Rapiti de pirati

<p>Sub soarele nemilos al Cornului Africii, dupa-amiaza zilei de 5 mai 2009 se scur­gea cu incetineala. Pe langa uscaciunea si fierbinteala obisnuite, prin aerul din Golful Aden se mai simtea plu­tind si primejdia. Era zona preferata de actiune a piratilor somalezi. La 1 mai, MV Victoria, un vas cargo de dimensiuni medii, plecase din portul indian Kandla, spre Jeddah, in Arabia Saudita, unde ducea o incarcatura de 10.000 de tone de orez. Echipajul era format din 11 romani. In caz de atac, va­sul ar fi fost o prada usoa­ra pentru pirati, caci viteza sa nu depasea 14 noduri pe ora, iar distanta de la linia de plutire si pana la bord era de numai trei metri.

Ofiterul de punte Ruxandra Sarchizian facea de cart pe puntea de comanda, alaturi de comandantul navei, Petru Tinu, si un timonier. "Urmaream parametrii afisati de instrumentele de bord. Eram la 120 km distanta de portul yemenit Al Mukalla, navigand pe coridorul de tranzit recomandat de fortele militare internationale din zona", isi aminteste ea.

Mai aveau o zi de navigare pana sa iasa din golf. La plecarea din Europa spre Kandla folosisera aceeasi ruta, asa ca se pregatisera serios de un posibil atac pirateresc: sudasera hublourile din partea de jos a bordului, pregatisera tunurile de apa si demontasera scara exterioara care ducea la puntea de comanda, pentru a impiedica accesul facil al oaspetilor nepoftiti.

Ruxandra, in varsta de 32 de ani, avea sapte ani de experienta pe marile lumii, iar cu Victoria naviga de sapte luni. Conform regulilor din bransa, cand implinesti sase luni pe mare, poti cere sa te intorci in tara. Dar ea avea un motiv special pentru a prefera un voiaj mai lung: "Cu cinci luni in urma, in portul Aviles, din Golful Biscaya, in nordul Spaniei, la bord urcase chiar tatal meu, Hartin Sarchizian, pe care nu-l mai vazusem de doi ani. Fusese chemat sa-l inlocuiasca pe seful mecanic al navei".

Anul acesta, Hartin, un armean tacut, originar din Constanta, in varsta de 64 de ani, aniversa trei decenii de lucru pe marile lumii. El se opusese mereu ca Ruxandra sa-i calce pe urme. "Navighez din 1969 si stiu ce in­seamna marea", spu­nea el. Dar cine sa-l asculte? Incurajata de mama ei, Elena, o femeie puternica si voluntara, Ruxandra a absolvit in 2001 Universitatea de Marina din Constanta, cu a doua promotie de fete din istoria acestei institutii.

Aparatele de la bord indicau pozitia navei: 13 grade si 22 de minute latitudi­ne nordica si 49 de grade si 23 de minute longitudine estica. Brusc, pe radar aparu o ambarcatiune suspecta care se apropia cu viteza pe la travers. Aveau vreo 20 de noduri pe ora. "Imediat, i-am si zarit. Opt afri­cani dintr-o barcuta cu doua motoare trageau in aer cu pustile Kalasnikov. Unul tinea un lansator de grenade", povesteste ea, infiorandu-se.

Comandantul Petru Tinu a apasat butonul de securitate al vasului, pentru a alerta armatorul, o companie de shipping din Haren, Germania, si a lansat un semnal radio de primejdie, cerand ajutorul celui mai apropiat vas militar. Conform protocolului, a ordonat si manevre de evitare. Dar un cargobot incarcat la maximum nu are aceeasi manevrabilitate ca o barcuta de viteza. A sunat alarma pe vas, a­nun­tand ca sunt atacati de pirati, si a ordonat activarea tunurilor de apa. Apoi s-a baricadat pe puntea de comanda, impreuna cu Ruxandra si cu timonierul care era de cart in acel moment. Cativa atacatori au reusit sa urce la bord cu ajutorul unor scari usoare de aluminiu si primul lucru pe care l-au facut a fost sa inchida robinetele de la tunurile de apa. Apoi, au luat cu asalt comanda. Dupa socul initial, asupra Ruxandrei se abatu un vifor de ganduri. Era singura femeie de pe nava. Tocmai cand se gandea la asta, un glont a spart geamul de la cabina de comanda.

Cel mai apropiat vas militar din zona, fregata turceasca TCG Giresun, era la 80-100 de mile marine departare, o distanta pe care nu o putea parcurge in mai putin de trei ore. De aceea, turcii au lansat un elicopter, cu ordinul sa traga asupra agresorilor la nevoie. Acesta a ajuns la cateva minute dupa ora locala 15.40. Vasul era deja capturat. Ordinele militarilor se opreau aici. Elicopterul a facut cale-ntoarsa. Piratilor nu le trebuise decat un sfert de ora ca sa devina stapani pe situatie.

Cornel Panchici, un fost navigator, in varsta de 41 de ani, are contacte in tot orasul Constanta si in toata lumea. Fire intreprinzatoare, in 2002 si-a infiintat propria firma de crewing, Kru Ma­ri­time, pentru a plasa personal navigant la bordul navelor romanesti si straine.

Cand telefonul mobil i-a sunat, in dupa-amiaza acelei zile de marti, 5 mai, a stiut imediat ca ceva nu era in regula. Mobilul afisa numarul sotiei directorului unei firme germane de shipping careia ii plasase 11 romani, majoritatea constanteni de-ai lui. "Nu putea fi vorba decat despre o situatie exceptionala. Ea nu ma suna de obicei", povesteste el. Intr-adevar, aceasta i-a expus situatia navei Victoria, capturata de pirati, si l-a rugat sa anunte el primul familiile:

- Noi punem oamenii pe primul loc,  i-a mai adaugat interlocutoarea lui.

Compania de shipping infiintase deja o celula de criza. Fusese angajata si o firma specializata in astfel de negocieri. Intre timp, trimiteau in tara un reprezentant, un fost navigator, tot de origine romana, pe care il pu­neau la dispozitia familiilor celor captivi, pentru consiliere. Panchici urma sa le ofere si el tot sprijinul. Era vorba de constanteni de-ai lui, practic parte din familie.</p>