ULTIMUL ZBOR AL LUI STEVE FOSSETT

 

Când Preston Morrow a plecat să escaladeze
munții din apropierea oraşului Mammoth Lakes, din estul Californiei, nici nu bănuia că avea să elucideze un mister pe care cei mai renumiți experți din Statele Unite se străduiseră din greu să-l rezolve. Totuşi, Morrow, un bărbat în vârstă de 43 de ani, angajat într-un magazin de articole sportive, a fost cel care a găsit acte ce îi aparținuseră lui Steve Fosset, aventurierul care bătuse recorduri mondiale şi dispăruse cu mai mult de un an în urmă: un permis de pilotaj şi un alt document de identitate, plus 1.005 dolari bani gheață. Toate acestea se aflau într-un desiş de pe un teren accidentat din apropierea oraşului.

„Sunt fără îndoială lucruri care îi aparținuseră. Avea adesea bancnote de 100 de dolari asupra lui, aşa că suntem siguri de autenticitatea lucrurilor descoperite“, a declarat Sir Richard Branson, prietenul şi fostul partener de zbor cu balonul al lui Fosset. Trei zile mai târziu, în Munții Sierra Nevada, la o altitudine de 3.048 de metri, echipele de căutare au găsit rămăşițele avionului lui Fosset şi fragmente de oase. Deci ce s-a întâmplat de fapt cu cel mai bun aviator din lume? Zbura oare prea jos sau a apreciat greşit forța vântului? A suferit un infarct în timp ce pilota avionul, după cum crede Richard Branson? Să fi fost o sinucidere? Conform unei teorii foarte răspândite, Fosset şi-ar fi înscenat propria moarte. Acest lucru pare imposibil. Cu siguranță însă, acum putem elimina un zvon cumplit: că ar fi fost împuşcat de armată deasupra Zonei 51, o bază militară ultrasecretă din deşertul Nevada.

În ziua de 3 septembrie 2007, Steve Fosset şi soția sa, Peggy, s-au trezit de dimineață la Ferma Flying M, o proprietate privată, destinată vânătorii, pescuitului şi pilotajului, aflată la sud de oraşul Yerington, din statul Nevada. Proprietatea, care se întinde pe o suprafață de 400.000 de hectare, îi aparține magnatului hotelier Barron Hilton, bunicul lui Paris Hilton. Morgan Freeman, Sylvester Stallone şi astronautul Buzz Aldrin sunt oaspeți obişnuiți ai locului, şi la fel familia Fosset. Conform programului, trebuiau să plece în acea după-amiază cu un avion particular, iar Barron Hilton aranjase o masă de la revedere la amiază. La micul dejun, Steve Fosset a spus că i-ar plăcea să facă o plimbare la bordul unuia dintre avioanele lui Hilton, un Super Decatlon Bellanca Citrabria cu motor unic, pe care îl mai pilotase în trecut. Cu acest avion agil şi acrobatic, de culoare albastră, cu stele albe şi dungi desfăcându-se ca nişte evantaie pe aripi, construit din lemn, material textil şi aluminiu, puteai executa rotații de 360 de grade şi zbura pe spate – deşi Fosset, în ciuda reputației lui, nu era nechibzuit şi nu obişnuia să piloteze într-un stil necugetat. Riscul și pericolul erau niște provocări de care era conștient, însă nu îi făceau plăcere. Se străduia întotdeauna să le reducă pe cât de mult posibil. Era un om calm, ordonat şi trecea neobservat când te aflai în aceeaşi încăpere cu el. Acum, la vârsta de 63 de ani, arăta mai degrabă ca un contabil la pensie decât ca un deținător de recorduri mondiale la zborul cu balonul, pilotaj şi navigație. Escaladase cei mai înalți munți de pe şase continente, traversase înot Canalul Mânecii, încheiase concursul de triatlon Ironman şi intenționa să bată recordul mondial la viteză pe uscat conducând o maşină proiectată să atingă 1.287 kilometri la oră. Richard Branson mi-a declarat: „Nici nu ți-ai fi imaginat că Steve ar fi putut fi un supererou. Nu ai fi bănuit niciodată că ar fi putut fi cel mai mare aventurier al lumii. De-abia când petreceai ceva timp în compania lui, şi mai ales dacă erai singur într-un balon cu el, realizai de ce era capabil, îți dădeai seama de curajul şi de fermitatea lui, de capacitatea lui de a analiza o situație şi de a lua decizia corectă. Era extraordinar în situații de criză şi era totodată un om foarte bun, atent şi modest. Nu se lăuda niciodată cu actele de curaj şi cu realizările sale.“

Fossett a făcut avere tranzacționând bunuri de larg consum la bursa din Chicago. A câştigat primul milion de dolari la vârsta de 33 de ani şi, pe parcursul anilor 1980, averea sa totaliza în medie cinci milioane de dolari anual. Atât în afaceri, cât şi în inițiativele sale aventuroase, după cum mărturisea el, talentul său consta în asumarea unui risc calculat. În 1990, la vârsta de 46 de ani, a renunțat la afaceri şi s-a mutat în Colorado pentru a se dedica vieții relaxate în mijlocul naturii şi aventurii. Imediat după ce s-a retras din activitate, a escaladat toate cele 54 de vârfuri muntoase de peste 4.300 de metri din Colorado şi a făcut un super- maraton de 160 de kilometri la mare altitudine. Fosset avea permis de pilotaj din 1967 şi a început să urmărească obținerea unor recorduri mondiale în domenii ca zborul cu avionul, planorul şi dirijabilul.

În fiecare sport practicat, strategia lui era aceeaşi: să cumpere cel mai bun echipament posibil, să angajeze cei mai buni oameni disponibili, să învețe tot ceea ce era de învățat, să se antreneze cu rigurozitate, să întocmească planuri minuțioase şi să se bazeze apoi pe fermitatea, rezistența şi talentul său înnăscut de a soluționa probleme în momente de criză. Recordurile mondiale i-au căzut la picioare unul după altul.

În 2002, a ajuns primul pilot de balon care a zburat singur în jurul lumii. În martie 2005, a reușit, tot de unul singur, să zboare fără oprire în jurul lumii la bordul avionului Virgin Atlantic Global Flyer. El şi Peggy nu au avut niciodată copii şi aceste două recorduri mondiale au constituit, conform autobiografiei sale, Chasing the Wind – Pe urmele vântului, momentele de mare mândrie din viața lui. Faptul că a supraviețuit tuturor acestor încercări, ca să dispară apoi într-un zbor de plăcere înainte de prânz, pare de necrezut. Marea aviatoare Amelia Earhart a dispărut pe când zbura deasupra Oceanului Pacific în 1937, însă Steve Fosset s-a făcut nevăzut deasupra uscatului, într-o zi senină din secolul XXI, într-o epocă a imaginilor de mare precizie luate din satelit, când există radare şi sisteme de termoviziune. Pe de altă parte, nu este un fapt surprinzător: oamenii cred că Nevada este un deşert întins şi nisipos, însă reprezintă de fapt cel mai muntos stat din SUA, mai mare ca întindere decât Anglia, Țara Galilor şi Scoția luate la un loc. în nord-vestul statului, în apropierea fermei lui Hilton, peisajul se aseamănă atât de mult cu cel din Afganistan, încât forțele speciale aeriene ale armatei britanice, precum și cele ale armatei americane vin aici cu scopul de a se antrena pentru războiul din acea țară măcinată de conflicte.

Cu toate acestea, s-au făcut o serie
de speculații conform cărora Fosset nu a fost găsit tocmai pentru că nu şi-a dorit acest lucru. Unii spun că de fapt a fost o sinucidere bine pusă la punct. Alții au fost convinşi că Fosset şi-ar fi înscenat propria moarte pentru a începe o nouă viață în altă parte. Susținătorii acestei teorii menționează faptul că Fosset nu și-a făcut un plan al zborului în prealabil şi nici nu a avut la el „go-bag-ul“, acea trusă de supraviețuire care conține un telefon prin satelit, haine şi hrană, şi nici nu purta ceasul Breitling Emergency pe care i-l făcuse cadou Branson, ceas ce emite semnale S.O.S. În caz de urgență. însă piloților care au participat la operațiunile de căutare ce au urmat nu li s-a părut câtuşi de puțin suspect niciunul dintre aceste lipsuri. „Nimeni nu ar face un plan de zbor dacă ar decola şi ar ateriza pe aceeaşi pistă particulară într-un interval de numai două ore şi nici nu ar lua cu sine o trusă de salvare pentru un asemenea zbor“, a spus J.T. Thomas, fost pilot de avioane pentru zonele izolate din Alaska, care locuieşte acum în California. El adăugă: „Este ca şi cum ai împrumuta maşina sport a unui prieten şi ai face un tur prin cartier“. Iar în ceea ce priveşte ceasul Breitling, conform autobiografiei lui Fosset, acesta i-l înapoiase lui Richard Branson în 2005 pentru a fi scos la licitație pe eBay în scopuri caritabile. Branson însuşi mi-a spus că era exasperat de aceste speculații: „În primul rând, trebuie spus că Steve nu era sub nicio formă genul de persoană care să-şi pună singură capăt zilelor. Se pregătea să bată recordul la cea mai rapidă cursă pe uscat şi era extrem de încântat de asta. Era împăcat cu el însuşi şi se bucura de viața pe care o ducea. în ceea ce priveşte zvonurile cum că şi-ar fi înscenat propria moarte, chiar îmi doresc să fie adevărate, însă din păcate sunt niște prostii. S-a urcat la bordul avionului şi ceva nu a funcționat cum trebuie.“

Fosset s-a instalat pe scaunul de pilot cândva între ora 8.00 şi 9.00 în acea dimineață. Era îmbrăcat în pantaloni de trening, adidaşi şi tricou şi nu avea la el decât o sticlă cu apă. Avea 150 de litri de combustibil, suficient pentru a parcurge o distanță de 600 de kilometri sau pentru a zbura la 300 de kilometri distanță de fermă, dacă intenționa să se întoarcă la timp pentru prânz.

La ferma Nine Mile, la 24 de kilometri de Flying M, un cowboy pe nume Rawley Bigsby vorbea la telefon cu prietena sa când a zărit avionul zburând deasupra lui între 8.30 şi 9.30 dimineața. Spre dezamăgirea anchetatorilor, Bigsby nu purta ceas. A recunoscut avionul şi a presupus că era pilotat de șeful lui, Barron Hilton. Aflându-se într-una dintre cele mai izolate zone din SUA, i-a spus prietenei sale în glumă: „Nu pot să mă duc nicăieri fără să fiu urmărit“.

În jurul orei 11.00 dimineața,
Bigsby a văzut din nou avionul. Zbura la joasă altitudine și se clătina ușor când pe o parte, când pe alta. S-a întrebat dacă avea să aterizeze pe pista de pietriș de la ferma Nine Mile, însă a zburat mai departe înspre est, către Munții Wassuk, din Nevada. Bigsby i-a povestit cele văzute unui alt angajat al fermei, după care a plecat la drum, îndreptându-se mai întâi înspre sud, spre Texas, pentru a lua o furgonetă specială pentru transportarea cailor, iar mai apoi înspre Oregon, la nord. Când Fosset nu şi-a făcut apariția la amiază, o echipă a plecat în căutarea lui, însă fără a deține această informație esențială, și anume ora când fusese zărit ultima dată avionul. Când anchetatorii au aflat de Rawley Bigsby, acesta please deja de multă vreme și au mai trecut încă câteva zile până când au reușit să-l găsească pentru a confirma ceea ce văzuse. Între timp, cele mai intense operațiuni de căutare se desfășurau în cel mai estic punct al Munților Wassuk, în lanțul muntos Sierra Nevada din California – unde, de fapt, și-a făcut descoperirea Preston Morrow.

Acum, când cunoaştem toate
amănuntele accidentului, ne este ușor să desluşim lacunele din primele operațiuni de căutare, însă este important să ne amintim că la acea vreme toată lumea acționa cu cele mai bune intenții. Cei de la ferma Hilton, spre exemplu, obișnuiți fiind să izoleze familia și prietenii proprietarului de privirile scrutătoare ale lumii exterioare, nu au colaborat cu echipele Patrulei Aeriene Civile, un departament din cadrul forțelor aeriene americane însărcinat cu operațiunine de căutare și de salvare, care deține un palmares excelent. Oamenii lui Hilton au refuzat să-i lase să ia declarații angajaților de la Flying M, oferindu-le în schimb doar un scurt raport cu privire la informațiile pe care le dețineau. Hilton a lansat apoi propria operațiune de salvare. A angajat o echipă de elicoptere de la Blackwater, controversata corporație paramilitară americană, și i-a însărcinat pe Buzz Aldrin și pe alți foști astronauți cu prelucrarea datelor care le erau furnizate de aceasta. În toiul operațiunilor de căutare, Hilton avea 15 elicoptere și zece avioane care survolau spațiul aerian – unele aparate, se pare, conduse chiar de piloți care fuseseră antrenați în operațiunile de căutare a lui Osama Bin Landen în Afganistan. Hilton conducea personal operațiunea dintr-un centru de comandă aflat într-unul din hangarele sale, plimbându-se preocupat de colo până colo cu o expresie sumbră pe față și cu un trabuc mare în colțul gurii. între timp, Patrula Aeriană Civilă survola cu 26 de avioane zona în lung şi în lat, iar Garda Națională din Nevada trimisese elicoptere Black Hawk şi avioane de mari dimensiuni, tip C-130, dotate cu tehnologie de căutare prin infraroșu și un sistem video de procesare a imaginilor numit Scatheview, care furniza imagini în direct unei echipe de specialiști.

Zburând la joasă altitudine
și folosind piloți specializați pe avioane de recunoaștere, bine pregătiți și experimentați, care se bazau în special pe simțul lor vizual bine dezvoltat, Patrula Aeriană Civilă a descoperit șase avioane avariate pe care celelalte echipe de căutare nu le reperaseră – ceea ce dovedeşte cât de ușor este pentru un avion să dispară într-o asemenea zonă și reprezintă un indiciu pentru faptul că tehnologia electronică de căutare nu corespunde întotdeauna așteptărilor. Între timp, echipajele de la sol, din mașini de teren, examinau drumurile forestiere și miniere, iar scufundători și experți în utilizarea detectoarelor cu sonar fuseseră detașați să cerceteze cele două mari lacuri din zonă.

În octombrie 2007, după ce primele inițiative de căutare au eșuat, Peggy Fosset a apelat la o companie numită Fireball Information Technologies, care colabora cu NASA. Folosind un aparat de zbor dotat cu cameră de filmat, aceasta a fotografiat zona respectivă pe o suprafață de 35.400 de kilometri pătrați, care acum includea și Munții Wassuk. Imaginile fotografiate erau atât de precise, încât puteai observa chiar și un pantof vechi care zăcea pe marginea drumului - însă unde să te uiți? Baza de date era copleșitor de mare. Specialiștii de la Fireball au programat computerele să caute culoarea albastră, căci avionul putea fi recunoscut după felul în care era vopsit. Mai ales că peisajul din deșertul Nevadei nu are nicio nuanță de albastru. Pe munți se așternuse însă zăpada și pe aceste porțiuni se reflecta albastrul cerului.

Computerele au găsit totuși prelate albastre, corturi albastre, semne de parcare albastre, dar niciun fragment albastru din vreun avion prăbușit.

Teoria conform căreia Steve Fosset
și-ar fi înscenat propria moarte a luat amploare în luna iulie a anului trecut, fiind susținută de ziarul News of the World. Citându-l pe Robert Davis, un expert în sistematizarea pierderilor în asigurări, din Shrevenport, statul Louisiana, care se pretindea a fi angajat al firmei de asigurări Lloyd’s de la Londra ce risca o pierdere de 25 de milioane de dolari în asigurările de viață, publicația a pretins că Fosset ar fi avut două amante, că făcuse investiții proaste și se afla în dificultate financiară, și că o anchetă era în derulare pentru a se găsi conturi bancare secrete aparținând acestuia.

Apoi, avocatul lui Fosset, Mike LoVallo, a dat o declarație, insistând asupra faptului că starea financiară a pilotului era foarte bună și că averea trecuse direct în posesia lui doamnei Fosset. Firma Lloyd’s era la rândul ei de neclintit, susținând că nu îl angajase niciodată pe Robert Davis sau pe orice alt anchetator, deoarece Steve Fossett nu beneficia de o asigurare de viață la Lloyd’s sau la oricare alta dintre filialele companiei. Prietenul lui Fosset, Sir Richard Branson, a respins categoric această teorie. „Steve nu ar fi câștigat absolut nimic dacă și-ar fi înscenat propria moarte. Era un om fericit și foarte înstărit, iar acum toată averea sa îi aparține lui Peggy. Dacă stai să te gândești o clipă, această teorie nici nu stă în picioare“. Atunci care să fie cea mai probabilă explicație? „Steve avea colesterolul ridicat“, subliniază Branson. „Bănuială mea este că Fosset a suferit un infarct în timp ce zbura, iar avionul s-a lovit de un vârf de munte, s-a făcut praf și a luat foc.“

Dacă te târăști
în patru labe, precum am făcut eu la începutul lui septembrie, printr-un canion înțesat de sălcii, cu ochii în patru după vreun șarpe cu clopoței care îți poate ieşi în cale, după nenumărații urși din regiune și rămășițele vreunui avion, faptul că trupul lui Steve Fosset tot nu a fost găsit nu pare deloc surprinzător. Poate să fie un mister, într-adevăr. E ciudat ca un om care deținea 115 recorduri mondiale la cinci discipline sportive, care era cunoscut pentru felul în care știa să se descurce rapid în situații de criză și care a supraviețuit unei căderi de la 9.000 de metri dintr-un balon în flăcări în apele pline de rechini de pe coasta Australiei, să dispară în timpul unei obișnuite plimbări de plăcere într-un avion de mici dimensiuni. Însă, a trecut un an de la dispariția lui Steve Fosset și mai mult de șapte luni de când decesul său a fost declarat oficial. Cu toate acestea, echipele de căutare au continuat să cutreiere sălbăticia dezolantă a Nevadei de nord-vest. Între timp, cercetările intraseră într-o nouă fază. Autoritățile renunțaseră la căutări și operațiunea fusese preluată de echipe particulare.

În primă instanță, apăruse o echipă din Canada care își spunea „Alergătorii Aventurieri“, echipă condusă de un geolog cu ochi vigilenți, pe nume Simon Donato. Membrii echipei lui Donato au căutat avionul timp de șase zile și s-au întors acasă plini de vânătăi și de zgârieturi, nealegându-se decât cu un parbriz de snowmobil, câteva bucăți de metal și un sentiment mult mai puternic de respect față de vastitatea și asprimea ținutului. Echipa căreia mă alăturasem își avea tabăra lângă un mic crâng de copaci înmuguriți, pe un platou înalt de culoarea pielii de cămilă, aflat la vest de Hawthorne, în statul Nevada. Era o echipă de 28 de oameni, toți voluntari, care cărau după ei steagul „Clubului Exploratorilor“ – o organizație cu sediul la New York, al cărei membru de elită fusese Steve Fosset.

„Exploratorii nu-și abandonează
tovarăşii de drum“, a spus conducătorul echipei, Robert Hyman, un alpinist înalt, spătos, din Washigton DC, fotograf și investitor la bursă. „Ne aflăm aici ca să-l aducem acasă pe unul dintre ai noștri, ca să punem capăt suferinței familiei lui și să descoperim ce s-a întâmplat, pentru că acesta este cel mai mare mister aviatic de la dispariția Ameliei Earhart deasupra Pacificului.“ Exploratorii erau încrezători, bine echipați și organizați, aveau mașini și motociclete de teren, piloți care cercetau zona din aer, în avioane de mici dimensiuni, alpiniști experimentați, specialiști în operațiuni de căutare și de salvare, un instructor de parapantă și aparatură de comunicare prin care se coordona întreaga operațiune dintr-un cort plin de aparate electronice alimentate de la un generator. Lew Toulmin, șeful echipei de căutare, era un specialist priceput și experimentat în acest tip de operațiuni, care și-a petrecut zece luni cercetând probele adunate. A ajuns la concluzia că Steve Fosset se prăbuşise în lanțul muntos Wassuk, la aproape 80 de kilometri de locul în care îl căutase echipa lui Simon Donato. Din tabăra echipei Explorer, poți vedea munții dominând linia orizontului, ridicându-se abrupt din platoul deșertic cu vârful culmilor încătuşate într-o centură verde-închis de păduri de pini și de ienupăr, și trei piscuri pleșuve înălțându-se peste buza pădurii. Cel mai înalt dintre aceste vârfuri este Muntele Grant, de 3.400 de metri, pe care la un moment dat Steve Fosset l-a escaladat și pe care poate că ar fi vrut să-l revadă din aer. Coastele sale sunt brăzdate de canioane adânci şi împădurite, neumblate de om, care ar putea tăinui cu ușurință un avion prăbușit. O altă echipă de căutare condusă de un topograf local pe nume Mike Larson a ajuns, de asemenea, la concluzia că Fosset se prăbuşise în lanțul Wassuk, deși Larson se concentra pe cercetarea unei zone aflate mult mai la sud de Muntele Grant. Ambelor echipe le devenea din ce în ce mai clar că se apropiau de rezolvarea cazului şi considerau că o cercetare meticuloasă și metodică a tuturor canioanelor și râpelor din lanțul Wassuk i-ar fi condus către locul accidentului. Însă acesta nu ar fi fost ușor de recunoscut nici de către un om cu o vedere foarte ascuțită, aflat la șase metri distanță. Mike Larson, topograf şi explorator, era convins că avionul suferise o defecțiune și că Fosset încercase să aterizeze când a fost văzut a doua oară de Rawley Bigsby.

„Nu putea să aterizeze
deoarece avionul avea probleme de echilibru și vântul bătea din față cu o viteză de 20 de noduri, așa că a zburat înspre lanțul Wassuk, spre canioanele Jim și Powell.“ Lew Toulmin, de la Clubul Exploratorilor, a luat în calcul și acest scenariu și a ajuns la concluzia că, dacă avionul ar fi avut probleme, Fosset s-ar fi străduit mai mult să aterizeze pe pista de la Nine Mile, pe drumul larg de pietriș care duce înspre lanțul Wassuk sau în regiunele deșertice din dreptul munților, unde ar fi putut fi reperat cu ușurință. „Noi credem că zbura la joasă altitudine pentru că se afla la bordul unui model de avion care poate fi pilotat bine în acest mod și poate că se clătina astfel tocmai pentru a-i semnaliza situația lui Rawley Bigsby. Apoi, în timp ce executa circuitul înapoi înspre Flying M, ar fi putut trece peste lanțul Wassuk și poate că a suferit un infarct sau poate că nimerit într-un vârtej de aer în timp ce cobora pe una dintre creste. Vârtejurile se numesc vânt rotor și ar fi putut fi periculoase pentru un avion mic.“

Exploratorii cercetaseră
deja zona timp de două săptămâni, când Toulmin mi-a spus acest lucru. În unele zone, vegetația era atât de deasă, încât nu puteai distinge persoana care se cățăra paralel cu tine la doi metri distanță. Erau nenumărate cioturi de ienupăr de culoarea metalului ruginit, iar pe pământul neted creşteau mii de copaci care ar fi putut ascunde cu ușurință un avion mic, zdrobit. Mike Ruth, unul dintre cei trei ghizi alpinişti bine făcuți și rezistenți, a sorbit dintr-o bere și a privit înapoi înspre munții neîndurători.

„Cu cât petreci mai mult timp
aici, cu atât mai mic te simți, a spus el. Astăzi am avut un sentiment puternic că aș fi un ac căutând un alt ac în acest mare car cu fân. Deci ai idee ce șanse am putea avea?“

Mici, dar nu imposibil de mici. Trei săptămâni mai târziu, Preston Morrow a plecat într-o excursie în Munții Sierra Nevada, unde avioanele demaraseră prima operațiune de căutare. Ceea ce a descoperit ar putea constitui primul pas în elucidarea celui mai mare mister aviatic al secolului XXI.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza