SĂ MAI ȘI RÂDEM

 

Sunt profesoară la o şcoală de țară. Într-un an, în timpul pregătirilor pentru începerea noului an şcolar, m-am apucat să curăț materialul didactic ce revenea disciplinei mele, biologia. Îmbrăcată în halat alb şi cu o găleată în mână, pornisem la treabă.

Două eleve m-au salutat, întrebându-mă:

– Bună ziua! Ce mai faceți, doamna profesoară?

– Muncesc de zor. Sunt pe post de femeie de serviciu!

Una din eleve a reacționat prompt, un pic speriată:

– Vai! Dar noi cu cine mai facem biologie?!

Colegul meu de la departamentul de chimie al Universității din Surrey a dat buzna într-o zi în cancelaria profesorilor. Tocmai terminase de predat ultima prelegere a cursului de termodinamică.

– Ce-i cu atâta entuziasm?, l-am întrebat noi.

– La ultima prelegere mi s-a pus în fine și mie o întrebare din amfiteatru!, zise el.

– Ce te-au întrebat?

– „Putem deschide fereastra, vă rog?“

Când m-am întors de la masă, o colegă de birou a trecut pe la mine să-mi spună:

– A sunat soțul tău. I-am spus că ai ieșit. L-am întrebat ce să-ți transmit. Mi-a spus: „Spune-i că-i superbă!“.

În timp ce-mi spunea asta, colega mă privea cu o expresie în care se amestecau visarea romantică și invidia. Aproape că începeam să mă gândesc și eu ce minune de bărbat am. Brusc, însă, mi-am dat seama:

– Nu se referea la mine!

Probabil că vorbea despre noua noastră cățelușă, i-am spus colegei.

Prietena mea lucrează la Oficiul pentru șomaj. I-a spus unui tânăr care reclama că nu-și primise ajutorul de șomaj să revină în câteva zile.

– Nu mă mai pot învoi de la muncă, a zis el.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza