Teatrul "Ion Creanga", inchis nelimitat

Teatrul "Ion Creanga" din Capitala isi suspenda temporar activitatea la sala din Piata Amzei, aflata in renovare, institutia neavand in acest moment un alt sediu adecvat unde sa isi poata prezenta spectacolele pe perioada lucrarilor, care vor dura un an, potrivit celor care conduc santierul.
 

<p>"Desi am facut toate demersurile necesare, inca nu s-a gasit un sediu adecvat si provizoriu in care teatrul sa poata reprezenta marile titluri ale repertoriului sau, spectacole care au bucurat, de-a lungul celor 45 de ani de activitate, fara intrerupere, mai multe generatii de spectatori. In aceste conditii, activitatea noastra va continua, intr-o prima etapa, prin prezentarea spectacolelor din timpul saptamanii in spatii neconventionale - salile de festivitati ale unor scoli si gradinite din Bucuresti si din localitatile limitrofe", spun reprezentantii teatrului intr-un anunt postat pe site-ul institutiei.

Directorul teatrului pentru copii, Cornel Todea, a anuntat, intr-o conferinta care a avut loc la sfarsitul lunii septembrie, ca sala va fi supusa unor lucrari de reabilitare, pe care le-a calificat drept "ilegale", deoarece reprezentantilor teatrului nu li s-a cerut aprobarea. De asemenea, acesta si-a manifestat ingrijorarea in ceea ce priveste calitatile salii Teatrului "Ion Creanga" de dupa refacerea cladirii.

De cealalta parte, reprezentanti ai Primariei Sectorului 1, care administreaza sala in proportie de 60%, restul fiind in administratia Teatrului "Ion Creanga", prin Primaria Municipiului Bucuresti, au declarat, in septembrie, pentru Mediafax ca, in cazul lucrarilor de consolidare, evacuarea personalului teatrului este necesara.

Cornel Todea a mai spus atunci ca a fost informat verbal de cei care conduc santierul ca lucrarile vor dura un an, dupa ce, intr-o prima somatie primita de la Primaria Sectorului 1, termenul acestora era de trei ani, iar intr-o a doua somatie, de doi ani.
Decretul de constituire a Teatrului "Ion Creanga" a fost emis pe 4 mai 1965. In acelasi an, a luat fiinta Asociatia Internationala a Teatrelor pentru Copii si Tineret (ASSITEJ ), din care face parte si Teatrul "Ion Creanga", Romania fiind una dintre tarile fondatoare. Teatrul "Ion Creanga" organizeaza, de cinci ani, singurul festival de teatru pentru copii din tara - "100, 1.000, 1.000.000 de povesti".</p>

Vote it up
94
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza