Un varf pentru Carina

Patru munti de pe continente diferite poarta nume date de el. Cu toate acestea, pentru alpinistul Ticu Lacatusu atingerea unui varf nu inseamna nici pe departe cat salvarea unei vieti omenesti.Foto: Din arhiva personala a lui Constantin Lacatusu 
 

<p>Februarie 1994, Everest. Constantin Lacatusu sta atarnat in coarda fixa pe una din cele mai dificile portiuni de pe fatada nord-estica. Efortul fizic si aerul rarefiat isi spun cuvantul. Se odihneste putin. Brusc, aude strigate. Un alpinist in cadere libera se prabuseste spre el ca un bolid. Ratiunea ii spune sa se fereasca. L-ar putea rani cu coltarii, iar o rana aici, sus, unde nu ajung elicoptere, i-ar fi fatala. Teoretic, nu-l poate salva. Dar, intr-o fractiune de secunda, se hotaraste: isi face balans si, ajungand in dreptul lui, il prinde in brate din zbor.

Pentru dr. Denis Brown, un canadian din provincia British Columbia, tata a doi copii, decizia lui Lacatusu a insemnat dreptul la viata. El renuntase la ascensiune si se intorcea epuizat la tabara de baza. Atunci a facut o greseala care i-ar fi fost fatala daca nu s-ar fi intersectat cu romanul. "Este cea mai spectaculoasa salvare pe care am vazut-o in viata mea!", avea sa exclame jurnalistul si alpinistul canadian Alan Hobson, coleg de expeditie cu dr. Brown.

De 20 de ani, Constantin Lacatusu (intre prieteni, Ticu) si-a dedicat viata mun­tilor. De ce? Pentru ca nu poate altfel. Pentru el, alpinismul e un mod de a fi. Este singurul roman si cel de al 67-lea om din lume care a urcat pe cele mai inalte varfuri de pe toate continentele, a cucerit trei optmiari si a abordat tra­see in premiera pe alti giganti din toata lumea. Patru varfuri pe care nu mai calcase picior de om poarta nume date de el: un munte inzapezit din Groenlanda se cheama acum Petra Peak (de la numele fetitei lui in varsta de un an), iar o culme de 6.200 m din Himalaya se cheama Rifil, ca filatura din Savinesti, care i-a fost partener lui Ticu in aventurile sale. Cu un astfel de palmares, nemteanul tenace si scump la vorba, in varsta de 48 de ani, nu prea mai are ce sa demonstreze. Dar poate ca cel mai important palmares al sau e altul: unul al fair-play-ului. Ambitia nu l-a determinat niciodata sa renunte la omenie.

In 1994, Lacatusu nu a atins varful (8.848 m). El si colegii sai din expeditia condusa de Russel Brice in premiera mondiala pe fata nord-nordestica au abordat Everestul cu precautie. Intre timp, un alpinist australian din alta e­chipa, Mike Rheinberger, aflat la a sap­tea incercare de cucerire a muntelui, si-a asumat un risc enorm. Impreuna cu cameramanul neozeelandez Mark Whetu, el a ajuns sus epuizat, la caderea noptii. L-a costat viat: dupa ce a in­noptat pe Acoperisul Lumii, nu s-a mai putut intoarce. "Rheinberger isi pierduse ochelarii si soarele il orbise. Dar mai ales isi pierduse energia. Iar ceea ce l-a orbit definitiv nu a fost soarele, ci dorinta de a atinge varful", spune Ticu.

Pentru romanul nostru, insa, anul 1994 nu a fost un esec, ci a insemnat al­te vieti salvate, inclusiv cea a lui Mark Whetu. "Chiar daca n-am atins atunci varful, m-am simtit extraordinar. La final ne-am imbratisat si am coborat fericiti. Realizasem ceva mai important decat sa ajungem in varf. Varful ramanea acolo si ne puteam intoarce la anul", povesteste el. Atitudinea si performantele romanului in acea expeditie i-au adus Trofeul de Fair-Play al Comitetului Olimpic Roman, pe care l-a primit chiar din mainile regretatei Lia Manoliu. Multi au cucerit culmi, putini au primit insa un astfel de premiu.

Ticu si-a tinut promisiunea. La 17 mai 1995, a fost primul roman care a cucerit Everestul. Ultimii 400-500 de metri, pe portiu­nea cea mai inalta si mai dificila, unde aerul e extrem de rarefiat, i-a urcat fara butelie de oxigen. Acolo, sus, a trecut chiar pe langa trupul neinsufletit al lui Rheinberger. Si-a amintit ca il filmase cu un an inainte, intr-una din taberele intermediare, cand acesta i-a povestit incercarile sale de a cuceri Everestul. Rheinberger va ramane o vesnicie acolo, sus, de unde nicio ope­ratiune de salvare sau repatriere nu e posibila. Viata e dura la inaltime. Te obliga sa decizi ce pret ai dreptul sa platesti pentru a-ti implini visul. "Eu sunt convins ca el a murit fericit", spune insa romanul.

Octombrie 1999, Dhaulagiri. La 7.400 m, intre cei trei interlocutori pluteste o tensiune stra­nie, amenintatoare.
- Vezi degetul asta? Acum mi l-as taia daca asta mi-ar garanta ca pot ajunge sus!, ii spune un american lui Lacatusu.
Tovarasul acestuia ii marturiseste romanului ca a facut puscarie pentru omor la New York. Amandoi au privirile ratacite si vorbesc ciudat. "Acolo sus, lipsa de oxigen iti afecteaza si gandirea, si comportamentul", spune acum Lacatusu, care isi aminteste ca atunci se uitase o clipa cu teama spre haul de 3.000 de metri care se casca sub ei. Oare era cazul sa se teama pentru viata sa? Cei doi dadusera buzna in cortul lui tarziu dupa miezul noptii, cand el se pregatea sa se odihneasca inainte de asaltul final asupra varfului. Desi trebuia sa doarma, pe Ticu nu l-a lasat inima sa nu-i ajute. Le-a dat sa bea toata zapada pe care apucase sa o topeasca, asa cum facuse si in celelalte tabere intermediare, cand ajungea mereu primul. De fiecare data instala tabara si ii astepta cu ceai si supa calda. De data aceasta, el insusi nu a mai apucat sa bea nimic, pentru ca primusul a refuzat sa se mai aprinda.

Pana la urma, cei doi s-au dovedit atat de epuizati, incat romanul a trebuit sa-i ajute sa intre in sacii de dormit! A doua zi, au facut cale intoarsa, ceea ce ar fi trebuit sa faca mai demult.

In dimineata aceea, Ticu ar fi putut pleca impreuna cu alti doi alpinisti, un american si un australian, care campasera si ei in zona. Vremea era perfecta, soarele colora intr-un portocaliu ireal muntele. "Dar abia am facut zece pasi si mi s-au inchis ochii. Nu dormi­sem deloc in noaptea aceea, inghesuit in cort cu doi tipi ciudati", isi aminteste Ticu. Americanul si australianul aveau sa cucereasca varful, in ziua respectiva. Ticu insa s-a multumit cu un trofeu mai pretios: alti doi oameni il puteau numi ingerul lor pazitor.</p>

Vote it up
303
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza