Oceanul ca moştenire

Nepoţii lui Jacques-Yves Cousteau calcă pe urmele bunicului lor. Şi o fac cu mult talent
 

Ploaie torenţială în Amsterdam. Alexandra Cousteau păşeşte încet, fiind adăpostită de o umbrelă turcoaz. Intră într-o sală de conferinţe unde mai mult de o sută de persoane o aşteaptă. Directori executivi care caută metode de a-şi mări veniturile şi, în acelaşi timp, sunt atenţi la conservarea mediului. Părul ei blond este într-un puternic contrast cu marea de costume gri. Merge spre microfon şi începe să vorbească audien ţei.

Alexandra le spune despre lupta zilnică a unei mame din cealaltă parte a lumii care nu are apă de băut pentru copiii săi, despre pericolul dispariţiei unor specii marine, despre vase occidentale care pescuiesc în apele ce înconjoară ţări sărace. Apoi, dintr-odată, îl citează pe bunicul său: „Planeta ne dă înapoi ceea ce noi îi oferim“. Publicul dă aprobator din cap. Vocea Alexandrei, nepoata lui Jacques-Yves Cousteau, este foarte convingătoare atunci când vine vorba de a trage un semnal de alarmă.

Fratele ei mai mic, Philippe Cousteau, este şi el dedicat acestei misiuni. El a fondat EarthEcho International, o asociaţie care vrea să determine publicul să conştientizeze cât de important este să se protejeze oceanele şi resursele de apă potabilă.

Continentul secret

Oceanul a fost un prieten constant pentru Alexandra şi Philippe. La bordul navei Calypso au descoperit frumuseţea şi fragilitatea planetei albastre. Stând pe punte, au văzut-o pe mama lor făcând scufundări pentru cercetarea balenelor cu cocoaşă aşa cum alţi copii îşi văd părinţii plecând la birou în fiecare zi. O copilărie petrecută ca globetrotteri în slujba ecologiei şi, totuşi, marcată de o dramă: tatăl lor, Philippe Cousteau Sr., a murit în mod tragic, într-un accident de avion, în 1979. Soţia sa, Jan, era însărcinată cu Philippe Cousteau junior la acea vreme.

În absenţa figurii paterne, celebrul lor bunic a fost cel care le-a marcat via ţa. „Bunicul ne spunea mereu: «Faceţi ceva important cu viaţa voastr㻓, îşi aminteşte Philippe. „Era o persoană fascinantă, la fel de sensibil la drepturile omului cum era şi la ocean.“

Alexandra avea şapte ani când bunicul a luat-o să facă scufundări pentru prima dată, pe coasta Nisei. El i-a dezvăluit misterele acestui continent de care era atât de ataşat. Fetiţa era mândră de el încă de pe atunci: „Peste tot lumea îl recunoştea, îi punea întrebări, îl asculta!“ Un pic mai înaltă decât cârma navei, fata a realizat că bunicul era o mare personalitate. Impresia asta nu a părăsit-o niciodată…

Cu un tată francez şi o mamă americană, nepoţii lui Cousteau au crescut între Statele Unite şi Franţa. Philippe obişnuia să se joace în Parcul Monceau din Paris, lângă Arcul de Triumf. Alexandra îşi petrecea zilele de miercuri cercetând studioul personal de film, din Paris, al lui Jacques-Yves Cousteau.

Azi, fratele şi sora locuiesc în Washington, unde le este cel mai uşor să găsească fondurile necesare susţinerii activită Ţii lor. În viitorul apropiat, EarthEco urmează să-şi deschidă un sediu şi în Fran Ţa.

În plus, pe lângă descendenţa sa prestigioasă, Philippe împleteşte gustul pentru aventură cu arta seducţiei. Un scufundător desăvârşit, el a filmat adâncurile îngheţate ale Oceanului Arctic pentru BBC.

La 16 ani, s-a dus în Papua Noua Guinee cu Eugenie Clark, cunoscută ca „Femeia-Rechin“, fostă membră a echipajului comandantului Cousteau şi unul din primii experţi care au arătat că rechinii nu sunt întotdeauna periculoşi. După multe călătorii, Philippe a avut o revelaţie. „Într-o zi, mă aflam într-o parte a lumii unde se presupunea că nu există deloc influenţe occidentale când, brusc, m-am trezit faţă în faţă cu un indigen Hula, care purta un tricou al unei echipe americane de baseball. A fost momentul în care am înţeles că toate acţiunile noastre au consecinţe.“ În acelaşi an, Muhammad Yunus, inventatorul microcreditării (n.r.: metodă de finanţare ce le permite întreprinzătorilor cu resurse limitate să obţină mici împrumuturi) şi viitor câştigător al Premiului Nobel, i-a împărtăşit aceleaşi gânduri Alexandrei.

Din acel moment, ei s-au concentrat pe încercarea de a comunica lumii că orice alegere a speciei umane are impact asupra mediului. În 2005, Alexandra s-a stabilit în Panama pentru a lupta împotriva măcelăririi rechinilor prin tăierea aripioarelor: rechinii sunt prinşi, le sunt tăiate aripioarele, apoi sunt aruncaţi înapoi în apă, încă în viaţă. În Asia, supa de aripă de rechin costă o mică avere… Timp de doi ani, Alexandra a condus o campanie de educare îndreptată spre pescari şi autorităţile locale. Tenacitatea ei a fost răsplătită: preşedintele statului Panama, Martin Torrijos, a fost convins şi a interzis această practică.

O oportunitate fără precedent

Bunicul lor a devenit celebru în 1956, la Cannes, când filmul său Lumea tăcută a fost premiat cu Palme d’Or. Azi, nepoţii îi continuă misiunea în toată lumea.

Timpul e esenţial în combaterea încălzirii globale. Alexandra nu va uita niciodată comentariile pe care le-a făcut o doamnă după o conferinţă a sa: „Nu mi-am dat seama cu câte probleme se vor confrunta nepoţii mei! Voi face schimbări, voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a-i ajuta să le evite…“.

Philippe întăreşte spusele ei: „Nu există niciun motiv să ne pierdem vreodată speranţa. Eu şi sora mea avem o şansă fără precedent de a lupta pentru o lume mai bună“.

Vote it up
1
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza