Ingerul pazitor al lui Mihaita

Exista multi oameni a caror inima tresalta cand aud de suferinta unui copil. Dar exista oameni care chiar le ofera o noua sansa. Ema se numara printre ei 
 

<p>Din momentul in care a deschis acea usa, in sufletul Emei s-a schimbat definitiv ceva. Se afla intr-un bloc de nefamilisti din Resita si venise impreuna cu alti trei prieteni sa-l cunoasca pe Mihaita Ciocloda, baietelul de numai opt ani care avea o tumoare pe creier. Singura lui speranta era o interventie chirurgicala la un spital din Szeged, Ungaria, pentru care era deja programat. Mai lipseau doar banii.

Era sfarsitul lui noiembrie 2006, dar Ema nu simtea frigul din acea incapere insalubra, plina de igrasie, unde nu existau nici gaze, nici caldura. "In acel moment, ma interesa doar starea baietelului, care ma privea cu ochii lui mari din patul in care statea culcat", spune Ema.

Rodica Marza, mama lui Mihaita, o femeie slabuta, pe atunci in varsta de 35 de ani, isi framanta mainile. Lucra ca femeie de serviciu la Primaria din Resita si era extrem de emotionata de acea vizita.
- In urma cu cateva zile, eram atat de disperata, incat le-am spus celor de la primarie ca ma voi arunca de pe cladire daca nu pot face rost de bani sa-l duc pe Mihaita in Ungaria pentru operatie, le povestea Rodica.

Femeia nu a recurs insa la gestul disperat, care nu i-ar fi ajutat copilul cu nimic. In schimb, a apelat la un ziarist, care a scris povestea copilului pentru ziarul local, poveste preluata si de un post de televiziune.

Asa a aflat Ema despre situatia lui Mihaita. Ea, o tanara eleganta din Bucuresti, de 26 de ani, directoarea unei agentii de turism, a fost impresionata de povestea acestui copil. Impreuna cu prietenii ei, si-a propus sa faca tot ce era posibil sa-l salveze. Ajunsi la Resita, au aflat de la Rodica, care mai avea inca doi copii in afara de Mihaita, doua fete de 18 si, respectiv 14 ani, intreaga drama a acelui baietel. Mihaita a invatat sa mearga tarziu, pe la un an si jumatate, iar dupa ce a fost dat la gradinita a avut deseori probleme cu sinusurile si urechile. A fost operat de polipi si s-a depistat ca avea si diabet. In rest, un copil cat se poate de istet, care la cinci ani stia deja sa-si scrie numele. Probleme mult mai grave de sanatate au aparut insa dupa ce Mihaita a implinit sase ani. Baietelul avea dese pierderi de cunostinta, voma frecvent si facea febra foarte mare. Dupa ce a fost vazut de mai multi me­dici, i s-a facut o tomografie la o clinica din Arad, in urma careia i s-a stabilit diagnosticul: tumora pe creier.
Un medic din Resita i-a facut mamei legatura cu o fundatie catolica din Timisoara, care sa o ajute, pentru ca niciun medic nu voia sa-l opereze pe baiat. Cei de la fundatie le-au facut o programare la prof. dr. Barzo Pal, un neurochirurg specializat in astfel de cazuri, director al Institutului de neurochirurgie Szent-Gyorgyi Albert, de la Universitatea Stiintifica Szeged, din Ungaria. Le mai lipseau banii pentru interventia chirurgicala, spitalizare, transport si translator.

Dupa ce a aflat intreaga poveste de la Rodica, dupa ce Mihaita i-a soptit la ureche ce sporturi si ce muzica ii plac, pentru ca nu mai era in stare sa vorbeasca, dupa ce s-au tinut de mana, Ema a mers la banca si a depus banii necesari in contul fundatiei care organiza totul.

Pe 12 decembrie 2006, Mihaita a intrat in sala de operatie. Fara sa poata fi acolo in persoana, Ema a asteptat rezultatul cu sufletul la gura. Ii sunase zilnic si nu avea de gand sa-i abandoneze niciun moment. Reusita interventiei i-a fost confirmata de medic. Mihaita si-a petrecut acel Craciun in spital, inconjurat de tot ceea ce avea nevoie. Ema se ingrijise sa nu-i lipseasca nimic. La intoarce­rea acasa, tot ea a fost cea care s-a ocupat sa li se traga gaze in garsoniera, pentru a avea caldura. Le-a cumparat si un aragaz nou. "Mihaita imi spunea ca Ema este pentru el ca a doua lui mama. Si asa si este. Datorita ei traieste si astazi", spune Rodica.

In noiembrie 2007, Ema a nascut un baietel, iar in 15 martie 2008, ea le-a facut cunostinta unul cu celalalt celor doi copii pe care-i iubea. Mihaita, impreuna cu mama lui, Rodica, au venit in vizita la Bucuresti si au petrecut un weekend minunat. Baiatul, in varsta de zece ani, a primit o multime de cadouri, s-a jucat la calculator, a mers in parc si aproape ca nu se mai dezlipea de bebelus. Privindu-i pe cei doi copii, Ema a inteles ca, din momentul in care a deschis usa acelei garsoniere amarate din Resita, viata a capatat pentru ea un alt inteles si a "primit" o alta valoare - aceea a iubirii neconditio­nate fata de oameni. De atunci, in viata Emei si-au mai facut loc alti doi copii, un alt baietel de zece ani diagnosticat cu tumoare pe creier si un bebelus nascut cu o grava malformatie, lipsa esofagului. Si ei lupta pentru viata si fac parte acum din marea familie de suflet a Emei.

"Viata se contureaza in tablouri, in trecut si viitor, in speranta si in reusita, in noi si in tot ce ne inconjoara. Orice chip intalnit pe strada poate ascunde o poveste tragica cu final fericit, orice zambet poate ascunde o tristete nemarginita si orice fiinta poate trai doua vieti intr-una. Doresc tuturor sa aiba ocazia sa ofere o a doua sansa, fara sa se gandeasca de doua ori inainte de a intinde o mana… chiar si ambele, daca este nevoie." Acestea sunt acum gandurile Emei, valoarea dupa care intelege sa-si traiasca viata.</p>

Vote it up
354
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza