Pastrav cu fasole verde si pesto

Aceasta mancare simpla dar stilata se bazeaza pe un amestec neobisnuit de ingrediente, nu pe metode complicate. Se serveste cu cartofi piure pufosi sau cu cartofi noi fierti.
 


Ingrediente:

8 fileuri de pastrav, circa 100 g fiecare, 4 fire de marar proaspat, 250 g
fasole verde taiata in jumatate, 2 linguri capere, 200 ml vin alb sec, 300 ml
bulion fierbinte de peste (preferabil de casa), 4 lingurite faina, 2 lingurite
pesto, sare si piper, fire proaspete de marar pentru ornat.


Preparare:

Se verifica fileurile de pastrav sa nu aiba oase, trecand cu degetele peste
ele. (Daca este nevoie, pentru scoaterea oaselor este foarte utila o penseta.) Se
pun fileurile cu pielea in jos si se adauga sare si piper. Se scoate mararul de
pe codite si se presara peste peste. Se ruleaza fileurile de la coada catre
partea de la cap, cu pielea in afara, si se lasa deoparte. Se pune fasolea
intr-o tigaie mare, putin adanca - o tigaie de prajit este ideala, dar se poate
folosi si o caserola rezistenta la foc. Peste fasole se aranjeaza rulourile de
peste cu imbinarile in jos. Se presara caperele si se toarna vinul si bulionul
de peste. Se aduce lichidul aproape de fierbere, apoi se reduce focul si se
acopera tigaia. Se fierb incet 12-15 minute sau pana cand pestele si fasolea
sunt fragede. Se amesteca faina cu pesto pana se obtine o pasta omogena. Cu o
spumiera se scot rulourile de peste si fasolea pe farfurii calde. Lichidul in
care au fiert se repune la fiert. Cand clocoteste, se pune jumatate din
amestecul de pesto cu faina si se amesteca bine cu sosul, apoi se pune si
cealalta jumatate. Se continua fierberea, amestecand continuu, 2-3 minute sau
pana cand sosul se ingroasa putin. Se gusta sosul si se pun sare si piper daca
este cazul, apoi se toarna peste peste si fasole. Se orneaza cu fire de marar
si se servesc.


Timp de
preparare:

10 minute


Timp de
gatit:

circa 15 de minute

Se obtin 4 portii.

Fiecare
portie contine 310 kcal; 41 g proteine; 8 g grasimi (din care 4,5 g grasimi
saturate); 6 g carbohidrati (din care 2 g zahar); 1,5 g fibre.

Avantaje:

- Pastravul este un peste gras, bogat in acizi grasi
omega-3, despre care s-a aratat ca ajuta la reducerea riscului de atacuri de
cord sau atacuri cerebrale. Face acest lucru prin subtierea sangelui, reducand
posibilitatea de coagulare, prin micsorarea tensiunii si a nivelurilor de
colesterol si incurajand muschii care captusesc arterele sa se relaxeze,
imbunatatind astfel circulatia sangelui catre inima. De asemenea, acizii grasi
omega-3 au un efect anti­inflamator, care poate ajuta la ameliorarea artritei
reumatoide si a psoriazisului. Alte studii sugereaza ca acizii grasi omega-3
pot ajuta la protejarea pielii impotriva deteriorarilor produse de radiatiile
ultraviolete si impotriva cancerului de piele.

Cateva idei:

- Mancarea se poate coace in cuptor la 200 de grade C
(pozitia 6) circa 20 de minute. In loc de tigaie se foloseste o cratita sau o
caserola rezistenta la foc.

- Feniculul are un gust bun impreuna cu fasolea. Se
taie 1 bulb in jumatate si apoi felii subtiri si se asaza in caserola inainte
de a pune fasolea. In loc de capere se pot pune capere africane - acestea sunt
mai mari si arata ca niste masline verzi mici. Au o aroma puternica iute.

- Se pot folosi diferite verdeturi, dupa gust. Incercati
patrunjel, hasmatuchi, chive sau tarhon sau un amestec din acestea.

- In loc de pasta din faina si pesto, pentru
ingrosarea sosului se poate folosi beurre manié, facut din 4 lingurite de faina
si 20 g de unt (vezi pag. 18). Pentru aroma, se amesteca inauntru verdeturi
proaspete tocate.

- Pentru pastrav cu praz si cimbru, rulourile de peste
se aromeaza cu frunze proaspete de cimbru in loc de marar. Vinul si bulionul se
incalzesc in caserola, apoi se adauga 250 g praz tocat si 100 g tije de telina
tocate. Se pune pastravul deasupra, se acopera si se fierb la foc mic 12-15
minute. Se scot pestele si legumele. Sosul se ingroasa cu beurre manié (vezi la
stanga) si se adauga 2 rosii decojite, tocate, apoi sosul se toarna peste
peste.

Vote it up
120
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza