Pisicuţa care ignoră mârâielile

 

Povestea mea e despre un căţel şi o pisică. Dacă ordinea în care i-am „enumerat“ vi se pare nepoliticoasă, aflaţi că e cronologică, şi aşa se şi cuvine, deoarece Iogy a intrat primul în casa noastră, fiindcă ni l-am dorit cu toţii. Mai ales mama. Iogy e aproape ca un frate mai mic pentru mine (nu ne înţelegem deloc!). În rest, e un tekel negru, niţeluş cocoşat, cu privire „miloagă“ şi „ochi de veghe“ (cine a văzut un şoricar dormind ştie ce înseamnă!). Pisicuţa Ginger a ajuns la noi la dorinţa mea arzătoare, mama având geniala idee de a înfia o pisicuţă, spre marea mea bucurie! Nu a fost lucru uşor pentru mica maidaneză s-o impresioneze pe mama. A trecut cu bine toate testele de inteligenţă la care a fost supusă: a fost prietenoasă cu Iogy încă de la prima întâlnire, lăsându-l s-o latre în timp ce ea se întindea cu nonşalanţă la soare, a nimerit dintr-o adulmecătură litiera pregătită special pentru ea, nelăsând niciun dubiu asupra gradului ridicat de comportament civilizat pe care îl avea. De asemenea, a stat la „ţesălat“ şi s-a lăsat hrănită cu „crănţănele“.

Şi credeţi că doar pentru asta îşi merită locul printre animalele isteţe? Nici vorbă, dă mereu semne de isteţime! De câte ori aude îndemnul adresat căţelului, care nu vrea cu niciun chip să se împrietenească pe deplin cu ea, „Iogy, hai afară!“, Ginger dispare din raza vizuală. Nu iese bine Iogy pe uşă afară, că pisicuţa şi revine cu jucăria ei preferată în gură, jucărie pe care o depune la picioarele stăpânului. Aşa înţelege ea să se joace nestingherită, fără fondul sonor al mârâielilor deja familiare!

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza