Operatiune de salvare in jungla

Willie Smits s-a mutat in salbaticie pentru a ajuta urangutanii. Supravietuirea lor are legatura directa cu a oamenilor Foto: Jay Ullal
 

<p>Piata de la malul marii era aglomerata, plina de femei ce purtau sarong (imbracaminte de forma unei fuste lungi si stramte) si aveau capetele acoperite, femei ce se targuiau langa mormanele de fructe tropicale si de peste uscat. Dar o marfa mult mai rara i-a atras atentia lui Willie Smits intr-o zi umeda pe insula Borneo.

- Buna dimineata, domnule, l-a strigat un negustor, impingandu-i biologului o cusca de lemn in fata. "Printre gratii, am zarit niste ochi infiorator de tristi", isi aminteste Smits.

Erau ai unei femele, un pui de urangutan ce avea trupul emaciat si trasaturile vlaguite de suferinta. Desi Smits conducea o statiune de cercetari forestiere pe coasta estica a insulei, nu mai ajunsese niciodata fata in fata cu una dintre aceste fiinte. Pe masura ce se indeparta, nu reusea sa scape de senzatia ca un copil cu parul roscat, un copil bolnav si abuzat, avea nevoie de ajutor.

In noaptea aceea s-a intors sa-l caute. A gasit puiul de urangutan gata sa moara de deshidratare, pe un morman de gunoi, unde il aruncase negustorul, neputand sa-i gaseasca un cumparator. Ajuns acasa, a petrecut 24 de ore hranind-o cu lapte diluat si tinand-o cu grija in poala. Dupa ce scapase de pericol, Smits a numit-o Uce (pronuntat "uu-cee"), dupa sunetele ascutite pe care le scotea cand a fost salvata.

Douazeci de ani mai tarziu, Smits, in varsta de 51 de ani, salvase deja mai bine de 1.600 de urangutani, maimute antropoide mari, blande si foarte inteligente, clasificate acum drept specie in pericol. Urangutanii sunt amenintati de traficantii care ii prind pentru a-i comercializa pe piata neagra a animalelor de companie in Indonezia sau in alte tari, de gurmanzii care le considera carnea o delicatesa, de negustorii care le vand craniile drept suveniruri si de taietorii de lemne care le devasteaza habitatul, jungla. Organizatia lui Smits, Fundatia pentru Supravietuirea Urangutanului de Borneo (BOS), adaposteste animale orfane sau stramutate si le reintegreaza in paduri tropicale protejate. La sfarsitul anului trecut, a lasat in libertate 96 de urangutani, cea mai mare promotie a sa de pana acum.

Un lucru pe care Smits l-a invatat din munca lui e acela ca soarta noastra e strans legata de cea a urangutanilor. Anumite varietati de lemn vandute in depozitele de cherestea din America sunt recoltate ilegal de pe teritoriul natal al acestor animale. Uleiul vegetal din multe alimente procesate provine de la palmierii plantati acolo unde era odinioara jungla. Defrisarea padurilor contribuie, la randul sau, la incalzirea globala si, prin urmare, la seceta, i-nundatii si alte dezastre, din Alaska pana in Australia.

- A-i proteja pe urangutani inseamna a ne proteja pe noi insine, le spune Smits tuturor celor dispusi sa-l asculte.

Urangutanii sunt cele mai apropiate rude ale noastre pe linie evolutiva, dupa maimutele bonobo, cimpanzei si gorile, avand ADN-ul identic celui uman in proportie de 97%. Se aseamana mult cu noi. Isi fac unelte, folosind bete ca sa desfaca fructele. Pot fi invatati sa inteleaga anumite cuvinte. Puii traiesc impreuna cu mamele timp de opt ani, invatand sa se descurce prin jungla si sa deosebeasca plantele daunatoare de cele bune. Puilor mici le place sa fie gadilati, reactionand cu un fel de ras.

Dar urangutanii sunt mult mai putin adaptabili decat oamenii. Fiind cele mai mari dintre toate mamiferele arboricole, au nevoie de intinderi de padure vaste, neintrerupte pentru a supravietui in salbaticie. Un urangutan isi petrece ziua cautand hrana printre ramuri. Atunci cand dispar copacii, dispar si locuitorii lor.

Odinioara intalniti pe intreg teritoriul Asiei de Sud-Est, urangutanii sunt acum obligati sa traiasca doar in zonele izolate ale insulei Borneo (a carei suprafata terestra e impartita intre Indonezia, Malaysia si Brunei) si ale insulei indoneziene Sumatra. Acum un secol, populatia lor era estimata la 315.000. Astazi mai sunt doar 50.000.

Fiu al unui lucrator la o ferma din Olanda, Smits a manifestat de mic o afinitate fata de animale.

- Am fugit de acasa cand aveam un an si jumatate si ai mei m-au gasit dormind pe burta celui mai rau caine de paza din vecinatate, ne povesteste el din Washington, D.C., unde a venit in vizita din Borneo pentru a convinge Banca Mondiala sa-i ofere fonduri. Isi propusese sa studieze medicina veterinara la facutate, dar orele i s-au parut plictisitoare. Intrand intamplator la un curs de silvicultura tropicala, a fost fermecat.

Smits a mers mai departe si si-a dat doctoratul in domeniu. A calatorit in Indonezia pentru cercetari postuniversitare in 1980 si, la scurt timp, s-a stabilit acolo, casatorindu-se cu o printesa dintr-un trib din Sulawesi. El si sotia lui au trei fii. A ajuns sa fie cunoscut drept un ecolog de exceptie, elaborand tehnici foarte respectate de conservare a padurii tropicale.

Apoi au aparut urangutanii...</p>

Vote it up
210
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza