Salata de varza de China cu felii de nectarine

Pentru amatorii de experiemnte culinare: o combinatie exotica de legume si fructe, care are si o varianta si mai inedita, cu gust iute-picant

Foto: The Reader's Digest Association, Inc./GID

 

<p>Ingrediente
40 g seminte de dovleac descojite
1 varza mica de China (500 g)
1 andiva
3 nectarine coapte
zeama de la 1 lamaie
150 g iaurt acrisor
2 linguri ulei de rapita
1 lingurita chutney de mango
sare
piper negru proaspat macinat
1/4 lingurita condiment de curry iute sau dulce

Se obtin 4 portii

Pe portie
220 kcal, 7 g proteine, 12 g grasimi,
20 g glucide
Preparare: 25 minute

Preparare
1. Se rumenesc semintele de dovleac 3-4 minute intr-o tigaie mica, fara grasime, amestecand continuu. Se trec imediat intr-o farfurie si se lasa sa se raceasca. Se curata varza de China si se spala. Se taie foile in fasii si se centrifugheaza.
2. Se curata andiva, scotand totodata cotorul cu varful cutitului. Apoi se spala, se scutura de apa si se taie in fasii.
3. Se spala nectarinele si se taie in doua. Se scot samburii, apoi se taie jumatatile in felii fine. Se stropesc imediat cu zeama de lamaie, ca sa nu se oxideze. Se aranjeaza fasiile de varza pe un platou, se presara fasiile de andiva deasupra.
4. Pentru dressing se amesteca iaurtul cu restul de zeama de lamaie si cu chutney de mango. Se condimenteaza din belsug cu sare, piper si curry.
5. Se stropeste salata cu dressing de curry si se aranjeaza pe deasupra feliile de nectarina. Se presara semintele de dovleac si se serveste salata imediat. Alaturi, se potrivesc chifle din faina integrala sau carne de pasare la gratar cu orez.

Util

Pentru a atenua gustul amarui al andivei, se tine andiva intreaga 5 minute in apa calduta.

Varianta: Salata de varza de China iute-picanta

Se pregatesc 500 g varza de China ca in reteta de baza. Se curata 3 cepe verzi, se spala si se taie in rondele. Se taie in doua, se curata si se spala cate un ardei gras rosu si galben. Apoi se taie fasii. Se amesteca intr-un castron varza de China cu ceapa si ardeii. Se curata 1 catel de usturoi si se trece prin presa de usturoi. Se prepara o vinegreta din 50 ml suc de rosii, usturoi, 3 linguri ulei de masline, 2 linguri otet balsamic, sare, piper negru si sos Tabasco, dupa gust. Se amesteca in salata. Se taie in cubulete 120 g telemea de oaie si se presara peste salata. Se serveste cu paine de secara.</p>

Vote it up
198
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza