Minciuni nascocite de PARINTI

De la Zâna Măseluță la Moș Crăciun, părinții sunt campionii așa-ziselor „minciuni nevinovate“
 

DE GEORGIANA CAPUERDE

Când Niculina Iordăchescu avea cinci ani, a spart din greșeală bibelourile din vitrină, pe care toată familia le adora: „Atunci, mama mi-a zis că o să mă ducă înapoi la omul de la care mă cumpărase“, își amintește ea.

Din acel moment, Niculina a devenit foarte cuminte și atentă cu lucrurile din casă, temându-se ca nu cumva să-i fie „returnată“ omului de la care credea că fusese cumpărată.

„Când aveam opt ani, mama mea mi-a povestit într-o seară cât de greu m-a născut. Atunci, mi-a picat fisa: am înțeles că povestea cu omul de la care mă cumpărase fusese doar o păcăleală ca să fiu mai cuminte. Într-adevăr, îi reușise“, spune Niculina, o fostă profesoară de chimie, acum în vârstă de 58 de ani.

Când avea doar trei ani, Ana Ivanov, consultant PR la o asociație neguvernamentală din București, era păcălită de părinți că o vor duce la școală dacă nu se cumințește și mai face năzbâtii.

„Minciuna asta mergea la fix. Când eram foarte mică, îmi era așa de frică de școală, că eram în stare să fac orice mi-ar fi cerut, numai să nu mă trimită acolo“, povestește Ana, acum în vârstă de 28 de ani.

Mariei Stan, din Ploiești, mama îi spunea că, dacă nu scrie frumos și nu învață bine, o duce la țară, îi ia o vacă și o trimite la izlaz cu ea. „O credeam, pentru că locuința noastră era aproape de o comună unde pășteau multe vaci. Visul meu era să ajung la București, nu la vaci“, spune Maria Stan, acum studentă în anul III la Facultatea de Relații Economice Internaționale din București.

Dacă îți întrebi cunoscuții, fără îndoială că vei auzi multe povești asemănătoare spuse de părinți copiilor. Unele dintre ele sunt tentative de a-i speria pe cei mici ca să se poarte mai frumos, altele încearcă să le ofere explicații puțin probabile cu privire la adevăruri mai mult sau mai puțin incomode. Însă cât de răspândită este această practică? Nu le face, oare, rău copiilor? Nu cumva părinții încearcă să fie binevoitori, dar reușesc doar să fie delăsători?

Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări, am efectuat un sondaj reprezentativ la nivel național, pe un eșantion de 1.249 de adulți, întrebându-i dacă au fost mințiți când erau copii și dacă au făcut și ei la fel cu copiii lor.

Un impresionant procent de 85% din cei intervievați și-au amintit clar că li s-au spus astfel de minciuni când erau copii. După cum vă așteptați probabil, cele mai frecvente minciuni nevinovate sunt (copiii să nu se uite la ce vom scrie acum!): „Moș Crăciun“ și „Te-a adus barza“. Ceea ce surprinde e însă inventivitatea cu care înfrumusețăm aceste mituri.

Uneia dintre persoanele intervievate i s-a spus că barza care l-a adus era albă și frumoasă și a stat pe coșul casei până când cel mic a învățat să meargă. Alteia i s-a zis că Moș Crăciun s-a născut bătrân și cu barbă albă pentru că, dacă ar fi fost tânăr, copiii nu l-ar fi ascultat.

Însă dorința părinților de a-și face copiii să trăiască într-o lume a închipuirii nu se oprește aici: „Mie mi s-a spus că un înger mă privește din cer și mă ajută numai dacă sunt cuminte, iar vărului meu îi spuneau că zâna vine la capul patului lui când el doarme“, spune Laura Antohi.

Din fericire, aceste păcăleli magice nu le fac deloc rău copiilor. „Minciunelele inofensive prind copilul în mrejele unui joc cu un rezultat benefic, constructiv“, spune Elena Brănaru, medic psihiatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“ din București și specialist în dezvoltarea copilului.

Din sondajul nostru reiese că majoritatea părinților își mint copiii ca să-i facă să fie mai cuminți, să nu mintă, să mănânce bine sau să se spele pe dinți. „Dacă vei fi cuminte, tata se va întoarce de la ruși“, îi spunea mama ei Mariei Isailă, o pensionară din București. Tatăl Mariei a luptat pe front în cel de-al Doilea Război Mondial.

„O să-ți crească nasul mare dacă minți“ este o frază utilizată de 56% din părinți, iar 55,6% din ei le spun copiilor: „Dacă nu mănânci, rămâi mic“.

Veronicăi Zărescu, redactor la revista Taifasuri, părinții îi spuneau că vine moșul s-o ia dacă nu mănâncă tot din farfurie. „Într-o zi, i-am spus mamei că nu cred că vine niciun moș. În câteva minute, la ușa apartamentului a început să bată cineva și am auzit o voce groasă spunând: «Am venit să te iau pentru că nu vrei să mănânci». Eram prea mică pentru a-mi da seama că este chiar tatăl meu.“ De atunci, Veronica nu a mai făcut mofturi la masă.

Unii părinți au ales să-și motiveze copiii combinând mai multe minciuni într-un scenariu fantezist. O demonstrează respondenții la sondaj cărora li s-a vorbit despre o adevărată familie care supraveghează copiii pe furiș: Moș Crăciun, fratele Zânei Măseluță și vărul lui Moș Nicolae!

Ideile pe care se construiesc minciunile pentru copii nu sunt foarte diverse. Unele chiar sunt folosite foarte des. Pe locul cinci ca frecvență a utilizării se situează, conform sondajului nostru, următoarea: „Unde pupă mama trece durerea imediat“. Pe locul șase în această ordine s-a clasat celebra păcăleală: „Dacă nu ești cuminte, te ia Bau-Bau.“

„Mama mă pupa pe locul unde mă loveam ca să-mi ia durerea. Uneori mă durea și după aceea, dar îi ziceam să mă pupe de mai multe ori“, își amintește Ioan Pascu, un pensionar de 63 de ani.

Un jurnalist din Cluj spune că mama lui îi vorbea des când era mic despre Pongo-Pongo, un animal cu cap de leu, care putea zbura și obișnuia să dea târcoale pe la fereastră, ca să vadă dacă el este cuminte. „Mă speria existența acestui personaj și, chiar dacă nu-l puteam vedea, povestea asta mă determina să mă port frumos“, spune el.

Dr. Elena Brănaru nu condamnă astfel de practici: „Dacă minciuna este una nevinovată, spusă cu scopul de a ajuta copilul să facă ceva bun, atunci nu este o problemă. De exemplu, când eram medic pediatru la țară, trebuia să-i conving pe cei mici să stea cuminți când îi ascultam cu stetoscopul. Le spuneam că ascult un iepuraș în partea stângă, altul în partea dreaptă (ca să nu se supere pe cel din stânga!), iar ei erau foarte liniștiți. Celor care nu voiau să mănânce le spuneam că au o broscuță în burtică, de care trebuie să aibă grijă. Sunt mici trucuri cu efect“.

O parte din rolul părintelui este să le explice copiilor cum funcționează lumea. Peste o zecime din minciunelele folosite de părinți au ca scop evitarea adevărurilor neplăcute și incomode.

De exemplu, o poveste frumoasă face o pierdere mai ușoară. „La casa mea din Râmnicu Vâlcea aveam o vrăbiuță care căzuse din cuib și o îngrijeam cu dragoste. Îi dădeam firimituri de pâine toată ziua, așa că am îngrășat-o peste măsură“, povestește Luiza Nuță. Vrăbiuța a murit, dar mama i-a spus Luizei că ea a fost luată de părinții ei și a plecat cu stolul. „Mult timp am crezut această minciună și am trecut mai ușor peste momentul pierderii vrăbiuței“, spune Luiza, acum în vârstă de 32 de ani.

Mai mulți copii au fost liniștiți pe timp de furtună în felul următor: „E doar Sf. Petru care duce flori cu roaba“, în timp ce multora li se spunea: „Ploaia arată că Dumnezeu plânge“.

Cea de-a șaptea minciună din topul celor mai des întâlnite este sosirea lui Moș Ene pe la gene, urmată, pe locul opt, de Iepurașul de Paște. Ultima din topul celor zece este Zâna Măseluță.

„Important este nu ce minciună îi spui copilului, ci cum i-o spui, pentru a nu se transforma într-o armă a manipulării. Una e să-l ameninți cu Bau-Bau și alta e să-i spui că Zâna Măseluță i-a adus un cadou“, spune psihologul Sanda Le-poiev, de la Centrul de copii „Aurora“, din București. „În timp ce Zâna Măseluță este o invenție compensatorie, care poate liniști copilul după suferința scoaterii unui dinte, Bau-Bau apare ca un personaj înfricoșător în care copilul ajunge să creadă dacă este amenințat la nesfârșit“, adaugă Lepoiev.

Ce alte minciuni – unele nevinovate, altele mai puțin inocente – mai spun părinții? „Dacă nu ești cuminte, te ia Baba Cloanța“, „Unde dă mama crește“, „Moș Crăciun“, „Moș Nicolae“, „Dacă vorbești urât, îți taie popa limba.“

Unele din cele de mai sus sunt exemple mai puțin fericite, dacă luăm în considerare opinia Sandei Lepoiev. „În vacanțele de vară mergeam la bunici, în cartierul Colentina. Aveau o casă chiar lângă biserica de pe Strada Nicolae Cânea, așa că minciuna cu popa care vine și îți taie limba dacă vorbești urât funcționa. Mult timp l-am privit cu teamă pe preotul care trecea prin fața casei bunicilor mei“, își amintește un regizor din București.

Unei fetițe i s-a spus că, dacă va avea grijă să nu rupă rochițele păpușilor, atunci acestea vor crește mai înalte.

Alteia i s-a spus că hainele murdare își iau zborul din casă.

Astfel de invenții pot avea efecte benefice, afirmă psihologul Ursula Șchiopu, autoarea cărții Psihologia copilului: „Ele pun mintea copilului la contribuție și îi stimulează imaginația“.

Ai grijă, însă! Așa cum s-a spus și mai sus, în mod sigur unele minciuni nu au un efect benefic asupra copilului tău! Sanda Manolică, din București, acum pensionară, își întreba tot timpul mama când o să-i cumpere o păpușă adevărată, nu una făcută din cârpe, cum se mai foloseau încă pe vremea ei. „Îmi răspundea: «Poimarți sau la Paștele cailor». Nu-mi dădeam seama că râdea de mine. Când îmi spunea asta, eu o întrebam: «Care este mai aproape: Paștele cailor sau poimarți?» Am fost foarte dezamăgită să aflu că acestea erau niște invenții și că însemnau că de fapt nu aveam să primesc nicio păpușă.“

Lipsa banilor e un alt motiv des întâlnit pentru care părinții își mint copiii. Elena Mititelu, o pensionară originară din Moldova, le spunea celor trei copii ai săi, când erau mici și îi cereau fel de fel de jucării, că le va îndeplini dorința la următorul salariu. „La ziua de salariu trebuia să plătesc o mulțime de datorii și rămâneam fără bani, iar copiii mă întrebau de ce nu mă țin de cuvânt.Le spuneam că fusese vorba de urmă-torul salariu, nu de cel pe care tocmai îl luasem.“

Minciunile nu sunt foarte diferite de la o zonă la alta a țării. Diferența ține mai degrabă de frecvența acestora: părinții din București își păcălesc cel mai des copiii, iar cei din Moldova îi păcălesc cel mai rar. „Moldovenii sunt mai direcți și mai aproape de tradiții, mai puțin sofisticați“, crede Mihaela Ghircoiaș, psiholog la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iași.

O ușoară diferență evidențiată din sondaj ar fi că băieții s-ar putea să fie mințiți mai des decât fetele: 86% din băieți sunt păcăliți de părinți față de 84% din fete. Cu toate acestea, deoarece marja de eroare a sondajului este de 2,8%, aceste cifre ar putea să nu însemne prea mult. Specialiștii pot însă aduce un argument în favoarea faptului că pe băieți e mai des nevoie să îi păcălești: „Explicația ar putea fi că băieții sunt mai neascultători și este nevoie să apelezi mai des la minciuni ca să-i liniștești“, spune psihologul Ursula Șchiopu.

Din punct de vedere al vârstei, studiul nostru a arătat că persoanele între 18 și 29 de ani au fost cel mai des mințite de părinți, în timp ce în grupul de vârstă de peste 60 de ani se găsesc respondenții care au fost cel mai rar păcăliți de părinți. Per total, diferențele între generații sunt însă nesemnificative. Peste 80% la sută din părinți le-au spus copiilor unele dintre minciunile care li s-au spus și lor când erau mici, ba poate chiar pe toate.

„Mama îmi spunea că, dacă mănânc lapte și carne, o să am părul lung și ondulat, așa cum îmi doream, deși părul meu e mai degrabă drept“, spune pictorița Carmen Eșeanu, din București. Cele două fete ale ei fac deseori nazuri la masă. „Mi-am dat seama că le spun și eu același lucru. Amândouă sunt înnebunite să aibă părul frumos.

Cu toate acestea, 15% din respondenți afirmă că nu le-au spus niciodată copiilor lor minciuni nevinovate. O posibilă explicație ne-o dă profesorul universitar Adrian Neculau, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, din Iași, autorul cărții Manual de psihologie: „Asistăm la o presiune a opiniei publice, întreținută de mass-media, pentru adoptarea unor opinii și atitudini corecte din punct de vedere moral. Nu știm dacă acesta este rodul unei schimbări interioare reale sau rezultatul unei presiuni sociale.“

Să ne îngrijorăm? Am fost, oare, crescuți până acum ca o nație de mincinoși? Vor fi copiii cărora li se spun „minciunele“ mai tentați să spună la rândul lor neadevăruri? „În niciun caz“, susține dr. Elena Brănaru. Specialistul îi avertizează pe părinți să se fe-rească să-i păcălească pe cei mici în scopuri manipulatorii, dar aprobă „împachetarea unor adevăruri care pot fi greu înțelese la o anumită vârstă în povești spuse frumos, în care mereu învinge binele.“

IMAS a intervievat 1.249 de adulți de peste 18 ani în aprilie 2008.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza