Sidebar: Flavian, cel mai mare-mic fan

 

„Să nu mori, Cristi, că am trei camioane pline cu semințe de flori de iris. Și vreau să ți le dau pe toate când vor crește florile!“ Așa suna mesajul de încurajare trimis lui Cristi Minculescu de către cel mai înfocat fan al formației Iris, Flavian Vasian, un băiețel de numai șase ani din Ploiești

Mesajul acesta a însemnat mult pentru Cristi Minculescu.

Am putea spune că Flavian e un fan mai puțin obișnuit. Ascultă muzica Iris de când era în scutece. Părinții lui, Ioana și Fabian, au observat cu surprindere că bebelușul lor de numai trei luni se liniștea imediat și asculta cu atenție atunci când puneau o piesă a celebrei trupe rock. „La trei luni, cântecele de leagăn ale copilașului nostru erau piesele trupei Iris. Îi plăceau pur și simplu“, spune Ioana. La doi ani, Flavian mergea la primul concert și tot atunci s-a urcat prima dată pe scenă pentru a oferi o floare de iris formației Iris. De atunci, au trecut patru ani numărați în peste 50 de concerte la care a fost prezent în toată țara. Cele mai importante momente: când a împlinit cinci ani, și-a serbat ziua de naștere alături de întreaga formație, familie și prieteni, iar la concertul din 8 octombrie, cel mai mare de după revenirea lui Cristi, a reușit să-i dăruiască o floare de iris Rodicăi Minculescu, cea care i-a salvat prietenul.

„A știut tot timpul despre starea de sănătate a lui Cristi și se ruga tot timpul, așa cum știa el, pentru Cristi și Rodica“, spune mama lui Flavian. Când micul fan a aflat că totul e bine cu cei doi, a început să-și preseze părinții cu întrebări: „Mami, când vine Cristi acasă? Când o să cânte? Când vine Cristi, vine și doamna Rodica? Vreau să-i văd…“

Dorința i s-a îndeplinit, iar acum, că vine Moș Crăciun, Flavian are câteva cereri pentru el: toată colecția de mașinuțe care își schimbă culoarea, un Transformers, un trailer și, „dacă mai știe Moșul ceva ce mi-ar plăcea, poate să-mi aducă, nu mă supăr“.

Și mai are o dorință Flavian, ceva foarte important: să înființeze un fan-club care se va numi: CLUB & DRAGOSTE PENTRU IRIS.

Haideți, le transmite el iubitorilor de Iris, JOCUL NU E GREU!

Vote it up
46
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza