Miel cu ardei si macaroane

Aceasta caserola este ideala pentru o cina de familie. Poate fi pusa in cuptor, lasandu-ti timp sa te ocupi de alte lucruri.
 


Ingrediente:

1 lingura ulei de masline extra virgin, 500 g file de miel curatat de grasime
si feliat, 250 g salote taiate in jumatate sau sferturi, 1 morcov taiat
bucatele, 2 tije de telina taiate rondele subtiri, 2 ardei grasi rosii curatati
de seminte si taiati bucati, 2 catei de usturoi tocati, 1 cutie rosii tocate,
circa 400 g, 200 ml vin alb sec, sucul de la 1 lamaie, 3 foi de dafin, 2
lingurite zahar brun, 340 g macaroane, sare si piper; pentru ornat: 1 lamaie,
coaja rasa, 4 linguri patrunjel tocat.


Preparare:

Se incalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius. Se incinge uleiul intr-o
caserola mare, rezistenta la flacara, se adauga feliile de carne si se prajesc
la foc iute 5 minute, pana se rumenesc uniform, intorcandu-le de cateva ori. Se
adauga salotele, morcovii, telina, ardeii grasi si usturoiul si se calesc 3-4
minute, sau pana cand se inmoaie. Se adauga rosiile cu suc cu tot, vinul, sucul
de lamaie, foile de dafin si zaharul si se asezoneaza dupa gust. Se amesteca
bine si se da in clocot, apoi se amesteca din nou. Se acopera caserola cu
capacul sau, se pune in cuptor si se gateste 1 1/4 ore sau pana ce carnea de
miel se fragezeste. Cand carnea este aproape facuta, se pun pastele intr-o oala
mare, cu apa clocotita. Cand apa da iar in clocot, se fierb 10-12 minute, sau
conform instructiunilor de pe ambalaj, pana ce se fac al dente. Se scurg si se
adauga in caserola, apoi aceasta se potriveste de sare si piper. Se serveste
mancarea fierbinte, garnisita cu coaja rasa de lamaie si cu patrunjel tocat.


Timp de
preparare:

25 de minute


Timp de
gatit:

1 1/2 ore

Se obtin 4
portii.

Fiecare
portie contine 655 kcal; 38 g proteine; 22 g grasimi (din care 9 g grasimi
saturate); 81 g carbohidrati (din care 17 g zahar); 7 g fibre.

Avantaje:

- Ardeii grasi rosii sunt o sursa excelenta de
vitamina C - la aceeasi greutate contin de doua ori mai multa vitamina C decat
portocalele. Mai contin si cantitati importante de carotenoide si bioflavonoide
- ambele antioxidanti care previn bolile de inima si cancerul.

- Cand legumele sunt gatite intr-o caserola, ele
imprumuta gustul sosului, asa ca este bine sa incurajati copiii sa le manance. Pentru
copiii mai mofturosi, legumele se pot masca transformandu-le, impreuna cu
sosul, intr-un piure.

Cateva idei:

- In loc de file de miel, se poate folosi pulpa
dezosata sau spata curatata bine de grasime.

- Ca sa prepari carne de miel cu paste in stil
grecesc, prajeste 500 g de carne de miel tocata, impreuna cu 1 ceapa, intr-o
tigaie teflonata, fara ulei sau alta grasime. Scurge totul intr-o sita, astfel
ca grasimea sa fie indepartata, apoi puneti carnea si ceapa intr-o cratita. Adauga
2 lingurite seminte de coriandru zdrobite si 2 catei de usturoi tocati si
gatiti un minut, apoi adaugati 200 ml vin alb sec, 300 ml bulion de
  miel sau de legume, 2 linguri pasta de rosii
si sare si piper, dupa gust. Se acopera cratita si se fierbe mancarea 30 de
minute, amestecand ocazional. Se adauga sucul de la 1 lamaie impreuna cu
macaroanele fierte, apoi se gusta si se potriveste asezonarea. Deasupra se
asaza 200 g boabe fierte de fasole, amestecate bine cu cate 2 lingurite de
patrunjel si menta tocate.

- Se pot folosi si alte paste de dimensiuni medii, ca
fusili (spirale) sau conchiglie (scoici).

Vote it up
135
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza