Speranta vine pe bicicleta

Florin Georgescu, un om care si-a pierdut vederea la 14 ani, a pedalat in turul Romaniei, pe o distanta de 1.200 de kilometri
 

<p>Caderea violenta a celor doi pe asfalt i-a trimis pe baieti direct la Spitalul din Constanta, cu multiple contuzii, dar si in bratele unei crunte dezamagiri. Aventura lor se incheiase mult prea devreme. Cu doar o zi inainte, plecasera cu mari sperante din parcarea unui hypermarket de la iesirea din Bucuresti, pe vechiul drum spre Litoral, fiind incurajati de zeci de alti ciclisti. Multi pasionati de biciclete, si nu numai, tinusera sa fie alaturi de ei pe 23 august, la startul turului de 2.400 de kilometri al Romaniei, ce cuprindea, in planul stabilit de baieti, 26 de etape, inlantuite pe conturul tarii, din Capitala, pana la Constanta, Galati, Baia-Mare, Timisoara, Alexandria si inapoi in Bucuresti. Ciclistii ii insotisera pret de 25 de kilometri, pentru a le arata sustinerea. Nu apucasera sa parcurga decat 150 de kilometri. Accidentati, au fost nevoiti sa se intoarca cu trenul in Bucuresti. Nu vroiau sa renunte insa.

Florin invatase de copil ce inseamna sa lupti pentru a-ti atinge vise frante uneori prea devreme. La indemnul medicilor, parintii l-au dat inca de la sapte ani la scoala speciala de nevazatori de la Targu Frumos, la aproape 400 de kilometri distanta. Pe langa vedere, viata ii rapise astfel si copilaria alaturi de parinti. "Mi-a fost greu departe de ei…", marturiseste el. A invatat apoi la Buzau, Cluj si a ajuns, in cele din urma, la Bucuresti. "M-am plimbat destul de mult prin tara", spune Florin, care a urmat Facultatea de Psihopedagogie Speciala. Cum nu avea posibilitatea sa studieze la fel ca ceilalti, caci nu existau materiale special concepute pentru nevazatori, si-a rugat colegii sa-i citeasca si sa repete impreuna cursurile. Pentru a se intretine in facultate, Florin a lucrat si ca maseur, dupa absolvirea unei postliceale de profil. Asa l-a cunoscut pe Alex, unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, fiindu-i unul dintre clienti.

Acum, isi pregateste lucrarea de doctorat si lucreaza ca cercetator la Institutul pentru Prevenirea si Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, unde creeaza idei si proiecte de legi pentru a le face acestora viata cat mai usoara. E un om normal si nu vrea sa fie tratat altfel. Are o iubita, e pasionat de calculatoare, ia lectii de saxofon, joaca sah si citeste pe rupte. Suna ceva ciudat aici? N-ar trebui. "Traditionalul limbaj Braille este depasit, dupa parerea mea, spune Florin. Eu folosesc un program care citeste practic ceea ce este pe ecranul calculatorului." Si o face foarte repede, chiar si pe textele in romana. Cum nu exista o plaftorma in limba romana a softului, rezulta astfel o romengleza pe care numai Florin o intelege.

Unul dintre proiectele lui e sa faca manuale multimedia pentru licee si facultati. Sa nu se mai chinuie si altii la fel ca el. Totodata, impreuna cu Alex, si-a propus sa infiinteze Asociatia pentru Incluziune Sociala, care sa pregateasca copiii si persoanele cu dizabilitati pentru a participa la competitii sportive si a le arata acestora cum sa se dezvolte personal si sa se integreze in societate, in ciuda problemelor. Dar si sa modifice legea din Romania, in asa fel incat, de exemplu, in cazul nevazatorilor, statul sa subventioneze achizitia de caini Golden Retriever, supranumiti "cainii orbilor".

Visul lor e sa stranga un grup de astfel oameni, alaturi de care sa calatoreasca, in 2012, pe biciclete pana la Londra, acolo unde vor avea loc urmatoarele Jocuri Olimpice.

Motivati parca si mai mult de esec, Alex si Florin au pornit, din nou in turul tarii, aproape o luna mai tarziu, pe 9 septembrie 2009. De data aceasta, traseul lor nu se mai se inscria neaparat pe conturul tarii.

Erau mai pregatiti mental, dar la fel de prost asistati ca si prima data. "Cei care pornesc in astfel de expeditii beneficiaza fie de asistenta auto in urma lor, fie de sprijin pe traseu. Noi am plecat singuri, de nebuni, cu 40 de kilograme de echipament in spate", spune Alex.

Nici aceasta noua aventura n-avea sa fie scutita de peripetii si greutati. Din cauza drumurilor proaste din nordul tarii, Alex si Florin s-au confruntat aproape zilnic cu pene de cauciuc. Si, de parca nu era de ajuns, janta din fata a bicicletei, serios afectata in urma accidentului din august de la Cernavoda, incepuse sa le joace feste, desi fusese reparata. S-a deformat din nou si atingea sabotii de frana. Parea deja o ruleta. Mergeau cand infranat, cand normal, un adevarat chin - mai ales in zonele de urcare, muntoase. Opreau in diverse localitati pentru a cauta ateliere sau oameni care puteau sa-i ajute si s-o repare. Au pierdut astfel zile intregi cu problemele tehnice. Pentru ca se apropia anul universitar, iar Florin trebuia sa se intoarca pentru a-si rezolva cazarea la camin, pe 23 septembrie au fost nevoiti din nou sa abandoneze cursa, dupa aproape 1.200 de kilometri parcursi, deci jumatate de traseu efectuat.

Florin nu e dezamagit. Din contra, e multumit ca a reusit sa transmita presei si opiniei publice mesajul sau: ca un om, prietenul sau, Florin Sichiteanu, are nevoie de ajutor. Si tocmai un tanar nevazator ne-a atras atentia noua, tuturor, asupra starii infrastructurii rutiere pentru biciclisti, pe care o vedem zi de zi atacata de masini si batjocorita de trecatori. Nu in ultimul rand, Florin Georgescu a demonstrat, fara sa sa epateze, ca e un om normal. Atat. "Viata e un etern proces de compensare, spune el. Pana la urma, toti suntem la fel, dincolo de prejudecati."</p>

Vote it up
471
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza