Noutăți medicale

 

Tratament gratuit pentru astm și bronșită

Peste două milioane de români
au bronșită cronică și astm și cel puțin 500.000 dintre ei sunt pensionari cu venituri mici. „Ei pot beneficia acum gratuit de cele mai moderne tratamente“, spune prof. dr. Paul Stoicescu, membru al Academiei de Științe Medicale. Vârstnicii trebuie să meargă la consultație la medicul specialist, care îi va trimite apoi la cel de familie. Acesta le va prescrie rețeta cu care să-și poată lua medicamentele gratuite.

Studiu: Poze de „speriat“ fumători

După aproape jumătate de an
de la introducerea pictogramelor de pe pachetele de țigări, 28% din fumătorii din România au încercat să renunțe la acest viciu, conform primului studiu de acest fel desfășurat în lume, spune dr. Magdalena Ciobanu, de la Institutul de pneumologie „Marius Nasta“, din București. În ceea ce privește adolescenții, jumătate dintre ei au declarat că încearcă sentimente de „dezgust sau scârbă“ la vederea imaginilor tipărite pe pachete, iar mulți încearcă evitarea mesajelor: 30% acoperă imaginea, 28% nu privesc pachetul când iau o țigară și 23% îi cer vânzătorului să schimbe pachetul cu un altul. Imaginile care i-au deranjat cel mai mult pe fumători: plămânii afectați de cancer, imaginea unui cancer la gât și cea a unei danturi stricate. Prof. dr. Miron Bogdan, de la Comisia de Pneumologie a Ministerului Sănătății, consideră că aceste imagini trebuie schimbate periodic, deoarece ele se banalizează în timp.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza