Un luptător pe frontul cinematografiei

 

Este o zi însorită de toamnă
în New York şi Benicio del Toro se află în anticamera luxosului Hotel Mercer din Soho, venit să promoveze Che, o serie de două filme regizate de Steven Soderbergh despre simbolul spiritului revoluționar al anilor ’60 (n. red. – partea întâi a seriei Che se va lansa în România luna viitoare). Del Toro l-a ajutat pe regizor să obțină acest spirit printr-o prestație de excepție, câştigând premiul pentru cel mai bun actor la festivalul de la Cannes, anul trecut în mai, şi devenind astfel primul portorican care primeşte această prestigioasă distincție. Aceasta vine după un Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar în filmul Traffic, nenumărate alte premii pentru acelaşi film şi o nominalizare la statueta de aur pentru munca sa alături de mexicanul Alejandro González Iñárritu, în pelicula 21 de grame. Provenit dintr-o familie de avocați portoricani, Benicio, la 41 de ani, se află la apogeul carierei. În aprilie va apărea pe ecrane și ca Wolfman (Omul-lup), o versiune nouă a clasicului din 1941. Această superproducție, care a costat 85 de milioane de dolari, ar putea fi primul lui pas către roluri foarte profitabile (n. red. – premiera românească va fi în noiembrie). Acum, actorul nu mai privește înapoi. Îşi dezvăluie visul de a face un prim pas către regizarea unui film artistic şi recunoaşte că vrea să-şi întemeieze o familie.

RD: Poți spune că acesta este cel mai dificil rol din cariera ta?

BT: Da, cu siguranță. În primul rând, din cauza documentării, în al doilea rând, datorită responsabilității şi în al treilea rând pentru că s-a întâmplat în realitate. Nu am atâta libertate ca în alte roluri pe care le-am jucat. Nu poți să inventezi.

RD: Când erai puşti, auzeai vorbindu-se de Che? Cum ai aflat de el?

BT: Prima dată i-am auzit numele în cântecul celor de la Rolling Stones, Little Indian Girl, în 1979. După aceea nu i-am mai auzit numele. Următoarea dată a fost în 1988, când eram în Mexic. Am mers la o librărie şi am văzut o carte cu scrisorile adresate mamei, tatălui şi câtorva membri ai familiei. Atunci m-a captivat.

RD: Este un personaj foarte cinematografic. De ce crezi că a durat atât până a fost făcut un film despre el?

BT: S-au făcut mai multe filme despre el: unul argentinian, unul cubanez, chiar şi unul american şi unul italian. Cred este greu de făcut un astfel de film. Practic, trebuie să fii acolo, chiar dacă gloanțe şi bombele nu sunt reale. A fost foarte greu. Cred că o să se mai facă filme despre Che, dar nu curând.

RD: Doar din cauza cerințelor fizice?

BT: Nu. Din motive de reprezentare este greu pentru că a fost un om instruit, intelectual şi un om de acțiune în adevăratul sens al cuvântului. Și este un fel de combinație între un film de acțiune şi unul foarte intelectual. Nu numai asta: importantă este şi viteza cu care a fost făcut filmul. Aveam una sau două duble pentru fiecare scenă şi parcurgeam în medie trei sau patru pagini pe zi. La alt film, trei sau patru pagini ar fi durat două sau trei zile. Știam că Steven va avea abordarea aceasta.

RD: Faptul că l-ai jucat pe Guevara te-a schimbat ca om?

BT: M-a schimbat așa cum mă schimbă orice alt rol. Am învățat multe despre revoluția din Cuba, despre America Latină în general şi despre anii 1960. Te schimbă puțin, în sensul în care eşti un pic mai preocupat de lumea din jurul tău.

RD: Povestea lui Guevara este foarte complexă. Aparent se sare peste o mare parte din controversele vieții sale şi singura controversă prezentată în film este faptul că a decis să meargă în Bolivia.

BT: S-a decis să meargă. Nu există niciun dubiu. Nimeni nu ştie ce conversație a purtat el cu Fidel Castro. Nu putea să se ducă în postura de reprezentant al Cubei, pentru că asta ar fi însemnat o invazie a Boliviei de către Cuba, ceea ce ar fi atras consecințe din partea Statelor Unite. Dar în scenele de la Națiunile Unite se face aluzie la controversata perioadă La Cabaña (n. red. – fortăreață din Havana unde Che ordona executarea opozanților regimului castrist). Într-o scenă, Che spune că plutoanele de execuție nu vor fi desființate. Și mai e scena în care delegații din Mexic, Venezuela şi Costa Rica vorbesc împotriva lui. Che era în favoarea pedepsei cu moartea.

RD: Eşti îngrijorat că o parte din comunitatea latină ar putea să se înfurie că ai ales să joci rolul acestui personaj pe care unii îl consideră duşman?

BT: E o țară liberă. Nu a existat niciodată intenția de a-i supăra. A fost doar o abordare istorică a unui personaj.

RD: Ai spus odată că iubeşti personajul Omul-lup. Ai vânat acel rol?

BT: De fapt, cel care a făcut asta a fost impresarul meu, Rick Yorn. Am un poster la mine acasă cu Omul-lup şi el a spus: „Mă duc la Universal să le propun ideea!“. Aşa a început.

RD: Te-ai uitat la filmul original înainte să îl faci pe cel nou?

BT: Da, pentru că versiunea noastră era bazată pe filmul original. Dar poți să inventezi şi să creezi lucruri. Ce am găsit interesant din puținele cercetări pe care le-am făcut despre lupi este faptul că nu există niciun atac documentat în care lupii să omoare un om. E foarte interesant.

RD: În acest film, mama omului-lup moare. Nu ți-a fost greu să retrăieşti un astfel de moment, similar cu unul pe care l-ai trăit și tu în realitate?

BT: Se poate face această asemănare. Personajul meu este și el un fel de actor. Nu a fost ceva de genul: O, Doamne, mama mea… Deși nu se ştie niciodată... Filmul însă nu este despre asta şi nu te face să urmărești îndeaproape acest eveniment, care aici face parte doar din povestea de fundal a personajului. Subiectul principal îl constituie povestea de dragoste şi tragedia de a purta o boală ca a omului-lup.

RD: Vorbind despre greutățile din copilărie şi de faptul că erai un puşti neînțeles, ai senzația că viața s-a revanşat ulterior față de tine?

BT: Nu, nu simt asta. Am avut parte de încercări pe care și alții le-au avut, cum ar fi moartea unor persoane dragi.

RD: De ce spui asta?

BT: Tocmai am pierdut-o pe nașa mea, care îmi era ca o mamă. Măcar s-a putut bucura să mă vadă ca actor. Am avut noroc în sensul ăsta, putând să le înapoiez ceva, prin munca mea,celor la care țin şi care mi-au dăruit dragoste. Sunt foarte mândri de ceea ce fac eu.

RD: Și tatăl, şi naşa ta erau îngrijorați la început de decizia ta de a deveni actor. Și-au schimbat părerea?

BT: Ei bine, de curând au devenit foarte implicați.

RD: Ți-a spus vreodată tatăl tău că trebuia să fii avocat în loc de actor?

BT: Da, da. E dintr-o altă generație. Acum, pe măsură ce îmbătrâneşte este altfel, dar într-un timp era foarte introvertit și nu arăta prea multe emoții şi sentimente. Dar glumim despre asta şi e foarte mândru de mine. Și a spus-o de mai multe ori. Sunt mândru că e mândru de mine.

RD: Când ai ştiut că ai capacitatea de a-ți exprima sentimentele ca actor?

BT: Nu ştiu. Actorii sunt foarte nesiguri. Eu sunt foarte nesigur.

RD: Ai un Oscar şi un Glob de Aur. Ce altceva îți mai trebuie ca să-ți demonstrezi că eşti un actor bun?

BT: Nu am ceva să-mi demonstrez mie însumi, dar fiecare rol este diferit. Fiecare film este diferit. De fiecare dată mă simt ca la primul film. Aştept cu nerăbdare să spun și povestea mea – nu povestea lui Benicio del Toro, ci o poveste spusă în felul meu propriu.

RD: Vorbeşti despre regie. Ai făcut un film scurt cu ceva ani în urmă…

BT: Da, acum 12 sau 13 ani, dar a fost doar o joacă. Scopul meu este acela de a spune o poveste despre cum văd eu lumea şi să o spun în felul meu propriu. Probabil voi juca în continuare, dar cred că, eventual, următorul meu film va încerca să spună o poveste şi să văd cum mă voi simți la sfârşitul acestui proces.

RD: Ai 41 de ani. Plănuiești să te căsătoreşti şi să faci copii? Este dificil să găseşti o femeie care te vrea pe tine ca persoană şi nu tot ceea ce vine odată cu tine?

BT: Da, este greu. Trebuie să alegi ceva mai mult. Altă problemă este că mereu călătoresc. Cu acest film, Che, am fost la New York, apoi la Londra, apoi în Spania, Argentina şi Brazilia, după care mergem în Los Angeles şi în final în Franța. Toate astea în trei săptămâni. Totul este foarte agitat şi trebuie să găsești o persoană care este foarte calmă şi înțelege aceste lucruri.

RD: Să ai o prietenă este ceva, dar copiii sunt cu totul altceva.

BT: Da. Trebuie să fii lângă ei şi să le dedici timp, şi așa mai departe. De aceea, trebuie să găseşti o persoană care să fie suficient de puternică pentru a face față la astfel de situații.

RD: De ce au ales cei din familia Del Toro cariere aşa de dificile? Fratele tău, Gustavo, este pediatru oncolog.

BT: Salvează copii şi este multă frumusețe în asta. Grea meserie, de asemenea, dar şi cel mai mare grad de bucurie. Pentru mine nu este numai suferința, ci şi faptul că filmele în care am jucat au fost în mare parte dificile: dificil de făcut, conținut dificil, locații dificile şi dificultăți materiale. Dar îmi place. Dacă nu mi-ar plăcea, nu aş face asta şi sunt sigur că şi fratelui meu îi place ceea ce face. Te simți împlinit la sfârşitul fiecărei zile. Cu siguranță fratele meu simte asta. Când lucrez la o scenă şi am senzația că înțeleg despre ce e vorba în ea, am un sentiment minunat.

RD: Eşti unul din cei trei portoricani care au câştigat Premiul Oscar şi singurul care a fost onorat la Cannes cu Premiul pentru Cel Mai Bun Actor. Care este relația ta cu Puerto Rico?

BT: Iubesc locul acela. Mă implic în diverse activități pe insulă, în special cele legate de natură. Am susținut, de asemenea, unele activități de mobilizare către lectură și voi face ceva și pentru animalele pierdute. Am fost foarte implicat în salvarea a cât se poate de mult din verdeața mirifică de pe insulă, pentru că este o insulă mică, pe care o iubesc foarte mult. Îmi place la nebunie să merg acolo. Oamenii sunt foarte respectuoşi. Când ajung acolo, închiriez o maşină şi merg la restaurante ca orice alt portorican.

RD: Care a fost diferența dintre câştigarea premiului de la Cannes şi câştigarea Oscarului?

BT: Cred că premiul de la Cannes a fost mai mult ca la Olimpiadă. Cannes este un fel de festival de film al lumii. Nu este doar un festival francez de film. Însă Oscarul s-ar putea să fie mai specific gustului american.

RD: În orice caz, eşti un om norocos?

BT: Sunt un om norocos, dar am muncit din greu pentru tot ceea ce am realizat în viață.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza