Un tânăr absolvent al secției de Management era foarte încântat de postul pe care se angajase într-o importantă companie multinațională.
În prima zi sună la bufet, țipând în receptor:
– Adu-mi o cafea! Și viteeeeeză!!!
La celălalt capăt al Țfirului îi răspunse o voce gravă:
– Cred că ai format un număr greșit. Știi cu cine vorbești?
– Nu, răspunde tânărul angajat.
– Eu sunt directorul general, imbecilule!!!
– Dar tu știi cu cine vorbești, dobitocule?, țipă tânărul mai tare ca prima dată.
– Nu, răspunde directorul surprins.
– Perfect!, zice tânărul și închide.