Rapiti de pirati

Dupa doi ani, navigatorii Hartin si Ruxandra Sarchizian, tata si fiica, se regasesc pe acelasi vas, dar sunt rapiti de pirati.Foto: Alexandru Popescu  
 

 

<p>Ca si fiica ei, Ruxandra, Elena Sarchizian este - dupa cum a caracterizat-o odata Cornel Panchici - o femeie bataioasa. Dar in acea zi mai nimic nu anunta lupta ce avea sa inceapa in sufletul ei. Terminase o sumedenie de treburi casnice in prima parte a zilei, iar pe la ora 18 scosese la plimbare cei doi caini ai familiei. La un moment dat, a sunat-o Panchici, de la Kru Maritime. Tocmai il plas­se pe sotul ei, Hartin, in acelasi voiaj cu fiica lor, Rux­andra. Acum tata si fiica navigau pentru prima data impreuna pe acelasi vas. Era firesc sa tina legatura.

- Unde sunteti, doamna Sarchizian?, o intreba Panchici.

Fara sa poata explica de ce, in acel mo­ment Elenei Sarchizian i-a sarit ini­ma din piept. Si-a dat seama ca se intamplase ceva. Nu mai vorbise cu fata ei de pe 30 aprilie, cand aceasta se pre­gatea sa plece din India. Dupa ce Panchici i-a spus ce se intamplase, s-a gandit ca nu mai era deloc o binecuvantare ca navigatorii din familia ei se reunisera pe aceeasi nava.                             

Cand a sunat alarma pe vas, Hartin Sarchizian si ofiterul mecanic secund erau la posturile lor de lucru, in sala masinii, si nu vedeau nimic din ce se intampla. Pira­tii i-au adunat si i-au dus pe toti la puntea de comanda. I-au pus sa se intinda pe jos, sub amenintarea armelor. De la compania de shipping a sunat imediat un angajat res­ponsabil cu securitatea cerand confirmare: semna­lul primit de la nava era adevarat? I-au confirmat ca nava era captiva.

Piratii i-au aratat comandantului un loc de pe harta si i-au facut semn sa indrepte nava spre sud. Asta insemna ca Hartin si ofiterul mecanic sa mearga ina­poi, jos, la sala masinilor, pentru a supraveghea functionarea motorului. Chiar daca piratii nu aveau sa calce pe la ei foarte des, cei doi nu aveau sa mai vada cu­rand lumina soarelui. Echipajul avea sa fie sechestrat pe puntea superioara, unde erau geamuri. Dar sala masinilor nu avea ferestre.

Dupa capturare, echipajul a navigat cu arma la ceafa aproape doua zile, pana in apropiere de oraselul Eyl, de pe coasta estica a Somaliei. Situat in pro­vincia Puntland, care si-a declarat de curand autonomia fata de Somalia-mama, Eyl a ajuns faimos in lume drept cuib de pirati. Acolo isi avea baza si gruparea care ii capturase.

A treia zi, au ancorat intr-o zona cu mal inalt, unde de pe mare nu se vedea nimic din ce era pe uscat. Iar dintr-acolo continuau sa vina pirati cu barcile. Numarul lor s-a inmultit pe vas. Nu erau niciodata mai putin de 16.

Majoritatea erau inalti si slabi, imbracati cu tricouri vechi, pantaloni scurti si slapi de plastic. Si fluturau nelip­sitele accesorii: pustile Kalasnikov. Adusesera si o mitraliera cu banda de cartuse, pe care o instalasera pe un trepied in fata puntii de comanda, in punctul cel mai inalt de pe vas.

Numai doi-trei cunosteau cateva cuvinte englezesti. Era foarte greu sa se inteleaga cu ei. Vorbeau mai mult prin semne. De aceea, a fost o usurare cand la bord a aparut negociatorul somalez, care era educat si vorbea bine engleza. Cu ajutorul acestuia, comandantul i-a putut convinge pe pirati sa-i mute pe el si pe prizonieri pe puntea de jos, unde aveau mai mult spatiu la dispozitie si puteau fi paziti la fel de bine.

Reprezentantul pe probleme de securitate de la compania de shipping ii ceruse deja la telefon pe fiecare din membrii echipajului, pentru a se asigura ca sunt in viata si bine.

- S-au atins de tine?, a intrebat-o pe Ruxandra.

- Nu, i-a spus ea.

Incepuse jocul negocierilor.

 

Durata medie a negocierilor cu piratii moderni este de 60 de zile. Multe din aspectele legale si financiare ale opera­tiu­nii sunt rezolvate la Londra, centrul industriei maritime mondiale. Tot acolo are sediul si firma de asigurari a armatorului vasului Victoria. De obicei, piratii cer o suma de ras­cum­parare care depaseste cinci milioane de dolari. Armatorul face o contra­oferta si incepe jocul astep­tarii. In final, se plateste intre unul si doua milioane.

"In principiu, capturarea vaselor in Golful Aden nu e piraterie propriu-zisa, ci rapire ma­ritima. Asa-zisii pirati sunt interesati numai de bani in schimbul vietii fie­ca­rui membru al echipajului. A negocia bani in schimbul vietilor e oricum, numai usor nu", a declarat pentru Reader's Digest, sub protectia anonimatului, un reprezentant al armatorului.

Pe 17 mai, bucatarul a rationalizat mancarea. Planuisera sa se aprovizio­ne­ze la urmatoarea opri­re, dar nu mai apucasera, iar acum ii aveau ca oaspeti la masa si pe somalezi. Mai aveau paste fainoase. Si orez. Mult orez. Atunci piratii au inceput sa aduca la bord fructe, apa imbuteliata si... capre vii, pe care le sacrificau pe loc si le gateau. Aveau pana si propriul bucatar.

De la tarm primeau zilnic baloti de khat, o planta cu efect narcotic pe care o mestecau. Dupa ce o consumau, se calmau, dar cand nu o aveau la dispozitie deveneau iritabili. Nu o data se incaierasera pentru ca unul nu voia sa-si imparta ratia cu ceilalti.</p>

 

Vote it up
843
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza