Scăpat din vedere?

 

Ștefan Șoavă, din București,
nu-și mai făcuse de ani de zile un control oftalmologic. Dar lucrurile s-au schimbat în vara lui 2007, pe când avea 56 de ani și era șofer pe ambulanță. „Medicii care erau atunci în tură au luat un aparat de măsurare a glicemiei și au început să-și facă teste. A venit și rândul meu. Și așa, pur și simplu dintr-o joacă, am aflat că am diabet“, spune el. Acesta a fost pentru Ștefan un semnal de alarmă. S-a decis să meargă la medicul de familie pentru a-și face analizele și să se programeze și la medicul oftalmolog.

„Purtam ochelari, dar nu aveam alte probleme cu ochii. Cel puțin așa credeam eu“, spune Șoavă.

La control, medicul oftalmolog a descoperit că Ștefan avea retinopatie diabetică la ochiul stâng, adică îi erau afectate vasele sanguine mici de la nivelul retinei. „Riscam să-mi pierd vederea dacă nu ajungeam la oftalmolog. Acum îmi dau seama că suntem mult prea delăsători în ceea ce privește sănătatea noastră“, spune el. Dr. Mircea Filip, oftalmolog la clinica Ama Optimex, care l-a consultat și îl tratează pe Ștefan Șoavă, spune că pericolul ca pacientul său să-și piardă vederea la acel ochi nu a trecut încă, boala fiind o complicație a diabetului de care acesta suferă probabil de mulți ani. „E important să avem grijă de noi, dar de cele mai multe ori lăsăm asta pe ultimul moment“, mai spune Ștefan.

El nu este însă singurul care și-a neglijat sănătatea ochilor. Dr. Filip, care e și vicepreședinte al Societății Române de Oftalmologie, spune că mai puțin de 5% din români își fac un control oftalmologic anual.

Dr. Doina Dinu, medic oftalmolog
în București, e de părere că această atitudine nu este bună. „Așa cum trebuie să ne facem anual analize de sânge sau să mergem la dentist, așa ar trebui să ne obișnuim să ne facem o programare și la oftalmolog. Mai ales după vârsta de 40 de ani, toate persoanele ar trebui să-și facă un consult anual complet, care să includă și tensiunea oculară, și fundul de ochi, nu numai controlul pentru ochelari“, spune ea.

Poți citi și ultima linie cu litere de pe tabela optometrică? Foarte bine, dar asta nu înseamnă neapărat că ochii tăi sunt sănătoși. „Am văzut pacienți chiar tineri care citeau 100% cu fiecare ochi în parte și care au fost depistați cu boli grave, cum ar fi melanom malign coroidian, o tumoră malignă cu punct de plecare în coroidă, înveliș intens vascularizat ce hrănește globul ocular“, spune dr. Andreea Ciubotaru, medic specialist oftalmolog în cadrul Clinicii Infosan. Așa că, indiferent de cât de bine vezi, examenele oftalmologice trebuie să facă parte din controalele medicale pe care le faci în mod regulat.

Specialiștii recomandă un examen oftalmologic
la naștere (pentru diagnosticarea cataractei congenitale, glaucomului congenital, eventualelor malformații ale globului ocular), examinarea fundului de ochi și a dioptriilor la șase luni, examen complet la un an (evaluarea riscului de a dezvolta strabism), apoi la trei ani şi următorul înainte de a începe clasa întâi, adică la șase ani. „Trebuie să se pună accent în special pe examinarea copiilor ai căror părinți poartă ochelari din tinerețe. Ei trebuie testați de la o vârstă mică chiar dacă nu prezintă niciun semn de boală oftalmologică“, spune dr. Doina Dinu. Între 6 şi 19 ani şi peste 60 de ani sunt recomandate controale oftalmologice anuale. „Și cei care lucrează pe computer ar trebui să meargă la oftalmolog în fiecare an“, spune dr. Ciubotaru. Unul din beneficiile controalelor regulate, chiar dacă nu există probleme cu vederea, este că acestea stabilesc nişte puncte de reper. Dacă medicul oftalmolog poate compara rezultatele examenului cu altele anterioare, îi este mult mai ușor să identifice eventualele probleme atunci când apar.

Planşele de perete sau cele pe care doctorul le ține în mână pentru a evalua acuitatea vizuală la distanță şi de aproape sunt doar o parte a examenului oftalmologic. În afară de acestea, mai există examenul de câmp vizual (pentru vederea periferică), examenul biomicroscopic (pentru cataractă și suspiciune de glaucom), măsurarea grosimii corneei, măsurarea presiunii intraoculare (care se rezumă de cele mai multe ori la un jet de aer, pulverizat în ochi).

În afara faptului că stabilesc
eventuala nevoie de a purta ochelari, aceste teste determină riscul de apariție a glaucomului, cataractei sau degenerescenței maculare (vezi caseta de pe pagina anterioară). Rezultatele ajută medicul oftalmolog să evalueze starea de sănătate şi funcțiile ochilor de-a lungul timpului, la fel cum medicul de familie compară tensiunea arterială sau valorile colesterolului de la un control medical la altul.

Examinările oftalmologice regulate sunt esențiale pentru detectarea timpurie a problemelor. Majoritatea oamenilor cred că simptomele apar doar atunci când ochii lor se îmbolnăvesc. În realitate, simptomele multor probleme devin vizibile doar din momentul în care ochii suferă deteriorări grave. „Sunt boli care evoluează fără niciun semn, fără ca pacientul să-și dea seama că are ceva. Și se poate trezi mult prea târziu, când și-a pierdut deja vederea, cum se întâmplă uneori în cazul glaucomului“, spune dr. Dinu.

Unele probleme sunt iremediabile, dar multe dintre boli se pot trata dacă sunt descoperite din timp. „Majoritatea tinerilor care vin la mine la ca-binet, unul sau doi pe săptămână, spun că văd bine, că nu au probleme cu ochii. Lucrează însă mult la calculator și vor să se asigure că totul e în regulă“, spune dr. Ciubotaru.

Dar, la examenele de rutină, oftalmologii descoperă adesea riscuri sau semne care nu afectează imediat ochii, dar care, netratate din timp, pot duce chiar la pierderea vederii. De exemplu, prezența plăcii de aterom (depuneri de grăsimi și calciu) la nivelul vaselor de sânge ale retinei poate fi un semn al colesterolului ridicat, iar modificările aspectului vaselor de sânge ale ochilor pot indica nere-guli în ceea ce privește tensiunea arterială.

Sunt dese cazurile în care problemele sunt chiar mai grave. În timp ce examina un pacient de 44 de ani, care venise la control pentru că nu mai vedea bine cu un ochi, dr. Filip a constatat modificări ale vaselor de sânge cauzate de hipertensiune. I-a spus să meargă de urgență să-l vadă un cardiolog. „Din păcate, a fost prea târziu. Pacientul a suferit un accident vascular cerebral și, în scurt timp, a decedat“, spune dr. Mircea Filip.

Lavinia Miu, de 40 de ani,
din București, a avut parte de un diagnostic-surpriză. Ea s-a prezentat la oftalmolog cu pleoapele superioare umflate, dar a aflat că, în realitate, nu era doar o simplă inflamație a pleoapelor. „Era vorba de o afectare a ambelor glande lacrimale ceea ce m-a dus cu gândul la sarcoidoză, boală inflamatorie caracteri- zată prin apariția granuloamelor în plămâni sau a altor inflamații în anumite regiuni ale corpului. Pacienta chiar prezenta și o mărire a glandelor parotide“, spune dr. Andreea Ciubotaru. Ea a trimis-o pe Lavinia la un medic internist, care a confirmat diagnosticul.

Și brașoveanul Costin Ene,
de 34 de ani, s-a convins de importanța vizitelor regulate la oftalmolog. În urmă cu trei ani, s-a programat pentru un examen al ochilor, dorind să știe dacă are nevoie de ochelari. Dar, la testarea fundului de ochi, medicul a observat că pacientul avea un edem papilar și i-a spus să-și facă de urgență o tomografie computerizată. Lui Costin i s-a depistat o tumoare cerebrală.

După operație, el și-a revenit. „Programarea la oftalmolog mi-a salvat viața“, spune el.

Nu toate examenele oculare au o încărcătură dramatică aşa de mare, dar dr. Doina Dinu vine cu o completare la bine-cunoscuta vorbă „ochii sunt ferestrele sufletului“ și ne spune că „ochii sunt și ferestre care ne ajută să depistăm o mulțime de boli“.

Vote it up
17
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza