Scăpate printr-o minune

Viața e plină de surprize. Iar uneori ne lasă cu gura căscată
 

Î
mi arunc privirea pe fereastră și încerc să descopăr soarele. Se ascunde acum. Dar nu sunt tristă. Miroase a iarnă. Vin sărbătorile. Un timp pentru noi. Un timp pentru cei dragi. Un timp pentru miracole. Acest cuvânt aduce în mintea mea întâmplări de mult trecute, dar care stau mărturie pentru mine că minunile chiar există.

Brașov, în urmă cu aproape 20 de ani.
Un apartament aflat la parterul unui bloc și două fetițe într-un pătuț: una de un an și cealaltă, sora ei, de doi ani. Verișoarele mele. O zi obișnuită, ca toate celelalte. Mătușa mea, mama celor două micuțe, se hotărăște să plece câteva minute până la magazinul aflat la colțul blocului. Pătuțul fetițelor se află chiar în dreptul ferestrei, astfel ca ele să se poată uita afară, la copii. Iar geamul e prevăzut cu storuri. La un moment dat, celei mici i se pare fascinant să se joace cu șnurul storului.

O joacă nevinovată, dar periculoasă. Acesta i se înfășoară în jurul gâtului, gata să o sugrume. Cea mare, care are numai doi ani, realizează, mai mult din instinct, că sora ei e în pericol. Escaladează pătuțul, merge la bucătărie, ia un cuțit și se întoarce. Reușește să taie șnurul din jurul gâtului celei mici. Strânsoarea slăbește.

Mătușa mea intră în apartament și tabloul pe care-l vede îi produce un adevărat șoc: cea mică mai are încă șnurul la gât și e ușor vânătă la față, dar fără a mai exista pericolul sugrumării, iar cealaltă are cuțitul încă în mână. Realizează că numai printr-o minune cea mică a supraviețuit.

Sighișoara, în urmă cu aproape 14 ani.
Sunt în vacanță și, împreună cu o prietenă, am plecat să vizităm o colegă de clasă care locuiește într-un cartier mai îndepărtat. Orașul medieval este străbătut de râul Târnava Mare și de drumul european E65. Amândouă merg, la un moment dat, în paralel. Șoseaua e poziționată mai sus de râu, cele două fiind delimitate de un trotuar și de o balustradă. Pe acea porțiune de drum drept există două benzi pe care mașinile circulă în viteză. Observ că mi s-a dezlegat șiretul de la pantof. Mă aplec și îl leg.

În următorul moment, îmi vine ideea să alerg spre prietena mea, care se îndepărtase. Voiam să o sperii. Țâșnesc ca un atlet aflat la start. O bufnitură puternică îmi inundă urechile cu un zgomot înfiorător de metal zdrobit. Mă întorc. Mintea mea e invadată de imaginea unui autoturism urcat pe trotuar și izbit de parapetul dinspre râu. Exact în locul din care țâșnisem în urmă cu câteva secunde. Eu și prietena mea suntem îngrozite. Moartea trecuse vâjâind pe lângă mine. Scăpasem ca prin minune.

Minuni. Ele chiar se întâmplă.
Trebuie numai să te uiți în jurul tău. Dintr-o minune se poate naște o alta. Pentru că am scăpat atunci, o fetiță de un an și jumătate mi se odihnește în brațe acum. Și tot ce-mi doresc de acest Crăciun e banal, ceva ce-și doresc toți, dar e singurul lucru care contează: sănătate și fericire pentru cei dragi. Și tot binele din lume pentru toți copiii. Și ei sunt adevărate minuni!

Anamaria Tănasa are 30 de ani și este jurist în Sibiu

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza