Taj Mahal: simbolul iubirii

Iubirea unui barbat pentru sotia sa este imortalizata in marmura alba stralucitoare a Taj Mahal-ului
 

<p>Pe malul sudic al raului Yamuna (Jamuna), la Agra, se afla Taj Mahal, considerat de multi cea mai celebra cladire din lume. Silueta sa este usor de recunoscut si a devenit pentru multi simbolul neoficial al Indiei. Faima Taj Mahal-ului nu sta doar in frumusetea sa arhitecturala – in care se impletesc in mod miraculos grandoarea cu delicatetea – ci si in asocierile sale romantice. A fost construit in secolul XVII de imparatul mogul Shah Jahan in memoria sotiei sale preferate, a carei moarte l-a cufundat intr-o suferinta impietrita. Ca simbol fizic al devotamentului unui barbat fata de o femeie, Taj Mahal nu are pereche. Conform traditiei, cand un cuplu se duce acolo, femeia trebuie sa-si intrebe partenerul: „Ma iubesti atat de mult incat daca as muri ai construi un asemenea monument in amintirea mea?“

Shah Jahan, „regele lumii“ (1592-1666), a condus imperiul mogul intre 1628 si 1658. Era un cunoscut patron al artelor, precum si un mare constructor; in timpul domniei sale, imperiul a fost la apogeu atat pe plan politic, cat si cultural. Cand avea 15 ani, Shah Jahan (cunoscut in adolescenta ca printul Khurram) s-a indragostit de Arjumand Banu Begum, fiica de 14 ani a prim-ministrului sau. Fata era frumoasa, inteligenta si de familie buna – aparent o partida perfecta – dar printul era obligat sa faca o casatorie „politica“ traditionala cu o printesa persana. Legea musulmana permite totusi unui barbat sa aiba patru neveste, asa ca, in 1916, cand semnele astrologice erau favorabile, Shah Jahan s-a casatorit cu iubita lui. Ceremonia a urmat unei logodne de cinci ani, in timpul careia cei doi nu s-au vazut. Numele ei a fost la scurt timp schimbat in Mumtaz Mahal („Aleasa Palatului“).

Shah Jahan si Mumtaz Mahal au fost casatoriti 19 ani, pana in 1631, cand regina a murit la nasterea celui de al 14-lea copil al lor. Durerea imparatului a fost la fel de mare ca iubirea lui. S-a incuiat in apartamentele sale, unde a stat fara sa manance si sa bea timp de opt zile si cand a iesit in cele din urma, incovoiat si vizibil imbatranit, a decretat doliu in tot regatul: muzica, hainele colorate, bijuteriile si chiar parfumurile si cosmeticele au fost interzise. Pentru a o slavi pe Mumtaz Mahal, imparatul a jurat sa construiasca pentru ea cel mai frumos mormant care a existat vreodata in lume. (Numele cu care e cunoscut – Taj Mahal – este o varianta a numelui reginei.)

Lucrarile au inceput la Agra, capitala imperiului mogul, in 1632, si cladirea centrala a Taj Mahal-ului – mausoleul – a fost terminata in 1643. Mausoleul este insa doar o parte dintr-un mare complex care cuprinde o gradina, doua moschee care flancheaza mausoleul si o impunatoare poarta de intrare, ea insasi o cladire importanta. O inscriptie consemneaza data oficiala a terminarii lucrarilor – 1648 – dar, evident, ele au mai continuat cativa ani. Terminarea unui proiect atat de grandios in doar 20 de ani este o realizare remarcabila, dar acest lucru a fost posibil pentru ca Shah Jahan a folosit toate resursele din imperiul sau: circa 20 000 de lucratori au muncit la constructie si peste 1 000 de elefanti au transportat marmura din carierele aflate la 320 km distanta. Alte materiale – si mestesugarii care au lucrat cu ele – au venit si mai de departe, cum ar fi malahitul din Rusia, carnelianul din Bagdad si turcoaza din Persia si Tibet. Calatorul englez Peter Mundy, care a vizitat Taj Mahal-ul curand dupa inceperea lucrarilor, a fost uluit de bogatia materialelor: „aurul si argintul erau considerate ceva banal si marmura o piatra obisnuita“. Fierarii au inceput sa lucreze usile de argint ale marii porti de intrare – dar ele au fost ulterior furate de un trib hindus din zona. Zidari, dulgheri, caligrafi, specialisti in intarsii si alti mestesugari si-au unit talentele pentru a crea un monument etern inchinat unei singure femei.

Taj Mahal-ul si cele doua moschei de gresie care il flancheaza se inalta in gradinile pavate cu marmura. Privirea vizitatorului este condusa spre plinta orizontala care sustine mausoleul de-a lungul unui bazin drept, ingust, marginit de chiparosi verde inchis, in care imaginea palpaitoare ca in oglinda a Taj-ului se reflecta perfect. Cupola ca un mugur se inalta spre cer intr-o armonie vizuala cu arcadele, cupolele mai mici si cele patru minarete, construite astfel incat se inclina usor spre exterior, pentru ca in cazul unui cutremur sa se desprinda de cladire. Splendoarea Taj-ului este pusa in valoare de jocul de lumini, mai ales in zori si in amurg, cand nuante fine de violet, roz si auriu – in diverse grade de catifelare si intensitate – sunt reflectate in contururile monumentu­lui. Iar in ceata diminetii, cladirea pare sa pluteasca eteric pe cer.

In timp ce exteriorul Taj-ului este unic prin simetria sa perfecta, interiorul, cu sofisticatele sale mozaicuri, este si el fara pereche. Interiorul este organizat in jurul unei incaperi centrale ocotogonale, care contine cenotafele imparatului si al sotiei sale, inconjurate de un paravan de marmura dantelata, incrustata cu pietre pretioase. Aici, in contrast cu stralucirea de afara, o lumina calda este filtrata prin ferestrele cu grilaj si plasa filigranata a sofisticatului paravan de marmura si danseaza pe fiecare suprafata, iluminand si umbrind treptat intarsiile cu giuvaiere din jur.

Shah Jahan intentionase sa-si construiasca propriul mormant in marmura neagra pe malul opus al raului Jamuna, legat cu o punte care sa simbolizeze o iubire ce trece dincolo de moarte. Dar in 1657, inainte de a incepe lucrarile, imparatul s-a imbolnavit si a fost detronat un an mai tarziu de fiul sau insetat de putere, Aurangzeb.

Istoria este neclara in privinta locului unde a fost intemnitat Shah Jahan. Legenda cel mai des citata sustine ca imparatul a fost inchis tot restul vietii sale in Fortul Rosu de la Agra. La moartea lui, in 1666, a fost inmormantat in capodopera sa, alaturi de regina adorata care-l inspirase.</p>

Vote it up
269
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza