Un copil, la grădiniță, încearcă să își încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurca, cere ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu vor nicidecum să intre. Până când a reușit totuși să îl încalțe, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea, aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
– Doamnă, dar sunt puse „invels“...
Într-adevăr, erau puse greșit... Nu a fost cu nimic mai ușor să-i scoată cizmulițele decât să i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul până când cizmulițele au fost iar încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă atunci băiețelul exclamă:
– Cizmulițele astea nu sunt ale meeeleee!!!
Educatoarea își mușcă buza și se chinuiește încă o dată să îl descalțe. După ce termină, băiețelul îi spune:
– Sunt cizmulițele „flatelui“ meu. Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi.
Acum ea nu mai știa ce să facă: să plângă sau să râdă? Reușește totuși să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. După ce îl încalță, în sfârșit, pentru a-l trimite afară, la joacă, îl întreabă:
– Și acum, unde îți sunt mănușile?
– Le-am bagat în cizmulițe ca să nu le „pield“...
