Telecomanda cu bacterii

Nu puneti mana la gura dupa ce folositi masina de spalat sau portofelul si nu mancati popcorn cu mana in care tineti telecomanda.
 

Majoritatea obiectelor pe care puneti mana
au microbi, dar doar o mica parte dintre ele va si afecteaza sanatatea. "Din
60.000 de tipuri de germeni cu care oamenii intra in contact zilnic, doar 1-2%
sunt periculosi pentru persoanele cu imunitatea normala", afirma Philip Tierno
de la New York University, citat de ABC News. Cea mai buna solutie de a va proteja
de bacterii este sa va spalati pe maini inainte de a duce mana la gura sau la
fata.


Portofelele barbatilor si gentile femeilor

"Nu va puneti geanta pe jos", va sfatuieste medicul Philip Tierno
de la New York University. Acesta sustine ca numeroase femei ignora aceasta
recomandare si-si asaza geanta chiar si pe podeaua de la toaleta. Cel mai bine
este sa o puneti pe un scaun. Nici bacteriile din portofele nu sunt de
neglijat, iar cele mai multe dintre ele se gasesc pe bancnote si mai putin pe
monede, pentru ca metalele distrug adeseori bacteriile.

"Portofelele barbatilor contin cele mai multe bacterii", afirma
Charles Gerba, profesor de microbiologie la University of Arizona. Pentru ca de
cele mai multe ori barbatii isi tin portofelele in buzunar, acestea sunt
aproape de temperatura corpului, propice pentru inmultirea bacteriilor. "Dupa
ce luati ceva din portofel, spalati-va pe maini", va recomanda Tierno.

Nu tineti telecomanda cu aceeasi mana cu care mancati cand va
uitati la televizor. Majoritatea persoanelor nu-si dezinfecteaza niciodata
telecomenzile, observa Charles Gerba. Aveti grija mai ales la cele din
hoteluri, pentru ca sunt cele mai murdare obiecte din camera. Medicii va
sfatuiesc sa curatati telecomenzile saptamanal si chiar mai des daca este
bolnav cineva din familie.



Atentie la hainele ude, la butoanele de la lift si la automate

Nici masina de spalat nu este ferita de bacterii. Foarte putini
oameni isi spala rufele cu apa fierbinte, iar cand le pun la uscat risca sa-si
transfere bacteriile de pe haine pe maini, spun specialistii. Pe o lenjerie
intima se gasesc 0,1 grame de materii fecale, echivalentul a aproximativ 100 de
milioane de bacterii E.coli, spune Gerba. Spalati mai intai hainele care
necesita si o albire, pentru ca masina sa se dezinfecteze, si apoi pe cele
colorate. "Hainele au mai multi germeni decat acum 50 de ani", sustine Charles
Gerba.

Butoanele de la lift, de la automate sau telefoane sunt si ele o
sursa de bacterii si virusuri. Pline de surprize neplacute sunt si toaletele
din avion. Desi sunt curatate frecvent, se murdaresc foarte repede din cauza
numarului mare de oameni care le folosesc intr-un termen scurt, iar cea mai
frecventa bacterie este E.coli. Bacteriile se gasesc inclusiv pe carucioarele
de la supermarket, iar acestea pot ajunge nu doar pe maini, ci si pe alimente.
Un studiu realizat de Charles Gerba a demonstrat ca bacteria E.coli se gasea pe
aproape jumatate din carucioarele de la magazine.

Medicii sustin ca nu toate bacteriile sunt periculoase. "In mod
normal, organismul e tapetat cu bacterii care ne protejeaza. Atunci cand luam
antibiotice, acestea ucid o parte dintre bacterii, lasand zone din organism
neprotejate. Din acest motiv, apar diverse afectiuni dupa un tratament cu
antibiotice", explica Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli
Infectioase "Matei Bals" din Bucuresti.

"In
mod normal, organismul este tapetat cu bacterii care ne protejeaza. Atunci cand
luam antibiotice, acestea ucid o parte dintre bacterii. Din acest motiv, apar diverse
afectiuni dupa un tratament cu antibiotice", Adrian Streinu Cercel, prof.
dr. specialist boli infectioase.


Sursa:
Evenimentul Zilei

Vote it up
83
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza