Jaf la muzeu

 Un agent sub acoperire recupereaza un Rembrandt valoros Foto: Montaj de Andrew Brusso; tablou - Muzeul National din Stockholm/The Bridgeman Art Library
 

<p>Stockholm, 22 decembrie 2000, ora 16.45. E zapada. Ultimii vizitatori ai Muzeului National isi pun paltoanele, pregatiti sa plece. Vorbesc si rad, dar in curand aerul de sarbatoare va disparea. Exact in acelasi timp niste hoti parcheaza oblic cate o Mazda si, respectiv, un Ford in mijlocul fiecareia dintre cele doua strazi care dau spre muzeu, un palat renascentist situat in extremitatea unei peninsule si aproape complet inconjurat de apa. Au stropit masinile cu lichid inflamabil pentru gratar si le-au dat foc. Apoi au impratiat pe jos niste tepi metalici meniti sa sparga cauciucurile masinilor de politie care ar fi incercat sa treaca pe acolo. 

In timp ce masinile sunt cuprinse de flacari, trei membri ai bandei se napustesc in muzeu. Poarta cagule, au pistoale si arme automate. "Toata lumea jos!", striga seful bandei, cu pistolul la capul unui paznic.

Pe holurile de marmura rezoneaza tipetele oamenilor in timp ce doi dintre banditi urca scarile in fuga. Stiu exact unde trebuie sa ajunga. Le merge usor si pentru ca in cladire nu sunt panouri de sticla protectoare si nici camere de supraveghere. Folosind un cleste de taiat bolturi, scot imediat o panza de Rembrandt ("Autoportret") din perete si o baga intr-o geanta.

Apoi taie firele de care erau prinse doua picturi de Renoir si coboara repede scarile inapoi cu pretioasa prada, trecand peste o femeie care plangea incetisor intinsa pe jos.  Cei trei mascati fug apoi din cladire. Fac stanga, apoi din nou stanga si strabat in fuga debarcaderul din spatele muzeului, unde un complice ii asteapta intr-o barca de viteza.

Barca se indreapta spre est, trece de SkeppsholmIsland, pe sub DanvikstullBridge si strabate un golf. Intr-un port de pescari, hotii acosteaza si sar pe mal, unde se fac nevazuti. In mai putin de o jumatate de ora, cel mai indraznet jaf de opere de arta ia sfarsit.

 

Suedia este in doliu. Pierderea picturilor lui Renoir a fost un soc, dar Autoportretul lui Rembrandt fussesse o comoara nationala inca din 1956, cand ajunsese in tara. Pentru a o recupera, suedezii apeleaza in cele din urma la cel mai bun detectiv specializat in recuperarea operelor de arta furate. Robert Wittman, care se declara un sustinator al culturii universale, era la momentul respectiv seful departamentului pentru obiecte de arta furate de la Biroul Federal de Investigatii al SUA. Departamentul sau era o unitate de forte speciale formata din 13 agenti specializati in urmarirea si recuperarea acestor obiecte. Intr-o cariera de peste doua decenii, a ajutat la recuperarea unor piese in valoare de peste 250 de milioane de dolari, printre care picturi de Norman Rockwell si Mark Rothko, o armura de aur luata dintr-un mormant din Peru si coiful liderului apas Geronimo.

"Salvarea acestor obiecte ne apropie pe unii de altii ca oameni", spune Wittman, explicand ce il motiveaza sa mearga la munca in fiecare zi. In plus, un palmares profesional care sa cuprinda recuperarea Autoportretului lui Rembrandt avea sa faca impresie.

Niciun artist nu s-a pictat pe sine atat de obsesiv ca Rembrandt van Rijn. In cele peste 90 de autoportrete, de la tanarul cu parul ravasit din anii 1620 si pana la batranul incaruntit din 1669, anul mortii sale, Rembrandt a creat un jurnal vizual al imbatranirii inegalabil in arta occidentala. Autoportretul din 1630 este una din singurele cinci picturi executate pe cupru si una dintre cele mai mici, avand dimensiunea unei carti cartonate. Pe aceasta suprafata mica se desfasoara o opera formidabila: portretul artistului olandez in tinerete, la 24 de ani, plin de energia si patosul unei persoane in carne si oase. 

Purtand o haina maro inchis, cu o bereta trasa nonsalant peste buclele castanii, Rembrandt ne priveste cu o expresie de vulnerabilitate si forta in acelasi timp. Un strat valoros de foita de aur face culorile sa straluceasca de parca ar fi iluminate din interior. Portretul a fost prima data vandut la Rotterdam, in secolul al XVII-lea, pentru 35 de florini, echivalentul actual a 35 de dolari. Astazi un cumparator ar avea nevoie de 40 de milioane de dolari pentru a intra in posesia lui.

Astfel se explica de ce furturile de obiecte de arta sunt o industrie in plin avant. Se estimeaza ca, la nivel mondial, comertul cu obiecte de arta furate si false se ridica la sase miliarde de dolari anual. Unele muzee platesc sumele pretinse in schimbul operei furate. Dar hotii nu le ofera tuturor aceasta optiune, spune Wittman. In unele cazuri, acestia incearca sa puna operele pe piata libera. Dar asta rareori merge - pana la urma, un colectionar priceput nu va cumpara un Monet furat pe care sa nu il poata expune. Asa ca operele sustrase tind sa ramana in lumea interlopa timp de vreo sapte ani in medie inainte de a se cauta un cumparator. Daca se vinde, se va face la un pret care reprezinta intre sapte si zece procente din valoarea reala, oficiala. Deloc rau daca ne gandim ca unele dintre ele valoreaza milioane.

Autoritatile suedeze au recuperat insa mult mai repede una dintre picturile lui Renoir, La Conversation. Politia a prins un pont si a recuperat pictura. Au arestat treisprezece persoane in acest caz, printre care si trei frati irakieni. Doi dintre ei, Baha si Dieya Kadhum, au fost achitati. Doar fratele mijlociu, Safa, a fost condamnat. Mai erau inca doua opere de arta care se dovedeau de negasit.</p>

 

Vote it up
284
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza