Mintea bărbațilorși mintea femeilor

 

Bărbații pot fi nişte măgari. Nu mă contraziceți. Nu fac decât să vă expun părerea oamenilor de ştiință. Dar femeile? Și ele se comportă uneori cam nebuneşte? Tomografiile ne dau răspunsuri. Ca regulă generală, ar trebui să evităm afirmațiile ştiințifice care folosesc clişee sexiste, dar câteva studii ne dau speranțe că ne putem vindeca de acest gen de comportament. Iertarea este un subiect foarte familiar pentru prof. dr. Julie Exline, psiholog la Universitatea Case Western Reserve. Ea a efectuat studii având ca temă „iertarea“, la care au participat 1.400 de studenți. Exline le-a cerut subiecților să îşi aducă aminte de un moment în care au fost ofensați de cineva. Apoi i-a împărțit în două grupuri. Cei din primul grup au trebuit să spună de câtă iertare au fost capabili. Membrii celuilalt grup trebuiau să-și amintească de momentele în care i-au ofensat pe alții.

Toate studiile lui Exline au arătat faptul că bărbații tind să fie mai puțin iertători decât femeile. Totuși, atunci când îşi conştientizează vina, dorința de răzbunare a bărbaților devine mai puțin intensă, fiind la fel de dispuşi să ierte ca şi femeile. În mod ciudat, femeile nu păreau foarte dispuse să îngroape mărul discordiei când li se aducea aminte de propriile greşeli.

Cercetările desfășurate în Suedia au arătat că e posibil să existe diferențe între bărbați şi femei și din punctul de vedere al mecanismelor psihice ale depresiei. Aceste simptome apar și sunt destul de intense în cazurile cu tulburare disforiocă premenstruală (TDPM) și de sindrom premenstrual (PMS). La Institutul Karolinska, dr. Hristina Jovanovic a comparat tomografiile unor subiecți sănătoşi, bărbați şi femei, cu cele ale femeilor care sufereau de TDPM. Ea a descoperit diferențe majore în secrețiile de serotonină, o moleculă care reglează multe dintre funcțiile creierului. Spre deosebire de bărbați, femeile au cu 39% mai mulți receptori care preiau aceste molecule, dar cu 55% mai puține proteine pentru transportul acestora. Aceasta poate fi explicația pentru faptul că femeile suferă de două ori mai mult de depresie şi anxietate decât bărbații. Femeile cu TDPM au mai puțini receptori de serotonină decât cele sănătoase. Multe medicamente au ca rol reglarea nivelului de serotonină, însă producătorii ar trebui să ia în considerare şi diferențele dintre sexe.

Vote it up
65
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza