Gheorghe Dinică: „Ar fi frumos ca la bătrânețe să fiu Moș Crăciun“

Dacă românii ar avea un Walk of Fame, un bule-vard ca cel din Hollywood, unde cei mai buni artiști să fie răsplătiți cu câte o stea, în mod cert steaua lui Gheorghe Dinică ar fi printre cele mai strălucitoare
 

Cu mai bine de 45 de ani de carieră în spate, e o adevărată legendă vie a teatrului și a cinematografiei românești. Foarte puțini știu că, în 2006, Dinică a fost chiar aproape de Oscar, cu filmul maghiar White Palms. „Am făcut și eu ce-am putut, domnule!“, ne mărturi-sește cu modestie actorul, care adună acum jumătate din Românie în fața micilor ecrane în rolul bulibașei Aurică Fieraru din serialul Regina. Pe lângă succesul TV, luna asta mai aduce un dar special pentru maestrul Dinică: de Crăciun, împlinește 75 de ani. Fermecătorul actor găsește până și în acest eveniment subiectul unei povestiri savuroase. „Ai mei m-au trecut în acte ca fiind născut de 1 ianua-rie, ca să scap așa de armată…“. Cu umorul său inconfundabil, Dinică a mărturisit Reader’s Digest că, din acest motiv, își sărbătorește întotdeauna ziua de două ori: o dată de Crăciun și a doua oară de Anul Nou.

RD: Sunteți unul dintre cei mai iubiți actori din România, ați jucat în mai bine de 80 de filme. Cum duce omul Dinică greutatea carierei fabuloase a artistului Dinică?

GD: Păi ce să fac? Asta este misiunea mea – să o duc și să fac tot ce pot mai bine. Asta este obligația mea față de frumoasa meserie pe care mi-am ales-o și față de spectatorii care mi-au dat toată dragostea și încrederea lor. Dar să știți că pentru mine nu este nicio greutate pentru că tot ce am făcut de-a lungul vieții am făcut din dragoste pentru profesie și pentru oameni. Și acum, când văd că oamenii mă apreciază, mă simt răsplătit din plin.

RD: V-ați născut de Crăciun, o zi minunată în calendarul oricărui creștin. Povestiți-ne cum petreceați, copil fiind, această zi în familie.

GD: În cartierul în care am venit pe lume (Giulești, București – n.a.), Crăciunul era o sărbătoare. Ne strân-geam cu toții în jurul mesei, mâncam sarmale, iar noi, copiii, primeam câte un dar. Îmi amintesc cu plăcere de Crăciunul copilăriei mele.

RD: Cum trăiți acum Crăciunul, în familia Dinică?

GD: De Crăciun este ziua mea de naștere și o sărbătoresc întotdeauna. Ne strângem cu prietenii, cu toți cei apropiați și respectăm tradițiile, ca orice creștin. Nu lipsesc friptura de porc și un pahar de vin roșu.

RD: V-ați fi dorit să vă nașteți la țară, precum Moromete, și nu în București?

GD: Ei, ce bine era la țară! Părinții mei erau argeșeni, vacanțele le făceam la țară și pe atunci era o atmosferă foarte bună pentru datini și tradiții, iar oamenii puneau sinceritate în petrecerea Crăciunului. Mergeam cu stea-ua, cu plugușorul, țineam toate tra-dițiile. Eram grupuri de prieteni și colindam din casă în casă și nu ne refuza nimeni.

RD: În ce fel v-a schimbat viața soția?

GD: Soția mi-a organizat viața. Eu am dus o viață liberă, fără obligații, am rămas singur de tânăr și mi-am făcut viața cum am știut și cum am vrut. La un moment dat, am simțit nevoia să mă așez și eu într-o familie a mea. Am găsit femeia potrivită, o mare bucurie pentru mine, am găsit un om care m-a înțeles și care mă înțelege și acum. Și contează foarte mult liniștea de acasă.

RD: În afară de soția dumneavoastră, cine v-a mai schimbat viața?

GD: Toți cei pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții mi-au schimbat, în-tr-un fel, cursul existenței. Ștefan Iordache, cel care mi-a fost prieten o viață, a fost pentru mine un exemplu. Un om de o forță incredibilă, un artist complet, un bărbat de la care am învățat ce înseamnă prietenia. De la Maria Tănase am învățat ce înseamnă să cânți cu sufletul, de la Marin Moraru să fiu răbdător. Și acum învăț de la colegii mei mai tineri de platou.

RD: V-ați descoperit mult mai târziu talentul muzical. Cum s-a produs această apropiere de muzică?

GD: Din tinerețe îi ascultam pe marii noștri lăutari și m-am îndrăgostit de muzică. Și sunt încă îndrăgostit.

RD: Care este prețul celebrității?

GD: Prețul celebrității e greu de calculat pentru că e oscilant. Nu există o regulă foarte clară, depinde de etapele de vârstă și de încercările prin care treci în viață.

RD: Acum, intrați în casa noastră, seară de seară, în rolul bulibașei Aurică Fieraru, din serialul Regina de pe Acasă TV. Cum vă simțiți în acest rol?

GD: Excelent. Am reușit să creez un personaj care a ajuns în inimile celor de acasă și nu pot decât să mă bucur.

RD: V-ar fi plăcut să vă nașteți bulibașă, să interpretați acest rol pe viață?

GD: Nu. E un personaj pe care-l joc, dar nu era de mine. Sunt alte legi ale șatrei pe care nu aș fi știut să le res-pect.

RD: Știm că n-aveți mașină, mergeți numai pe jos. Unii ar putea considera asta o ciudățenie, dată fiind celebritatea dumneavoastră…

GD: Nu îmi place să conduc. Din tinerețe nu m-a pasionat asta. Într-un fel mi-a folosit, pentru că, la ce se întâmplă azi în București, e mai bine așa. Mai bine merg pe jos, face bine la tonus.

RD: Chiar așa, împărtășiți-ne câteva secrete ale acestui tonus excelent care caracterizează un om trecut de 70 de ani, precum dumneavoastră, maestre.

GD: Am o natură bună, genetica e de vină. Totul vine din starea de liniște, de bucurie pe care o cunosc. Petrec timp cu prietenii, mă încarc de la ei. Fac mișcare, mă uit la filme. Trăiesc fiecare zi din viață cu plăcere. Sunt un om bogat înăuntru.

RD: Dacă ați avea un ucenic, ce învățăminte ați dori să-i transmiteți?

GD: Nu am vocație de profesor, dar aș putea să dau sfaturi bune: să fie spontan, să iubească spectatorul și să-și dedice viața celorlalți.

RD: Ați interpretat zeci de roluri, mari roluri, memorabile! Cum ar fi Gheorghe Dinică în rolul lui Moș Crăciun?

GD: Am jucat atâtea personaje, că pot să-l fac și pe Moș Crăciun. Toată copilăria am așteptat să-l văd pe Moș Crăciun. Poate că ar fi frumos, la bătrânețe, să fiu Moș Crăciun!

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza