Muză la şapte ani

Când visul unei fetițe românce s-a întâlnit cu cel al unui regizor indian, a rezultat o poveste cu final fericit
 

Doi bandiți mascați străbat în fugă grădina
palatului Moti Mahal, ascuns în sânul fortului Mehrangarh, din orașul Jodhpur, în vestul provinciei indiene Rajasthan. Sunt îmbrăcați la fel – o combinație de Zorro şi militar britanic din secolul al XVIII-lea. Unul e adult, celălalt, un copil – evident, emulul său. La un moment dat, copilul își desprinde mâna din cea a „mentorului“ și strigă în engleză, cu voce de fetiță:

– Nu, nu, nu, nu! Nu-mi place povestea ta!

Fantezie? Mai mult decât atât: fantezie devenită realitate.
Cu doar o jumătate de an în urmă, micuța Catinca Untaru (micul bandit mascat din scena de mai sus) mergea la grădinița Olga Gudynn din București fără să bănuiască aventura care o aștepta. La numai șapte ani, puştoaica aceasta cu ochi albaştri, visători, față rotundă şi păr castaniu avea să vadă lumea și să-și împlinească cel mai îndrăzneț vis: să facă bezele în fața unui public care o adoră.

Însă visul Catincăi putea rămâne doar simpla fantazare a unei fetițe ca oricare alta dacă în cealaltă parte a lumii nu ar fi existat visul altcuiva. De peste un deceniu, regizorul Tarsem Singh Dhandwar (dar îi place să i se spună simplu Tarsem), un indian în vârstă de 47 de ani născut în provincia Punjab, avea în minte un proiect cinematografic original. Figură celebră în tagma publi-citarilor globali, cucerise destule trofee pentru reclamele realizate în beneficiul unor clienți ca Levi’s, Lexus, Philips, Nike, Audi şi mulți alții. Pendulând între Londra şi Los Angeles, filma câte 300 de zile pe an. Comenzile curgeau gârlă și la fel și banii. De fiecare dată când descoperea câte o locație care îți tăia respirația, își promitea sieși și celor de acolo să se întoarcă pentru a realiza un altfel de film, unul care nu vinde vise pentru bani.

Fascinație pentru poveşti

După ce își încercase mâna în lungmetraj cu thrillerul fantastic Conexiune inversă, cu Jennifer Lopez, Tarsem visa la un film despre actul povestirii, în care protagoniştii aveau să fie un povestitor și ascultătorul lui.

Fascinația pentru povestire îi venea din copilărie. Când era de vârsta Catincăi, Tarsem petrecuse un timp la internatul Bishop Cotton School, din Shimla, la poalele Munților Himalaya. Acolo, sâmbăta, doamna Anand, profesoara lor, le spunea câte o poveste inventată pe loc, în care se folosea de lucruri sau întâmplări din lumea înconjurătoare pentru a evada în pură imaginație. Erau poveşti care se creau în timp ce se povesteau, căci prin limbajul corpului copiii îi spuneau cât de interesați erau de firul narativ. De aceea, pentru filmul lui, Tarsem voia un ascultător cu un limbaj al corpului clar. Îi trebuia un copil.

„Mă obseda să găsesc un băiat sau o fată care să nu înțeleagă complet ce se povestea. Dar nu găseam. Am căutat peste tot: în Scoția, Irlanda, Canada, Africa, A-merica“, spune Tarsem. Până în ziua în care a primit o casetă de la Andreea Tănăsescu, un agent de casting din România. Tarsem își amintește: „Am găsit de curând caseta. Cred că o să includ materialul pe DVD când îl voi lansa în alte regiuni. Nu spunea ceva foarte inteligent sau grozav, dar o făcea cu atâta sinceritate! Și cu doza perfectă de confuzie pe care o căutam. Ea a făcut filmul posibil“.

Andreea Tănăsescu își amintește de castingul pentru primul copil din România care a jucat într-o producție internațională: „Referințele de casting îmi indicau să caut o fetiță slabă, cu ochi mari și negri, iar Catinca era mai degrabă apropiată de Shirley Temple sau Liz Taylor. Dar când am văzut-o mi-am dat seama că trăia într-o lume magică“.

Catinca şi Tarsem rezonau pe aceeași frecvență, fiindcă și ea era dependentă de povești care se construiau ad-hoc: „Mama îmi inventa mereu povești noi. Aveau un rol acolo până şi capacele de la carioci“, spune Catinca.

O puştoaică pune pe jar un proiect

Tarsem a fost cucerit de Catinca. Trebuia să facă filmul imediat. Se temea că în trei luni fetița își putea pierde farmecul inocent. Așa că s-a hotărât să nu mai stea la mâna finanțatorilor şi să-şi investească propriii bani în acest film, încălcând astfel unul din tabuurile Hollywoodului. Nici nu putea altfel, pentru că proiectul era mult prea experimental: scenariul urma să evolueze în funcție de percepția şi sugestiile copilului din rolul principal! Regizorul David Fincher (Seven, Fight Club), care s-a împrietenit cu Tarsem în lumea videoclipurilor muzicale, spune despre indian în The New York Times: „E genul de tip care nu spune: Facem asta sau asta, ci spune: Facem aşa şi vedem ce iese“. Este rețeta perfectă pentru a nu obține finanțare!

Pentru că Tarsem se afla la o cotitură în viața personală (tocmai se despărțise de femeia cu care voia să aibă copii), s-a hotărât să-şi cheltuie averea cu acest proiect. „Lucram în publicitate de 17 ani şi făcusem o grămadă de bani. I-am spus fratelui meu, care îmi administrează finanțele, că nu îmi mai trebuie nimic din ce am“. Tarsem refuză să spună cât l-a costat proiectul: „Deocamdată nu vreau să ştiu. Numai casa n-am vândut-o. Dar nu m-a deranjat. Nevoile mele sunt minime“. Spike Jonze (Being John Malkovich), care apare împreună cu David Fincher prezentând filmul pe genericul de început, a estimat pentru New York Times că, dacă un astfel de film ar fi fost făcut de un studio de la Hollywood, ar fi costat 80 de milioane de dolari. Dar Tarsem a filmat cu o echipă mică şi a avut diverse favoruri personale de colectat în diverse locații din 18 de țări.

Nu s-a zgârcit însă cu cheltuielile. Costumele sunt concepute de Eiko Ishioka, cea care a primit Oscarul pentru costumele din Bram Stoker’s Dra-cula. Mama Catincăi, care a însoțit-o pe fetiță la filmări, a fost plătită, deoarece a renunțat la serviciu timp de trei luni. Catinca a avut profesor particular şi bonă. „Tarsem a fost foarte bun cu toți din echipă. A fost un film cu suflet, un film de familie. Iar noi ne-am simțit parte din aceeași mare familie a filmului“, îşi aminteşte Ruxandra Kaitar, mama Catincăi. Tarsem spune: „Am vrut să fie o vacanță plătită pentru toată lumea!“. Cel mai interesant în această afacere de familie a fost că – în mod paradoxal! – Catinca şi mama ei au reușit să fie mai mult timp împreună decât dacă şi-ar fi trăit mai departe viața obişnuită din București, unde Ruxandra s-ar fi dus zilnic la slujbă. Este unul din motivele pentru care Ruxandrei Kaitar i s-a părut o experiență fericită. Și încă unul: „A fost punctul de cotitură în viața mea, pentru că m-a făcut să ies din lumea restrictivă în care trăiam și mi-a dat cu- rajul de a-mi reface viața“, spune ea.

Catinca, coautoarea filmului

Ca să-ți dai seama de ce Catinca a fost cheia filmului, trebuie să ştii subiectul. În anii 1920, micuța Alexandria (Catinca Untaru), fata unor imi- granți români (Elvira Deatcu şi Emil Hoştină) care veniseră la cules de portocale în livezile de lângă Los Angeles, ajunge la spital cu fractură de claviculă după ce cade dintr-un copac. Aici îl cunoaşte pe Roy (Lee Pace), un actor devenit paraplegic după o cascadorie periculoasă care se terminase cu o cădere de la mare înălțime. Dezamăgit în iubire şi neputând să se împace cu noul său handicap fizic, Roy o ademeneşte pe micuță inventând poveşti cu scopul de a o convinge să fure pentru el morfină ca să-şi pună capăt zilelor. Încercând să ajungă la morfină, fata cade iar şi suferă o a doua operație, la cap. Adevăratul conflict are loc între tendința autodistructivă a povestitorului şi pasiunea ascultătorului, care trăieşte povestea ca pe o realitate paralelă în care este esențial să învingă binele. Încercând să transforme finalul poveştii inventate de Roy în happy end, Alexandria îl convinge de fapt pe acesta să nu renunțe la viață.

Exact la fel s-a petrecut şi în procesul de facere a filmului. Tarsem spune: „Aveam în minte un scenariu mult mai întunecat. Ea nu voia ca povestea să intre pe acest făgaş. Aşa că, încet-încet, fără să ne dăm seama, a împins scenariul într-o direcție mai luminoasă“.

În plus, Tarsem se gândise la scene de violență grafică intensă, pe care a trebuit să le îmblânzească. „Cenzorul“: nimeni altul decât Catinca. „Ei îi era foarte frică de scenele dure și de cele cu împușcături. Cu siguranță ar fi cedat fără mine. Uneori trebuia să-i reamintesc că totul era doar un joc“, povesteşte Ruxandra Kaitar.

De altfel, la casting se văzuse că fetița nu înțelegea delimitarea dintre realitate şi poveste. Era normal la vârsta ei. Andreea Tănăsescu îşi aminteşte: „Când a pus în scenă Cenuşăreasa, am observat că trăia povestea şi în afara cadrului, de parcă era viaţa ei“. De aceea, Tarsem s-a hotărât să-şi ajute micuța actriță să intre în rol. A filmat scenele din spital într-o locație reală, nu în studio, și a mers până în pânzele albe ca să facă pe toată lumea să creadă că actorul Lee Pace, care îl juca pe Roy, era şi în realitate paralizat de la brâu în jos. În acest scop, a înlocuit toți actorii angajați inițial, în afară de Emil Hoştină. Practic nimeni în afară de acesta, de Lee şi de regizor nu ştia adevărul. Din aceeași cauză Tarsem l-a eliminat din proiect până şi pe directorul de imagine cu care lucra de ani de zile, Paul Laufer, înlocuindu-l cu Colin Watkinson, care până atunci doar încărca rolele de film în aparat. Acesta s-a ridicat însă la înălțimea așteptărilor unui regizor ca Tarsem.

„Copilul din tine te poate salva“

Povestitorul din film, Roy, inventează pentru Catinca cinci personaje mitice: Banditul Mascat, fostul Sclav, Indianul văduv, Italianul exilat, Natu-ralistul englez. Și cu Misticul şase – dar acesta e mai mult decât un personaj, simbolizând de fapt spiritul poveştii. După două tentative eşuate de si- nucidere, Roy duce povestea spre un final trist, în care toate aceste perso-naje – inclusiv Misticul – îşi găsesc sfârşitul. „Ideea era să introduc niște personaje mitice, cu care publicul se identifică, iar apoi să arăt cum ele încep să moară brusc. Asta numesc eu dramă. Este ceea ce face Mel Gibson în filmul The Passion“, explică Tarsem.

Dar Alexandria se insinuează în poveste şi îşi clamează drepturile asupra acesteia („De ce îi omori pe toți? Nu-mi place povestea ta! Este şi povestea mea“). Chiar dacă nu le poate salva pe celelalte personaje, ea încearcă măcar să schimbe soarta Banditului Mascat, pe care îl identifică de fapt cu Roy (şi în ultimă instanță cu propriul ei tată). Ea repovestește varianta ei, în care Banditul Mascat nu mai moare. În final, nici Roy nu se mai sinucide, iar după externarea din spital fetiței îi place să creadă că Roy şi-a reluat și cascadoriile în filme.

„Când îți spui povestea, schimbi mereu câte ceva, iar persoana din fața ta face parte la fel de mult din poveste ca și tine“, spune Tarsem. El mai adaugă că adaptarea poveştii la aşteptările audienței este un procedeu interzis artei cinematografice, căci filmul ajunge la public într-o formă în care nu mai poate fi modificat. Dar, într-un fel, tocmai aceasta îi reuşeşte lui Tarsem în The Fall. Mama Catincăi spune: „Cred că ceea ce l-a făcut să o aleagă a fost faptul că fetiței mele îi place să se lupte pentru lumile de poveste pe care și le construiește. Trebuie să fi văzut în ea copilăria întruchipată. Eu cred că acesta este și mesajul filmului: copilul din tine te poate salva“.

Catinca şi-a pus amprenta în mod decisiv asupra acestui film în care româna se amestecă adesea cu engleza şi i-a lăsat o amintire de neşters originalului şi nonconformistului Tarsem. „Și acum mai cânt uneori la duş: Beautiful maşina! Beautiful maşina!“, mărturiseşte el.

„Ceea ce îmi place la Catinca este că nu e afectată de vedetism, iar eu nu i-am impus să-și schimbe felul ei natural de a fi. Nu vreau să o oblig să devină actriță. Are un potențial infinit. Poa- te fi orice și trebuie să devină ce vrea ea să devină. De un lucru sunt însă sigură: va alege o ocupație creativă“, spune mama ei, Ruxandra Kaitar.

Vote it up
18
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza