UN ATAC SĂLBATIC

 

Randall McConnell, în vârstă de 41 de ani,
se afla în bucătăria casei sale din Ottawa, Canada, împreună cu vechiul lui prieten, Mario Gauthier, un bărbat de 38 de ani. Era o după-amiază rece de februarie a anului 2005, iar cei doi schimbau o vorbă, la o cafea. McConnell era bucuros de vizită. îşi petrecuse toată dimineața la spital, urmând unul dintre acele tratamente medicale ce par a nu se mai sfârşi niciodată. Se simțea întotdeauna încurajat atunci când stătea de vorbă cu Gauthier, care trecea pe la el o dată la câteva săptămâni.

McConnell era foarte bolnav. Suferea de boala Castleman, o afecțiune rară şi gravă din cauza căreia fusese internat trei ani în spital, la vârsta de 30 de ani, fiind obligat, la 33 de ani, să renunțe definitiv la meseria lui de lucrător în ciment. Până acum suferise 16 operații, 49 de tratamente cu raze şi o jumătate de duzină de şedințe de chimioterapie. Dezvoltase, de asemenea, o formă de meningită spinală din cauza căreia nu se mai deplasase în ultimul an. Și, deşi spre iarnă îşi recăpătase motricitatea la membrele inferioare, încă mai folosea un cadru metalic de sprijin, atunci când ieşea din casă.

Era în jurul orei 16.00, iar afară se întuneca rapid. McConnell se gândea să tragă un pui de somn după plecarea prietenului său. Dar, aşa cum viața îl învățase deja, planurile se pot schimba de la o clipă la alta.

– Îl mănâncă de viu! îl muşcă!, se auzi deodată vocea lui Dawn Vanderburg, prietena lui McConnell, care striga dintr-o cameră din spatele casei, după care începu să plângă în hohote. McConnell sări de pe scaun şi fugi la ea. O găsi uitându-se pe fereastră în curtea din spate, unde un bărbat se prăvălise lângă gardul ce despărțea curtea lor de cea a vecinului. Bărbatul dădea haotic din mâini şi din picioare în timp ce era atacat de trei câini mari, asemănători rasei pitbull, care îl muşcau de brațe, de picioare şi de față. Dâre de sânge pătau zăpada în jurul lui.

McConnell recunoscu acei câini. îi aparțineau unui vecin care tocmai se mutase la câteva case distanță. Ținea câinii închişi în curtea din spate şi îi spusese lui McConnell că îi dresase să fie extrem de agresivi, „pentru protecție“. Până acum, McConnell nu mai văzuse câinii ieşind din perimetrul lor împrejmuit.

Într-un fel pe care nu şi-l explică nici până în ziua de astăzi, McConnell reuşi să-şi adune imediat puterile pentru a fugi afară. Desculț şi îmbrăcat doar cu un maieu şi cu pantalonii de la costum, traversă în viteză curtea, spre poarta din spate. Ajuns acolo, McConnell îl recunoscu pe bărbatul căzut la pământ. Era vecinul lui, Guy Clairoux. Nu îl cunoştea bine pe Clairoux, dar îl văzuse prin parc cu copiii săi.

McConnell îşi dădu seama că Gauthier ieşise după el afară.

Cu doar câteva minute
mai devreme, Clairoux, în vârstă de 39 de ani, venise agale, pe lângă parc, după ce îşi luase cei trei băieți de la grădiniță. Parcul era înconjurat de vile, dintre care una era a lui, şi avea un teren larg şi un mic spațiu de joacă. Vreo zece copii făceau bulgări de zăpadă pe terenul deschis, iar băieții lui, Jayden, în vârstă de aproape trei ani, şi gemenii Brayden şi Brendon, de patru ani, au vrut să se joace şi ei.

Ajunşi în curtea din spatele casei, Clairoux a luat-o înainte, ca să lase ghiozdanele copiilor la uşă. în timp ce el se îndrepta spre casă, JoAnn Hartley, mama băieților, deschise uşa şi strigă:

– Guy, câinii ăia o să sară gardul!

Clairoux se întoarse şi îl văzu pe Jayden stând singur, la o distanță de circa şase metri de gardul înalt de un metru al curții din spate. Trei câini mari – unul maro-închis şi ceilalți doi mai deschişi la culoare – se plimbau de colo-colo de cealaltă parte a gardului, cu ochii ațintiți asupra băiețelului.

Exact în momentul în care Clairoux porni în fugă spre fiul lui, câinele cel mai mare sări peste gard. Apucându-l pe Jayden cu fălcile de partea laterală a capului, animalul îl scutură bine pe micuț, străpungându-i obrazul cu dinții. Clairoux sări asupra câinelui şi începu să-l lovească în bot până când acesta îi dădu, în cele din urmă, drumul băiatului din strânsoare. Văzând că şi ceilalți doi câini săriseră peste gard, Clairoux îl luă pe Jayden în brațe şi-l ridică deasupra capului. Cei trei câini se năpustiră asupra lui Clairoux, lovind puternic cu labele din față în pantalonii de schi ai lui Jayden. Mârâiau amenințător.

Hartley venise şi ea într-un suflet, iar Clairoux i-l aruncă pe Jayden în brațe. Ea lăsă copilul jos şi se aşeză în fața lui, ca să-l protejeze cu propriul ei corp.

– JoAnn! Protejează-ți gâtul! Protejează-ți gâtul!, strigă Clairoux, plasându-se în fața celor doi.

Timp de două minute, Clairoux reuşi să blocheze câinii în atacul lor şi să-i arunce la pământ sau să-i bage cu botul în zăpadă. Era îngrozit la vederea colților care se năpusteau asupra lui şi la auzul clănțănitului de dinți şi al mârâiturilor.

– Mi-e frică, JoAnn, spuse el. Câinii ăştia vor să mă omoare.

În cele din urmă, Hartley reuşi să fugă spre casă, cu Jayden în brațe. Fața băiețelului era plină de sânge şi pantalonii lui de schi erau numai zdrențe. Clairoux încercă să fugă şi el, dar nu ajunse prea departe când unul dintre câini îl doborî la pământ, lângă gardul unui vecin. Câinele cel mai mare se urcă peste el şi îl muşcă de mână, în timp ce ceilalți doi îl apucau de picioare. Epuizat, nu mai putea decât să-şi protejeze fața cu pumnii şi să lovească în continuare. Se tot gândea: Oare mă va ajuta cineva?

Apoi, deodată, îl văzu pe McConnell alergând spre el.

McConnell se năpusti asupra câinelui
care se urcase peste Clairoux, împărțind pumni şi picioare, după care se retrase în propria sa curte. Doi dintre câini se luară după el. încercă să-i lovească în zonele sensibile: în spatele urechilor, între labe, în stomac. Uneori nimerea la țintă şi câinii schelălăiau de durere.

în curtea lui McConnell, Gauthier începu să aplice lovituri de pumn şi de picioare unuia dintre animale, care se întorsese împotriva lui. între timp, rămas să se confrunte cu doar unul dintre câini, Clairoux se repuse pe picioare şi-şi dublă eforturile. Câinele sărea sus, clănțănind din dinți, încercând să ajungă la un punct vulnerabil în care să-şi încleşteze colții.

Cu trei bărbați împotriva a trei câini, lupta era cel puțin echilibrată. Oamenii dădeau pumni şi picioare, țipând şi înjurând. De jur–împrejurul parcului, vecinii ieşiră în curți ca să privească lupta. Țipetele spectatorilor se amestecau cu mârâiturile câinilor.

Un adolescent de prin vecini a scos o crosă de hochei dintr-un morman de zăpadă şi le-a aruncat-o celor trei bărbați, peste gard. Gauthier a prins-o din zbor şi a izbit cu ea peste bot câinele care îl atacase. în urma impactului puternic, lama crosei s-a rupt, iar câinele a bătut în retragere, schelălăind. Gauthier a crezut că i-a fracturat maxilarul, dar câinele a atacat din nou. L-a plesnit pentru a doua oară și din crosă s-a rupt încă o bucată. Apoi, l-a lovit din nou cu ea, până a rămas doar cu un ciot de lemn, mai scurt de un metru. A apucat lemnul de ambele capete şi a parat cu el atacurile câinelui. Animalul se năpustea din nou şi din nou asupra lui.

Văzându-l pe Gauthier cum loveşte în stânga şi-n dreapta cu crosa prin fața lui, McConnell și-a pierdut pentru scurt timp concentrarea. Era ocazia mult aşteptată de câinele care-l atacase. Animalul și-a înfipt colții în brațul lui şi nu i-a mai dat drumul nici măcar după ce McConnell a căzut la pământ. Cu totul, lupta a durat circa șapte minute. Apoi, atacul a luat brusc sfârşit. Alertat cu privire la cele întâmplate, proprietarul câinilor a sosit la fața locului şi și-a potolit animalele. După care, a plecat liniştit acasă, cu câinii, în timp ce Clairoux şi Gauthier se prăbuşeau alături de McConnell, în zăpadă.

McConnell a fost cel care
s-a ales cu cea mai gravă mușcătură, pe braț, lungă de zece centimetri, care a necesitat intervenție chirurgicală reparatorie. Câinii au lăsat, de asemenea, răni adânci de colți în piciorul lui McConnell, în obrazul lui Jayden şi în mâna lui Clairoux. Cei trei aveau, în plus, o mulțime de zgârieturi, tăieturi şi vânătăi şi au fost transportați la spital pentru îngrijiri. Totuşi, ei se simțeau norocoşi – fără un efort comun, rănile ar fi putut fi mult mai grave.

McConnell, Clairoux şi Hartley au fost răsplătiți cu o mulțime de premii şi distincții. Iar McConnell a primit şi o medalie, şi un premiu în bani de la Carnegie Hero Fund Commission, în semn de recunoaştere a curajului cu care a sărit în ajutorul unei persoane pe care abia dacă o cunoştea, punându-şi în pericol propria viață.

– Dacă aş fi avut timp să mă gândesc înainte de a o face, tot aş fi făcut-o. Asta înseamnă respect pentru viață, spune McConnell.

McConnell îşi aminteşte
cum tot un băiat tânăr i-a schimbat atitudinea față de viață. El spune că, atunci când a fost diagnosticat cu boala Castleman şi a fost obligat să petreacă trei ani în spital, se plângea la toată lumea şi îşi plângea de milă. Până în ziua în care a cunoscut un pacient bolnav de cancer, un băiat pe nume Daniel. Oricât de bolnav ar fi fost, acesta zâmbea tot timpul şi era fericit. Impresionat, McConnell a promis să adopte o atitudine mai pozitivă.

– Recunoaşterea este plăcută şi sunt mândru. Dar noi nu pentru asta am făcut-o, spune McConnell despre actul său de curaj. Poate că toți avem ceva de făcut în viață, un anumit scop, spune el. Poate că acesta a fost scopul meu.

Atacul respectiv nu era primul
comis de cei trei câini, o cățea pitbull de 18 luni, rasa American Staffordshire terrier, şi cei doi pui ai săi, în vârstă de nouă luni. Cu o lună mai devreme, aceleaşi patrupede atacaseră un băiețel de patru ani şi pe fratele său de 16 ani, într-un alt cartier din Ottawa. Câinii cântăreau între 18 şi 33 de kilograme.

Stăpânul lor, Shridev Café, pe atunci în vârstă de 22 de ani, nu respectase ordinele impuse de autorități după primul atac: să pună botniță câinilor sau să-i țină într-un spațiu bine împrejmuit, în propria curte. După acest al doilea atac, cei trei câini au fost eutanasiați prin decizie judecătorească, iar Café a fost condamnat la o lună de închisoare pentru neglijență criminală. El a ispăşit alte şapte luni de închisoare în aşteptarea pronunțării sentinței.

În august 2005,
statul canadian Ontario a adoptat o normă de interzicere a rasei pitbull, inclusă în Dog Owners’ Liability Act, legea ce stipulează responsabilitățile proprietarilor de câini. Proprietarilor care aveau asemenea câini înainte de intrarea în vigoare a interdicției li s-a permis să păstreze animalele cu condiția să respecte anumite reglementări, cum ar fi să-şi țină câinii în lesă şi cu botniță atunci când îi scot afară.

Vote it up
58
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza