Secretele pestelui si fructelor de mare

Dietetice, usor de digerat si bogate in proteine, vitamine si minerale, aceste alimente pot fi consumate zilnic
 

<p>O portie de 100 de grame de stridii aduce 900% din nevoile zilnice de zinc ale unui adult. Scoicile contin mult fier, iar homarul reprezinta o excelenta sursa de seleniu, care stimuleaza sistemul imunitar. Tot ce vine din mare si din ocean are un continut crescut de iod si ajuta metabolismul sa-si intensifice arderile prin stimularea glandei tiroide, atentioneaza nutritionistul Mihaela Bilic.

De altfel, spune ea, niciodata nu mancam suficient peste asa ca un consum regulat, chiar zilnic, de carne asigura aportul adecvat de acizi grasi esentiali. Nu va temeti de caloriile pe care acest tip de carne l-ar putea aduce. Dimpotriva, precizeaza dr. Bilic. Datorita continutului redus de calorii, pentru a reprezenta o masa completa, pestele trebuie asociat cu glucide lente (orez, cartofi, mamaliga) si cu legume de orice fel, care completeaza aportul de fibre si vitamine. Zeama de lamaie ajuta la digestia proteinelor si creste absorbtia de fier din peste.

Mici sfaturi culinare

Preferati doar conservele de peste in saramura sau in suc propriu, nu in ulei, chiar daca e de masline. Feriti-va de peste pane sau prajit. Gatiti fructele de mare cu sos de rosii, fierte cu vin si arome. Nu le mancati cu maioneza si nici pane. Consumati icrele negre sau rosii ca atare, pe paine prajita cu unt. Nu le transformati in salata, deoarece cantitatea de ulei este enorma, iar continutul caloric asemenea. Prin afumare si uscare, pestele pierde din grasime, ceea ce inseamna ca poate fi consumat intr-o cantitate suficienta pentru a crea starea de satietate, sfatuieste Mihaela Bilic, in lucrarea "Traiesc, deci ma abtin"</p>

Vote it up
271
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza