Interviu in exclusivitate cu Presedintele Obama

Noul presedinte al Statelor Unite discuta, intr-un dialog cu unul dintre cei mai influenti lideri religiosi americani, despre bine si rau si o lume mai buna.
 


Rick Warren: Biblia afirma ca cinstea
si dragostea sunt fundamentele artei de a conduce. Este o intrebare grea. Daca
e sa priviti la viata dumneavoastra, care a fost cel mai mare esec moral pe
care l-ati inregistrat? Si care a fost cel mai mare esec moral al Statelor
Unite?




Barack Obama:
Pe parcursul vietii, am
avut de-a face cu suisuri si coborasuri . Am avut o copilarie dificila. Tatal
meu nu locuia cu noi. Au fost vremuri cand am experimentat si droguri. Am
consumat si alcool, in adolescenta. Si pun aceste lucruri pe seama unui anumit egoism
din partea mea.


Eram atat de preocupat de propria mea
persoana si de posibilele lucruri care m-ar fi putut nemultumi, incat nu ma
puteam concentra asupra celorlalti.

Atunci cand ma surprind luand-o pe o
cale gresita, cred ca deseori este din cauza ca incerc sa ma protejez pe mine
insumi, in loc sa incerc sa urmez ceea ce vrea Dumnezeu.


Rick Warren: Da, un egoism
fundamental.

Barack Obama: Acesta consider eu a fi
un esec personal.


Rick Warren: Si in ceea ce priveste Statele Unite?

Barack Obama: Cred ca cel mai mare
esec moral al tarii, comis de cand sunt eu in viata, este acela ca inca nu
urmam preceptul biblic de baza ca "tot ceea ce faceti pentru cel mai mic dintre
fratii mei pentru mine faceti".


Rick Warren: Pentru mine faceti, da.

Barack Obama: Si acest principiu
fundamental ar trebui sa se aplice in ceea ce priveste saracia, rasismul si
discriminarea sexuala. Se aplica atunci cand nu ne gandim sa le oferim
oamenilor sansa de a accede la clasa de mijloc. Exista sentimentul ca aceasta
tara, oricat de bogata si de puternica ar fi, nu se gandeste suficient de mult
la cei mai mici.


Rick Warren: Care a fost cea mai
importanta masura politica pe care ati sustinut-o in urma cu zece ani, dar pe
care nu o mai sustineti astazi - si asupra careia v-ati razgandit pentru ca
acum o vedeti intr-o alta lumina?

Barack Obama: Incerc sa ma gandesc la
ce faceam acum zece ani. Un exemplu bun ar fi problema reformei serviciilor
sociale. Am fost intotdeauna de parere ca sistemul nostru de asistenta sociala
guvernamentala pentru cei saraci trebuie schimbat, dar m-am temut ca legea
privind sistemul de asistenta sociala, semnata initial de presedintele Clinton,
in urma cu circa zece ani, ar putea avea rezultate dezastruoase.


Am depus eforturi in legislatura
statului Illinois pentru a ma asigura ca oferim sprijin pentru ingrijirea
copiilor si asistenta medicala sau alte servicii de sustinere a femeilor care
urmau sa fie excluse din planul national de asistenta sociala.


A mers mai bine decat se asteptau
multi. Iar una dintre convingerile mele este ca obligatia ca persoanele care
beneficiaza de fonduri de asistenta sociala sa-si caute un loc de munca trebuie
sa stea la baza oricarei politici sociale. Nu doar pentru ca persoanele care
lucreaza vor ajunge pana la urma sa castige mai mult, ci si datorita simtului
intrinsec al demnitatii pe care il confera munca si al sentimentului ca ai un
scop in viata.



Rick Warren: V-ati recunoscut deschis credinta in Iisus Hristos.

Ce inseamna aceasta pentru dumneavoastra? Ce inseamna pentru
dumneavoastra sa credeti in Hristos si cum se reflecta asta in viata de zi cu
zi?




Barack Obama:
Ca punct de plecare,
inseamna ca eu cred ca Iisus Hristos a murit pentru pacatele mele si ca sunt
mantuit prin El. Aceasta este o sursa de tarie si sprijin in viata de toate
zilele. Stiu ca nu umblu singur si stiu ca, daca ma pot da uneori la o parte,
pot infaptui planul Lui chiar si la scara redusa. Mai inseamna ca am speranta
ca pacatele mele de fiecare zi vor fi sterse. Dar asta imi da si un sentiment
al obligatiei de a ma ridica - nu doar in cuvinte, ci prin fapte - la nivelul
asteptarilor lui Dumnezeu. Si asta inseamna a ma gandi la cei mai mici. Inseamna
a actiona corect, a iubi milostenia si a umbla in smerenie cu Dumnezeu. Si a
incerca sa pui in aplicare aceste lectii in fiecare zi, desi stii ca o sa faci
greseli, fiind capabil sa-ti recunosti erorile si sa spui: "N-a iesit chiar asa
cum credeam, dar poate ca voi reusi mai bine data viitoare". Imi da incredere
sa incerc lucruri noi, cum ar fi sa candidez la presedintie, unde stiu ca tot
mai poti gresi din cand in cand.

Vote it up
532
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza