Sidebar: MIRACULOSUL OREZ AL VIITORULUI

 

Acum patru decenii,
câmpurile înverzite și laboratoarele liniștite ale Institutului Internațional de Cercetarea Orezului (IRRI), din Filipine, au ajutat la prevenirea unei foamete iminente în Africa și Asia. IRRI a dezvoltat o specie de orez durabilă și rezistentă la dăunători care poartă numele tehnic IR8. Numit „orezul miraculos“, acesta a dublat cantitatea care se producea cu tipul obișnuit de orez.

Întrebarea este
dacă se mai arată vreun miracol la orizont pentru a preveni criza actuală. Lui Parminder Virk, un savant din noua generație de cercetători de la IRRI, îi revine dificila sarcină de a controla procesul de polenizare pentru a putea construi o varietate de orez mai rezistentă (și mai gustoasă) care este mai puțin susceptibilă să fie afectată de inundații, secetă sau boli.

Există peste zece tipuri
noi de orez care vor apărea pe piață în următorii ani. Printre acestea se numără și un soi de orez rezistent la inundații. Conform IRRI, peste 15 milioane de hectare de orez din Asia sunt afectate anual de inundații.

Dar nu se prevede ca vreuna dintre aceste noi specii să aibă un impact la fel de puternic ca acela pe care l-a avut IR8. Virk spune că explozia dramatică de populație din Asia a depășit posibilitatea de producție a tuturor varietăților de orez. Schimbările climaterice sunt, de asemenea, mai pronunțate decât ar fi putut prezice cultivatorii de orez în urmă cu zece ani.

Dacă facem abstracție
de creșterea populației și de schimbările de climă, lipsa unui nou tip de orez miraculos începe să devină o adevărată problemă. Având o producție abundentă de orez în ultimele decenii, guvernele asiatice nu au investit în cercetare sau în infrastructura necesară creșterii recoltei. „Guvernele au crezut că le este dat să aibă întotdeauna o producție mare de orez la un preț mic“, spune Virk. „Acum ei doresc o rezolvare rapidă.“

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza