Supa de midii, creveti si crab

Fructele de mare sunt sanatoase si nu contin multe calorii. Fierbe-le foarte putin in vin si asezoneaza-le cu ierburi aromate

 

<p>O portie contine:
Calorii 310
Glucide 13 g
Proteine 36 g
Grasimi 10 g (grasimi saturate
2 g)

Timp preparare: 30 de minute
La Foc: 20 de minute
Se obtin 4 portii

Ingrediente
1 kg midii proaspete
1 catel de usturoi, nedescojit
1 crenguta de patrunjel proaspat
1 esalota, tocata mare
1 crenguta de cimbru proaspat
150 ml vin alb sec
300 ml lapte degresat
30 g produs tartinabil cu 70% grasime
30 g faina alba simpla
450 ml bulion de peste
1 lamaie mica
150 g carne de crab proaspat sau din conserva, scursa
200 g creveti decorticati, dezghetati in cazul in care au fost congelati
Piper negru
2-3 linguri marar proaspat, tocat marunt
60 g branza proaspata degresata
Pentru ornare: marar proaspat si putina coaja de lamaie rasa

Preparare
1. Se freaca bine midiile si se indeparteaza „barbile“. Se arunca cele deschise deja, care nu se inchid la apasare, de asemenea cele care au cochilia dete­riorata. Se pun intr-o oala mare impreuna cu usturoiul, patrunjelul, esalota, cimbrul si vinul. Se acopera oala cu un capac etans si se pune la fiert la foc puternic. Se lasa sa fiarba 6-8 minute pana cand midiile se deschid. Oala se zdruncina des in timp ce fierb. Nu este indicat sa se fiarba mai mult, pentru ca astfel midiile se vor intari.
2. Intre timp, se pune o strecuratoare mare peste un castron si se tapeteaza cu hartie de bucatarie.
3. Se toarna midiile fierte in sita astfel pregatita si se lasa sa se scurga si sa se racoreasca. Apoi se scot midiile din cochilii, se indeparteaza cele care nu s-au deschis la fierbere. Midiile bune se pun intr-un castron mic. Se toarna lichidul in care au fiert intr-o cana gradata, ideal ar fi sa se obtina 600 ml de lichid, daca nu, se completeaza cu lapte.
4. Se topeste produsul tartinabil intr-o oala, peste el se adauga faina si apoi, treptat, lichidul din cana gradata. Se adauga si bulionul de peste si se lasa sa dea in clocot, amestecand continuu. Se da flacara mica si se lasa sa fiarba usor 5 minute.
5. Intre timp, se rade o lamaie si se stoarce. Se pastreaza jumatate din coaja pentru ornat.
6. Se marunteste carnea de crab si se pune in supa cu sucul si coaja de lamaie, midiile si crevetii. Se pipereaza dupa gust (nu se sareaza pentru ca lichidul de la midii este sarat), apoi se lasa la foc mic 3-4 minute. Nu se fierbe in clocot pentru ca fructele de mare devin tari.
7. Se adauga in supa mararul si branza. Se toarna in castroane. Se orneaza cu marar si coaja rasa de lamaie. Se poate oferi ca supa sau ca antreu ori ca o masa usoara impreuna cu paine crocanta.</p>

Vote it up
135
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza