Subiectul lunii Lefurile dascălilor, mai mari din 2009

Este sau nu nevoie ca profesorii să primească salarii mai mari?
 

Salariile profesorilor au ajuns, la sfârșitul anului trecut, motiv de gâl-ceavă națională. După ce Parlamentul a decis, în septembrie, majorarea acestora cu 50%, printr-un vot unanim dat de deputați, Guvernul a decis să amâne măsura până în aprilie, pe motiv că nu sunt bani.

Ba mai mult, întreaga suflare politico-economică din România, mai puțin membrii fostului partid de guvernământ, au decretat că o astfel de majorare ar băga în faliment economia națională. În același timp, ceilalți bugetari, cum ar fi medicii sau funcționarii, au strigat că vor și ei o leafă mai bună.

Dincolo de dispute, rămâne totuși o dilemă fundamentală: merită, în ge-neral, profesorii din România mai mulți bani în ziua de azi? Sunt români – cei mai mulți dintre ei părinți – care își pun această întrebare în raport cu actul pedagogic prestat în favoarea copiilor.

Un dascăl debutant câștigă acum puțin peste 1.000 de lei, unul cu vechime medie primește 1.500-2.000 de lei, iar un profesor universitar poate avea un salariu între 3.000 și 5.000 de lei. Salarii mici, mai ales dacă ne uităm la primele două categorii.

În plin scandal, președintele Traian Băsescu le-a propus profesorilor un pact: mai mulți bani la salariu contra creșterea calității învățământului. Deci problema calității e recunoscută la nivel înalt. Se poate rezolva însă această chestiune cu salarii mai mari? Într-o perioadă în care există și profesori ce nu prea își mai dau interesul la ore, iar tot mai mulți elevi privesc școala ca pe un intermezzo între Me-ssenger și telefonul mobil, întrebarea de mai sus rămâne, pentru mulți, o dilemă.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza