Pestele care a prins un om

Cum s-a transformat o partida de pescuit pe ocean intr-o lupta pe viata si moarte.
 


Un loc de vis


In Parcul National Wrangell-St.
Elias din

Alaska
,
unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pamant, exista o bucata de pamant
atat de frumoasa ca-ti taie respiratia. Se numeste "Ultima Thule", insemnand "taramul de la marginea lumii". Iarna, temperatura poate atinge minus 60 de grade
Celsius, iar vara 37 de grade Celsius. Este inconjurat de ghetari si munti,
campii vaste unde traiesc elani, bizoni si ursi si este traversat de rauri atat
de clare incat poti vedea somonul cel roz chiar din aer. Cea mai mare bucata de
gheata dupa cele de la Polul Nord sau Polul Sud se afla la 20 de minute
distanta. Cele mai apropiate magazine alimentare se afla la 350 de mile
distanta.

Locul acesta se afla in
proprietatea familiei Claus; aici au trait trei generatii, fara sa fie
deranjate de civilizatie. Aveau tot ceea ce le trebuia. Isi produceau singuri
electricitatea, isi facusera puturi, ca sa aiba apa si taiau copacii ca sa aiba
unde sa locuiasca. Erau companie de utilitati, specialisti in peisagistica,
instalatori, persoane care dadeau zapada la o parte, profesori sau medici - dar
si vanatori.

Este un taram al frumusetii,
dincolo de puterea intelegerii. Este si un taram al unei imense solitudini si
al pericolului. Moartea si distrugerea pandesc din orice colt. Este nevoie de
putina nebunie - demna de invidiat totusi - ca sa-ti lasi soarta pe mainile
unui taram denumit, eufemistic "Marea Singuratate".

Am stat acum cativa ani cu Paul
si Donna Claus la cabana lor de oaspeti. Paul este un pilot foarte bun, care
poate ateriza pe orice suprafata, fie ea gheata sau o stanca colturoasa de
munte. Am zburat cu avionul sau Otter, de 1.000 de cai putere. Ma simteam de
parca aveam rolul principal in pelicula "Top Gun" (deloc
surprinzator, el a zburat candva impreuna cu Tom Cruise). Seara, Paul si Donna
mi-au spus cateva povesti
  propria lor
viata. O sa va spun istorisirea care mi-a placut cel mai mult dintre toate
acestea.


Munteni la pescuit in ocean

Paul si Donna luasera o pauza de
la iarna din Alaska, mergand in vacanta in Hawaii, sa faca scufundari. In timpul
liber, mergeau la pescuit de peste-sabie cu prietenul lor, Glen, care avea un
vas de opt metri lungime. In cea mai mare parte a timpului, stateau de vorba,
in timp ce momeala vie plutea nestingherita in apa. Nu prinsesera niciodata un
peste-sabie, dar era frumos sa viseze. In ziua aceea, linistea avea insa sa se
spulbere. Au plecat dis-de-dimineata din portul Kailua si au inceput imediat sa
pescuiasca dupa momeala. In momentul urmator, Glen a prins un ton si l-a agatat
in carligul de prins peste-spada. A aruncat momeala vie in apa si a lasat-o sa
pluteasca.

Donna era la carma, in timp ce
Paul mesterea un echipament mai solid cu care "sa se lupte cu pestele-spada". Ceilalti
doi rasera de optimismul sau. Brusc, momeala s-a miscat. Glen striga: "S-a
prins ceva."

Paul nu a avut nici macar timp
sa ajusteze chingile echipamentului de prindere, cand prinse undita de la Glen
si puse carligul. S-a asezat in scaunul special cu care era inzestrat vasul de
pescuit, al carui piedestal era fixat de cutia motorului, prinsa la randul ei
de podea.

Era un peste-spada destul de
solid, care se vedea clar in partea din spate a vasului, la ceva distanta. Paul
a prins chingile echipamentului la locul lor si s-a asezat el insusi in scaun,
ca sa aiba si mai multa sustinere. Si-a proptit ambele picioare in podea si a
inceput laborioasa munca de a trage pestele spre vas.


Un adversar subestimat

Lupta a fost inceputul unui
razboi obositor, amplificat de temperaturile mari. Incantarea a fost inlocuita
repede de epuizare. Au trecut asa o ora sau doua.

In cele din urma, Paul a reusit
sa aduca pestele mai aproape de vas. Priveau infiorati faptura de un albastru
stralucitor din fata lor. Aproape imediat, acesta s-a oprit. In acel moment au
putut vedea ca nu e un peste de 100 de kilograme, ci unul de 300, poate chiar
si mai mult.

Glen vroia acest peste la fel de
mult ca Paul. Dupa ce s-a uitat putin prin cabina, s-a intors cu o arma de foc
si a incarcat-o cu munitie. Desi stia ca folosirea unei asemenea arme este
ilegala, in acel moment nu-i pasa. Nu vroia sa piarda acel peste sub nicio
forma.

Si-a urmarit planul. Donna era
la carma, cand Paul a apropiat pestele de vas. Trebuiau sa aduca pestele-spada
in partea din fata, moment in care Glen l-ar fi impuscat. Atunci Paul s-ar fi
ridicat si el de pe scaun si ar fi ajutat la ridicarea pestelui pe punte.

Planul parea perfect. A si
functionat perfect - pana la un moment dat. Cand Glen era gata sa armeze arma,
pestele s-a panicat si a luat-o la fund inca o data.

Paul a reusit din nou sa aduca adversarul
langa vas. Glen a intrat in cabina si a iesit cu un fel de cange, de vreo 15
cm. Stia ca, odata ce pestele ar fi fost prins cu carligul cangei, iar capatul
cangei ar fi iesit din maner, pestele nu ar mai scapat din franghie. Asa ca a
asigurat franghia, prinzand-o de scaunul special.

De aceasta data erau pregatiti. Si-au
controlat pozitiile, in timp ce Paul adusese inapoi pestele de-a lungul
vasului. Donna se indeparta de carma, infasura franghia principala in jurul
mainii acoperita cu manusa si trase cu toata puterea. Glen indrepta sulita spre
peste si o indrepta acolo unde stia ca s-ar fi infipt carligul.


Luati prin surprindere

Deodata, lumea lor a explodat.
Donna simti ca este trasa inapoi cu putere, dar reusi sa elibereze cablul chiar
inainte sa fie aruncata peste bord. Pestele-spada tragea inapoi, pana cand
ajunse la capatul franghiei, iar apoi a inceput sa o ia spre fundul oceanului. Se
auzi un zgomot puternic, suruburile scaunului se desprinsera, iar scaunul si
cutia motorului il lovira pe Glen, punandu-l la podea.

Inmarmurita, Donna se uita in
jur. Totul disparuse. In spatiul ocupat inainte de scaunul special, cu
piedestalul ancorat ferm in carcasa motorului si apoi in podea, era doar o
gaura imensa si motorul. In linistea mortala, se auzea doar cureaua motorului.
Paul nu se mai vedea nicaieri. Donna tipa dupa sotul sau, intr-o stare de
zapaceala. Se uita de-a lungul oceanului gol, dar nu era nici un semn ca s-ar
intampla ceva.

Se uita dupa Glen. Statea acolo,
cu fata acoperita de sange. In timp ce incerca sa-si tamponeze rana cu un
prosop, a auzit un zgomot in apa, iar apoi vocea lui Paul, care striga:
"Traiesc! Slava Domnului, traiesc!" Il vazu pe sotul sau care se lupta sa iasa
la suprafata. Donna il trase sus pe vas, dar cand l-a vazut ca se prabuseste pe
podea, echilibrul sau a disparut.


Cum te simti cand esti tras
vertiginos la fund


Au reusit in cele din urma sa
ajunga pe uscat. Pe drum spre spital, Paul si-a amintit tot ce putea despre
crancena incercare: "In momentul in care am picat in apa, stiam ca ma lupt
pentru propria mea viata. Eram tarat spre fundul oceanului cu o viteza
uluitoare. Era ca si cum nu m-as fi putut elibera de franghia de legatura dupa
o cadere de pe schiurile de apa. Viteza apei era atat de mare incat tot ceea ce
putem face era sa-mi impreunez bratele in fata si sa incerc sa ma eliberez de
echipament de care eram conectat. Ma gandeam la tine si la viata periculoas din
Alaska - dar si la eternitate. Stiam ca pot sa mor, dar imi amintesc ca am luat
decizia constienta de a lupta, indiferent de ce se intampla. Daca nu, imi
doream sa privesc pestele in ochi inainte sa mor. In timp ce eram tarat in jos,
undita se incovoia contra chingilor echipamentului. Am reusit sa scot una din
maini. Daca as fi putut scapa de echipament, ma gandeam ca m-as fi putut
elibera. Apoi, la fel de repede cum fusesem tarat, mi-am eliberat ambele brate.
Scapasem de echipament si de undita. Stiam ca trebuie sa ajung la suprafata, si
asta rapid. "M-am uitat si am vazut lumina. Mai era mult pana sus, cel putin 30
de metri. Stiam ca exista pericolul sa raman fara oxigen. Slava Domnului ca
facusem antrenamente de scufundari si capacitatii mele de a-mi tine respiratia,
mai mare decat a restului oamenilor. Deodata, am vazut silueta vasului, cam la
10 metri deasupra mea.

Mi-am dat seama ca trebuie sa inot in lateral, ca sa nu
nimeresc direct sub el. Cand am ajuns la suprafata, abia respiram.

Plamanii imi luau foc si simteam ca mor. Ma gandeam doar ca
sunt in viata: Traiesc!"


Supravietuire miraculoasa

Doctorul a fost cu greu convins
de veridicitatea povestii. A cusut 11 copci pe capul lui Glen si i-a pansat
cateva coaste. Urechile lui Paul erau intr-o stare foarte proasta, dar cel
putin nu-i mai batea inima in urechi. Doctorul i-a prescris cateva antibiotice
si l-a lasat sa plece acasa. Peste cateva zile au mers la un restaurant pentru
a sarbatori ca au scapat cu viata. Paul era un fel de erou local, atragand
priviri de admiratie si strangeri de mana de la celelalte persoane din
restraurant. Chelnerul a adus platourile cu homari si a asezat unul chiar in
fata lui Paul. In timp ce Paul s-a aplecat sa miroasa deliciosul preparat, din
fiecare orificiu al capului sau a inceput sa tasneasca apa: din urechi, gura,
nas si chiar si din ochi. O mare cantitate de apa i se blocase in urechi si
sinusuri , din cauza vitezei cu care il trasese pestele pe sub apa. Ceilalti
meseni priveau oripilati cascada in miniatura care inundase masa. Chelnerul i-a
adus lui Paul un alt platou cu homari si l-a intrebat daca doreste o bere sau
daca nu cumva se multumeste doar cu apa...

Vote it up
204
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza