Minimartieni chimici

"Minimartienii imunactiv" sunt un supliment alimentar cu multivitamine si minerale pentru copii, cu aroma de capsuni. Privind reclama tv putem trage concluzia ca oferindu-le celor mici asa ceva vor avea numai de castigat. Cititi insa eticheta inainte!
 

Sanatatea copiilor este importanta pentru fiecare parinte si
de aceea incercam sa le dam celor mici ce este mai bun. Atunci cand consideram
ca aportul de vitamine si minerale din alimente nu este suficient pentru
dezvoltarea lor armonioasa, decidem sa le administram suplimente. Avand
incredere in buna credinta a fabricantilor si bazandu-ne pe reclamele de la
televizor, cumparam produsul care ni se pare cel mai bun. In aceasta categorie
pot intra si "minimartienii" care ii incanta pe cei mici cu niste
forme amuzante si cu un miros ce te face sa le mananci ca pe bomboane. Numai
ca, daca tineti la sanatatea copiilor dumneavoastra, cititi eticheta inainte de
a-i "intari" cu aceste vitamine.

FOARTE MULTI
ADITIVI


In primul rand, minimartienii contin foarte multi aditivi
alimentari pentru niste produse ce se vor a fi aducatoare de sanatate. Mai grav
este faptul ca aceste E-uri au efecte dintre cele mai nocive, mai ales asupra
copiilor al caror organism este mai sensibil si nu stie sa lupte cu astfel de
substante chimice. In aceasta categorie intra aspartamul, E951, care este unul
dintre cei mai controversati aditivi alimentari. Studiile realizate pana acum
au aratat ca poate provoca oboseala, ameteli, halucinatii, iritabilitate,
dureri de cap, palpitatii, dureri articulare, spasme musculare si chiar si
cancer de creier. Un consumator sanatos nu trebuie sa consume mai mult de 7,5
mg/kg corp de aspartam. Cercetarile au aratat ca si indulcitorul chimic de
sinteza acesulfam K, E950, are posibile efecte cancerigene. Doza zilnica admisa
pentru acesta este de 15 mg/kg corp. Colorantul chimic, azoic E122, carmoizina,
are contraindicatii clare in privinta consumului de catre copii. Avertismentele
specialistilor de la Universitatea din Soumphton, din Marea Britanie, se refera
in special la inducerea sindromului de hiperactivitate si deficienta de
concentrare (ADHD). Pe langa acesta, carmoizina mai poate provoca urticarie si
edem. Doza zilnica admisa pentru E122 este de 4 mg/kg corp. E508, clorura de
potasiu este un potentiator de aroma si agent de intarire, care in concentratii
mari poate provoca ulceratii gastrice. Fosfatii de calciu, E341, nu sunt
recomandati in alimentatia copiilor pentru ca dezechilibreaza balanta
calciu-fosfor si impiedica fixarea calciului in oase. Chiar daca in acest
produs exista si calciu, efectele acestuia sunt anihilate de E341.

Efectele acestor aditivi vor fi cu atat mai puternice cu cat
se recomanda consumul zilnic al acestor suplimente.

VITAMINELE SUNT
INACTIVATE


Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul
Institutului de Cercetari Alimentare, atrage atentia ca prezenta acestor
aditivi alimentari duce la inactivarea vitaminelor adaugate, care si asa nu au
o biodisponibilitate mare. Mai mult, specialistul nostru ne spune ca "este
demonstrat astazi faptul ca vitaminele, macro-micro elementele, au o
biodisponibilitate si valoare biologica cele mai ridicate cu efecte benefice
atunci cand sunt luate din alimente naturale, in cadrul unei diete echilibrate
si diversificate. Acesta trebuie sa fie comportamentul alimentar sanatos pe
care copiii sa il urmeze sub indrumarea parintilor."

In urma analizei informatiilor inscrise pe eticheta si tinand
cont in primul rand de prezenta aditivilor alimentari, reiese ca
"Minimartienii" nu sunt recomandati copiilor, ne spune profesorul
doctor Gheorghe Mencinicopschi.

Eticheta:

Multivitamine si multiminerale pentru copii. Aroma de capsuni. Supliment
alimentar. Xylitol - E967, acid ascorbic - E300, nicotinamida, bioflavonoide,
dicalcium phosfate - E341, aroma de capsuni, acid stearic, L-lysine, citrat de
zinc, D-tocoferyl acetate, D-biotina, acid malic - E296, macese (pulbere), beta
glucan, piridoxine hydrochloride - B6, pantotenat de calciu, stereat de
magneziu, aspartam - E951, retinyl acetat, riboflavina - E101i, thiamine
hydrochloride, carmoisine - E122, vanilina - aroma de sinteza,
cholecalciferol-D3, potassium chloride - E508, acesulfam K - E950,
neohesperidina - E959, para-aminobenzoic acid, acid folic - B9, iodura de
potasiu, ciancobalamina-B12.


Sursa: jurnalul.ro

Vote it up
67
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza