Televizorul afecteaza dezvoltarea limbajului si a inteligentei copiilor

Televizorul lasat deschis in permanenta in interiorul locuintei afecteaza dezvoltarea limbajului si a inteligentei copiilor, chiar daca acestia nu urmaresc emisiuni tv, contribuind la reducerea numarului de cuvinte pe care le aud si pe care incearca sa le pronunte, potrivit unui studiu.
 

"Un televizor lasat
deschis in permanenta in interiorul locuintei reduce clar capacitatea de
exprimare a copiilor si a celor care se ocupa de ei si este potential nefast
pentru dezvoltarea bebelusilor", considera Dimitri Christakis, profesor
pediatru la Universitatea Washington si autor al studiului.

In cadrul studiului,
cercetatorii au stabilit ca, in fiecare ora in care televizorul este deschis,
copiii aud cu 500-1.000 de cuvinte mai putin din partea adultilor.

"Adultii pronunta, in
general, circa 941 de cuvinte pe ora. Studiul nostru a aratat ca aceste cuvinte
sunt aproape complet eliminate atunci cand copilul poate auzi
televizorul", a spus Christakis.

"Aceste rezultate ar putea
explica legatura dintre expunerea copiilor la emisiunile tv si intarzierea in
dezvoltarea limbajului", a adaugat el.

Limbajul este un element cheie
pentru dezvoltarea cerebrala, expunerea constanta la emisiuni de televiziune putand
explica si intarzierile in dezvoltarea atentiei.

In timpul studiului, 329 de
copii cu varste cuprinse intre doua luni si patru ani au fost inregistrati
periodic, timp de doua saptamani, pe parcursul a 12 - 16 ore, pentru a se
stabili numarul de cuvinte auzite de acestia.

"Avand in vedere ca in 30%
dintre locuintele americane se lasa televizorul deschis in permanenta, inclusiv
cand nimeni nu se uita la el, aceste rezultate suscita neliniste", a spus
Christakis, sfatuindu-i pe parinti sa nu foloseasca televizorul pe post de
baby-sitter.

Studiul a fost publicat in editia din
luna iunie a revistei Archives of Pediatrics, precum si in Adolescent Medicine.


Sursa: mediafax.ro

Vote it up
73
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza