Supravieţuitorul

 

Julio César Ruiz Ocampo
a dus cea mai grea luptă din viaţa sa nu în ring, ci pe patul de spital. Într-o duminică de la sfârşitul lui aprilie, Julio César, un antrenor de box în vârstă de 30 de ani, abia s-a putut ridica din pat. Îi era aproape imposibil să respire. Avea nasul foarte înfundat, dureri în piept şi o tuse teribilă. „Simţeam că-mi explodează capul, de parcă tocmai aş fi terminat runda a 12-a. Cu deosebirea că după o luptă îţi revii. În acest caz însă, lucrurile nu păreau să meargă spre bine“, îşi aminteşte el,

A doua zi, Julio César s-a dus la un doctor din apropiere, în cartierul Agricola Oriental, din Mexico City. Doctorul i-a prescris medicamente antifebrile şi sirop antitusiv şi l-a trimis acasă. Numai că, a doua zi, simptomele erau neschimbate, aşa că Julio a apelat la un alt doctor care, imediat după ce l-a examinat, i-a spus:

– Trebuie să fugi la spital!

Tatăl lui Julio César, Enrique Ruiz Pacheco, ce locuia la 90 km spre sud, în Cuernavaca, capitala statului mexican Morelos, s-a repezit până în Mexico City pentru a-şi ajuta fiul. L-a găsit palid şi epuizat, afectat de o tuse puternică, febră mare şi tensiune ridicată. Enrique şi-a dus fiul la Spitalul General Dr. Manuel Gea Gonzalez. Aici, Julio César a avut parte de o scenă de coşmar.

Peste tot în jurul lui, victime disperate ale gripei AH1N1 erau tratate de cadre medicale agitate. Mulţi bolnavi se aflau într-o stare gravă şi primeau tratament de urgenţă, pentru supravieţuire, cum ar fi tuburi introduse în gât sau nas ca să-i ajute să respire. Unii bolnavi se aflau chiar în faţa lui Julio. „A fost înfiorător. Am crezut că voi muri şi eu“, spune el.

Cadrele medicale i-au administrat pe loc perfuzii lui Julio şi l-au conectat la un aparat cu oxigen. Probele de sânge şi radiografiile au ieşit bune.

La puţin timp după aceea, i s-a spus că are pneumonie şi, în plus, rezultatele testului pentru virusul gripal AH1N1 ieşiseră pozitive. Auzise despre un virus necunoscut care se răspândise prin toată ţara. Faptul că se infectase şi el îl îngrozi.

Julio a stat două zile în spital, timp în care starea i s-a îmbunătăţit încet, dar sigur. Cel mai greu i-a fost să stea izolat de soţie şi de cei trei copii: Henry César, de 12 ani, Kevin Alan, de zece ani, şi Kenia Sugey, de doi ani.

Înainte să fie externat, doctorii i-au prescris medicaţia şi i-au explicat măsurile de protecţie: să stea izolat de restul familiei timp de încă trei zile, să poarte mereu masca chirurgicală şi să-şi pună deoparte o farfurie şi un set de tacâmuri.

În dimineaţa însorită de marţi, 30 aprilie, Julio a ieşit din spital însoţit de soţia şi de tatăl său. În sfârşit mergea acasă.

În casa lui modestă, mama şi mătuşa făceau ultimele pregătiri pentru o masă festivă cu salată şi carne la grătar. Nici nu a trecut bine pragul, că întreaga familie s-a năpustit spre el. Fiul său, Kevin Alan, a fugit spre el şi i-a cuprins mijlocul, plângând cu sughiţuri.

– Nu plânge, îl linişti Julio pe băiat, ţinându-l strâns în braţe.

S-a îndreptat spre soţia sa, Beatriz Adriana, a îmbrăţişat-o, apoi şi-a luat fiica şi a aşezat-o pe genunchii săi. Privind cum o ţinea Julio pe fata lor în braţe, Beatriz nu s-a mai putut abţine şi a izbucnit în plâns. Cel mai rău se temuse că el nu avea să mai vină acasă de la spital şi că nu va apuca să-şi mai ţină vreodată copiii în braţe.

Dar Julio era iar împreună cu cei dragi şi au chefuit toată noaptea. Supravieţuise celui mai periculos meci din viaţa lui.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza