Virgil Ianţu: Mai rămâne copil un timp

 

Puterea de a se metamorfoza, de a schimba rolul de copil cu cel de adult, de fin umorist cu cel de om serios, este unul din marile talente ale lui Virgil Ianţu, care l-a ajutat să poată „administra“ cu succes diverse emisiuni. şi dacă tot vorbim de rolurile şi talentele lui, află ce ar face Virgil ca primar de Ziua Copilului, cum „petrece“ Ziua Mediului şi cum se vede el peste ani.

RD: Dacă ai fi primarul oraşului, cum ai organiza Ziua Copilului?

VI: Aş da liber la spart geamuri (special amenajate în acest sens), la sărit în pat, la alergat oricât, la joacă până la miezul nopţii, la tăvălit prin praf, apă, noroi, la urmărit desene animate şi, bineînţeles, aş interzice lecţiile. Dar, de a doua zi, aş reimpune disciplina!

RD: Ce înseamnă pentru tine Copiii spun lucruri trăsnite?

VI: Este a doua emisiune cu care mi-am început activitatea în televiziune şi sunt foarte ataşat de tot ce se întâmplă în jurul ei. Este o emisiune curată, nealterată în timp, frumoasă, de suflet şi plină de umor. Am lău-dat-o prea mult? Voi decideţi!

RD: Ce trebuie să facă un părinte pentru a-şi vedea copilul la emisiune?

VI: Să-l înscrie la preselecţie, nimic mai mult. Nu trebuie învăţat nimic de acasă, pentru că acest lucru se simte imediat. Ingenuitatea copilului trebuie lăsată liberă.

RD: Experienţa cu aceşti puşti te-a ajutat să înţelegi mai bine ce-şi doreşte şi cum gândeşte fiica ta de patru ani?

VI: Nu. Creşterea unui copil nu are nicio legătură cu crearea unor momente de umor în cadrul unei emisiuni de televiziune. Sunt două lucruri care se fac foarte greu, dar sunt şi foarte diferite.

RD: De obicei, pentru majoritatea oamenilor, a merge la job e ceva stresant. Cum este pentru tine?

VI: Probabil vă imaginaţi că eu la filmare am parte numai de distracţie. Nu este atât de uşor precum pare. Copiii spun lucruri trăsnite mă solicită mult în timpul filmărilor. Fiecare cuvinţel pe care copilul îl scoate trebuie urmărit, exploatat pentru a crea momente de umor sau pentru a face legătura cu direcţia în care vrei tu să îl conduci. E dificil, dar este o activitate din care înveţi şi care îţi umple sufletul de satisfacţie. Este minunat!

RD: Care au fost cele mai „trăsnite trăsnăi“ ale copilului Virgil Ianţu?

VI: Când mă voi maturiza, voi privi în urmă şi vă voi spune. Până atunci mai e cale lungă.

RD: Ce înseamnă pentru tine a fi „verde“?

VI: ştiu că e la modă să fii „verde“. Eu cred că aceste campanii sunt bine-venite. De fapt, ele nu fac decât să ne reamintească de cei şapte ani de acasă. Să păstrezi curăţenia, să respecţi natura, să nu iroseşti energie. Eu am crescut cu aceste virtuţi şi mi le-am însuşit foarte bine. Se pare că multă lume are nevoie de aceste campanii, care în ultima vreme apar cu ostentaţie. Cred că ele trebuie încurajate.

RD: În luna martie te-ai alăturat campaniei Earth Hour (Ora Pământului), stingând televizorul şi lumina. Dar nu ai vrut să pierzi nici meciul România – Serbia. Care a fost soluţia?

VI: Ca un suporter adevărat, am mers pe stadion. La iarbă verde, că altceva nu puteai face la acel meci. Mai „eco“ decât atât?

RD: Anul trecut, de Ziua Mediului ai plantat răsaduri şi ai strâns deşeuri. Anul acesta cum ţi-ai propus să „petreci“ această zi?

VI: Am grijă de grădiniţa mea, pe care am organizat-o între betoanele din zona în care locuiesc. E o oază unde zilnic sunt vizitat de diferite specii de păsări. ştiţi ce frumos este?

RD: Tu şi soţia ta vă educaţi fetiţa în sensul ocrotirii planetei?

VI: Bineînţeles. Ne preocupă mult felul în care creşte copilul nostru. E important să-i transmitem Jasminei toate lucrurile bune cu care am crescut noi şi suntem mândri că ea le asimilează repede.

RD: Bucureştiul este unul dintre cele mai poluate oraşe europene. Ce e de făcut?

VI: Cred că trebuia mult mai devreme să ne gândim la acest lucru. Totuşi, extinderea spaţiilor verzi ar aduce un plus de aer curat.

RD: Ce sentimente ţi-a trezit vizionarea filmului care a luat Oscarul în acest an – Slumdog Millionaire –, dat fiind că tu ai prezentat în România show-ul TV care a inspirat această producţie?

VI: Ideea de la care a plecat filmul este una superbă, imaginea la fel, dar voi fi subiectiv şi voi spune că m-a deranjat modul în care au fost prezentate desfăşurarea concursului şi atitudinea prezentatorului. Este vorba de un show înregistrat, nicidecum live, aşa cum a fost prezentat în film, în timpul evoluţiei unui concurent nu se iau pauze ş.a.m.d. ştiu că tocmai acest mod de a prezenta lucrurile a ajutat în construcţia scenariului, dar, dacă tot se vorbea acolo despre viaţa reală, realitatea trebuia respectată până la capăt.

RD: Unde şi cum te vezi peste zece ani?

VI: Voi încărunţi. Este singurul lucru de care pot fi sigur.

Vote it up
85
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza