Fetiţa munţilor

Ioana Georgiana s-a născut la 2.000 de metri altitudine, într-o cabană îngropată de viscol şi zăpadă. Pentru salvarea ei, mai mulţi salvamontişti, doctori, dar şi oameni simpli au dus o luptă aproape imposibilă cu natura
 

Valea Doftanei, 30 ianuarie 2007, ora 8.30.
Într-o căsuţă uitată de lume pe un vârf de deal muntos, două femei, mamă şi fiică, trebăluiesc în gospodărie.

Fiica, Claudia Oseacă, tocmai se întorsese acasă, după ce muncise mai multe luni pe post de cameristă la Cabana Piatra Arsă. Nu avusese viaţă uşoară acolo. Piatra Arsă e una dintre cabanele situate la cea mai mare altitudine din Munţii Carpaţi, la aproape 2.000 de metri, acolo unde caprele negre sunt la ele acasă. Cabana e şi locul unde, în fiecare an, urcă sportivi olimpici, aici fiind un complex de pregătire specială la altitudine.

Claudia Oseacă lucrase în vârf de munte împreună cu Mariana, sora ei mai mică, Mary – cum îi spun cunoscuţii, pe care o lăsase mai departe la cabană, mezina dorind să mai rămână o perioadă la Piatra Arsă.

Dintr-odată, sunetul telefonului sparse liniştea căsuţei din Valea Doftanei.

– Alo, Claudia, ce faci?, răsună, la capătul celălalt al firului, o voce de femeie. Era Andreea, una dintre colegele ei cameriste de la cabană.

– Bine, acasă, mă pregăteam să plec la o vecină cu mama, răspunse tânăra.

– Eşti aşezată? Dacă nu, stai jos, te rog, pe un scaun sau pe pat…

– De ce?, întrebă Claudia, ridicând vârtos din sprâncene.

– Mary a născut o fetiţă!!!

Claudia amuţi. Nu ştia ce să mai spună. După un moment de blocaj, gândurile începură să-i vină de-a valma. Apoi întrebările. Cum? Tocmai se despărţise de Mary. Arăta normal! Nu avea nici prieten, nici soţşi nici vreo relaţie. Şi părea cel puţin la fel de neînsărcinată ca ea. Niciun pic de burtă. Chiar să nu fi observat?! Şi chiar şi aşa, să nu-i fi spus tocmai surorii ei?! Nu, nu pot să cred, nu e adevărat!,
îşi spuse Claudia.

Piatra Arsă, 30 ianuarie, ora 4.00.
„Domnuuuu’ doctoooooor, ajutooor, veniţi repede!“, se auzi, dintr-odată, un strigăt de disperare, dintr-o toaletă a Cabanei Piatra Arsă. Afară viscoleşte, vântul bate puternic, temperatura e cu multe grade sub 0, iar zăpada ajunge pe alocuri la câţiva metri înălţime. Doctorul Ion Stoian, medicul lotului olimpic de caiac-canoe, ai cărui membri urcaseră pe munte, fusese solicitat în creierii nopţii de câţiva angajaţi ai cabanei pentru un caz de urgenţă. Într-una din încăperile destinate personalului, o tânără cameristă acuză puternice dureri de burtă. Doctorul, om cu vastă experienţă în medicina sportivă, n-a mai stat pe gânduri şi a înşfăcat trusa de intervenţie, fără să aibă idee despre ce va urma. În cameră îl aştepta Mariana Oseacă, o fată din personalul cabanei pe care o ştia de ani buni şi care chiar participase cu o seară înainte la o petrecere organizată de sportivi.

– Ce-ai păţit?, întrebă medicul.

– Nu ştiu, răspunse fata. Mă doare rău burta şi fac pipi des!

– Iar te supără calculii ăia renali…, replică el.

Dr. Stoian ştia că Mary suferă de ceva timp de litiază renală. Începu s-o consulte. N-avea abdomenul mărit, nu părea ceva grav.

– Hai să-ţi fac o injecţie să-ţi treacă durerile, spuse medicul, gândindu-se să-i administreze un antispastic. Pe urmă, bei un ceai şi o să-ţi fie bine!

– Iertaţi-mă două minute, mă duc la toaletă, zise fata, cocoşată de durere.

Mary părăsi încăperea, toaleta fiind la o uşă distanţă, şi îl lăsă pe dr. Stoian să pregătească seringa. Trecu un minut. Apoi două. Se făcură trei. Apoi patru…

– Domnuuuu’ doctooooooor, ajutooor, veniţi repede!, strigă Mary.

Dr. Stoian lăsă baltă totul şi intră repede la toalete.

– Veniţi, vă rog, la mine!, se auzi vocea ei, disperată, dintr-o cabină.

Doctorul era din ce în ce mai îngrijorat. Păşi speriat pe culoarul din toaletă.

– Mai repede!, strigă tânăra.

Când medicul deschise uşa ultimei cabine, de unde veneau strigătele, avu parte de o surpriză de proporţii. Tânăra, speriată foc, era asudată leoarcă şi se afla în plin proces de naştere.

„E o chestiune care mă uimeşte şi în momentul de faţă“, povesteşte acum dr. Ioan Stoian. „Nu s-a văzut absolut nimic la Mary, n-avea burtă, n-avea abdomenul mărit. Şi ea e o femeie de 50 şi ceva de kilograme, o sfârlează de fată. Eu nu ştiu unde a stat copilul ăsta.“

Dr. Stoian o preluă imediat, o duse în pat şi îl chemă pe colegul său, de la lotul feminin de caiac, aflat în cabană, Voneafca Ventel, pentru a-l asista mai departe. Celor doi li s-a alăturat şi Dumitru Mureşanu, asistent medical la Institutul de Medicină Sportivă Bucureşti.

Cu ajutorul celor trei cadre medicale, Mary a adus pe lume o fetiţă de 2,2 kilograme. I-a dat numele Ioana Georgiana. Spre bucuria zecilor de sportivi prezenţi la Piatra Arsă, inclusiv a multiplului campion olimpic şi mondial Ivan Patzaichin, care au întâmpinat evenimentul cu urale. „Soarta a făcut ca noi să fim prezenţi acolo. Ne-am gândit că fetiţa ar trebui să devină mascota lotului nostru de caiac-canoe de acum înainte“, avea să declare, mai târziu, Ivan Patzaichin, pentru Evenimentul Zilei.

Imediat după naştere,
medicii au spălat copilul şi au îngrijit-o mai departe pe mamă.

Greul de abia începea însă. Afară, viscolul nu mai contenea de câteva zile şi nici nu dădea semne că se va opri prea curând. Din cauza vântului puternic, telecabina, situată la câţiva kilometri depărtare şi singurul mijloc care putea coborî rapid în Sinaia, unde se afla maternitatea, era oprită. Drumul de munte ce ajunge la cabană fusese îngropat sub câţiva metri de zăpadă. Iar despre elicopter nici nu putea fi vorba, vizibilitatea fiind aproape zero.

Situaţia părea disperată. Pentru a supravieţui, fetiţa trebuia să ajungă la un spital. Medicul Ioan Stoian a apelat de urgenţă, prin telefon, secţia de neonatologie a Maternităţii Sinaia. Cu ajutorul colegilor specializaţi, a luat primele date despre starea nou-născutei. Concluzia: Ioana Georgiana era un copil sănătos, cu semne vitale bune, dar venise pe lume înainte de termen. Deci, era un bebeluş prematur care avea nevoie urgentă de incubator.

Situaţia s-a agravat după ce dr. Stoian a constatat că Mariana nu-şi poate alăpta copilul. Aveau nevoie ca de aer de lapte praf, un aliment inexistent în cabană. Inventivi, cei doi medici au improvizat o tetină dintr-o mănuşă chirurgicală şi au reuşit să hrănească astfel fetiţa cu ceai şi glucoză.

Autorităţile din judeţul Prahova intraseră în alertă. Cineva trebuia să ajungă cu orice preţla Piatra Arsă înainte ca starea micuţei să se înrăutăţească.

Sinaia, 30 ianuarie, ora 5.45.
La poalele muntelui, Daniel Niţoi, 46 de ani, tocmai se pregătea să intre în tura de dimineaţă a Serviciului Salvamont al staţiunii Sinaia. Alpinist cu experienţă de 30 de ani, Dan vorbea cu colegii lui despre viscolul ce se abătuse peste Masivul Bucegi, condiţii în care, aproape sigur, urmau să fie solicitaţi pentru a-i salva pe turiştii surprinşi pe munte.

Discuţia lor fu întreruptă de telefonul special al serviciului: „Piatra Arsă aici, avem o urgenţă…“. Pe măsură ce nota datele, Dan îşi desena deja planul de acţiune. La sfârşitul convorbirii, aceasta era aproape finalizat. Luă legătura imediat cu Georgeta Abraham, medic neonatolog la Maternitatea Ploieşti, o mai veche cunoştinţă de-a lui, pentru a afla exact ce trebuia să-i ducă sus bebeluşului:

– Dane, ia-i neapărat nişte lapte praf şi ceai pentru sugari…

Salvamontistul fugi repede la farmacie, se scotoci de ultimii bani din portofel şi cumpără toate cele necesare, inclusiv scutece. Mintea sa era stăpânită de un singur gând: bebeluşul trebuia să trăiască.

Cota 2.000, 30 ianuarie, ora 6.00.
În apropiere de ultima staţie a liniei de telecabină care urcă de la Sinaia, IonuţCojanu, un tânăr alpinist de 27 de ani, făcea de gardă la refugiul Salvamont. Primi un apel pe telefon: „Ionuţ, avem un caz…“ În timp ce solicita informaţiile, Ionuţîncepu să se echipeze. Îi era clar că trebuia să dea piept cu muntele, în slujba căruia se afla de zece ani. Se urcă pe snowmobil şi porni în trombă spre Piatra Arsă. Vântul bătea cu peste 100 de kilometri la oră, iar vizibilitatea era minimă. Ionuţreuşi să ajungă la cabană la o oră de la naştere. Îl găsi pe doctorul Stoian în timp ce le veghea pe Mary şi pe fetiţă. Medicul îi comunică că bebeluşul are nevoie urgentă de hrană şi asistenţă medicală de specialitate.

Sinaia, Serviciul de Ambulanţă, ora 11.15.
Telefonul sună prelung.

– Ciprian? Te rog să te pregăteşti pentru o intervenţie dificilă.

La celălalt capăt al firului era Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanţă Sinaia, iar cel chemat – Ciprian Flueraş, de 32 de ani, unul dintre cei mai buni medici de urgenţă de pe Valea Prahovei. I se comunică faptul că trebuie să plece cu o maşină de intervenţie pe drumul pietruit, sinuos şi acoperit de zăpadă de aproximativ 17 kilometri ce urcă până la Piatra Arsă. Calea ambulanţei urma să fie deschisă de un utilaj de deszăpezire, dar misiunea se anunţa extrem de dificilă. Făcu imediat joncţiunea cu colega sa, Mihaela Greblă, asistentă medicală, şi, împreună, o luară spre cabană. Vremea de afară, teribilă!

Nici nu părăsiră bine drumul naţional, când, la nouă kilometri de Sinaia, acolo unde începe drumul de munte neamenajat, utilajul începu să se împotmolească în zăpadă, în ciuda faptului că fusese încărcat cu pietre de carieră. Omătul ajungea pe alocuri la cinci metri, acoperind chiar şi maşina ce deschidea drumul ambulanţei. Pe un viscol nebun, oamenii au fost nevoiţi să stea mai mult afară şi să dea la lopată. Misiunea de salvare a ambulanţierilor înainta astfel cu viteza melcului.

Cu viscolul începuse deja
să lupte serios şi Daniel Niţoi, alături de colegul său mai tânăr, Gabriel Cojanu, cu care plecase în echipă spre Piatra Arsă. Fuseseră transportaţi cu maşina până la Cota 1.400, iar de acolo porniră mai departe pe cont propriu. Termometrul lui Dan arăta un halucinant -28 de grade Celsius, iar natura părea mai neprietenoasă ca oricând. Să urci pe munte în mijlocul furtunii, când pericolele date de straturile înşelătoare de zăpadă te pândesc la orice pas, nu e pentru oricine. Dan conştientiza asta, dar n-ar fi dat înapoi pentru nimic în lume. Trei ore şi jumătate le luară celor doi salvatori să urce cu laptele praf la cabană, nu înainte de a se întâlni pe drum şi cu IonuţCojanu, la refugiul 2.000. Îşi puseseră viaţa în pericol, dar nici nu se mai gândeau la asta. Micuţa Ioana Georgiana avea acum, în sfârşit, scutece, ceai cald şi ceva bun de mâncare.

După ore bune de trântă cu nămeţii,
medicul Ciprian Flueraş începu să se teamă că va ajunge prea târziu. Trecuseră mai bine de opt ore şi cele două echipe, cea de pe utilajul de deszăpezire şi ambulanţierii, nu parcurseseră nici măcar jumătate de distanţă. În ancestrala luptă a omului cu natura, primul dădea deja semne de oboseală, pe când aceasta din urma îi tot ridica baraje uriaşe de zăpadă. Ciprian luă decizia să-i contacteze pe colegii de la Salvamont, care ajunseseră deja sus.

La apel răspunse IonuţCojanu, care, fără să stea pe gânduri, coborî pentru a-l prelua cu snowmobilul pe Ciprian şi a-l aduce într-un final la Piatra Arsă. În urmă, rămase asistenta, împreună cu oamenii de pe utilaj, luptând în continuare cu troienele.

La cabană, starea de spirit era chiar neaşteptat de veselă. Sportivii i-au spus fetiţei „Paţachina“, după numele lui Ivan Patzaichin, iar atmosfera era similară cu cea din sânul unei mari familii.

Medicul îi administră copilei toate vaccinurile necesare unui nou-născut şi îi arătă lui Mary cum s-o alăpteze. La scurt timp, mămica începu să aibă lactaţie. Micuţa Ioana Georgiana arăta din ce în ce mai liniştită şi mulţumită.

Utilajul reuşi să ajungă la cabană după 17 ore şi la aproape 36 de ore după naşterea prematură. Fără ambulanţă, al cărei şofer se recunoscuse învins de natură. Nu era un timp foarte bun pentru o echipă de intervenţie, dar fusese un efort supraomenesc. Ciprian o înveli pe fetiţă într-o folie protectoare termică şi o duse imediat la maşină. Aventura nu luase sfârşit. Începea una nouă, cea a coborârii.

În pofida zăgazurilor ridicate de natură,
Mary a ajuns în siguranţă cu fetiţa ei la Maternitatea din Ploieşti. Au rămas în urmă gândurile oamenilor care au făcut posibilă această operaţiune de salvare. „De 27 de ani, de când lucrez ca salvator, n-am avut niciodată un astfel de caz. A fost greu din cauza condiţiilor meteo“, mărturiseşte salvamontistul Daniel Niţoi. „A fost crâncen. Dar a ieşit bine pentru că toată lumea a luptat să iasă aşa“, îşi aminteşte şi Ionuţ Cojanu.

„Şi pentru mine a fost o premieră. N-am avut posibilitatea să aducem un incubator, aşa că am ţinut copilul în braţe, învelit în acea folie de protecţie“, spune şi dr. Ciprian Flueraş.

Valea Doftanei, 5 iulie 2009.
În căsuţa de pe deal, Ioana Georgiana trăieşte fericită acum alături de mama, mătuşa, bunica şi pisicile sale. Are vreo patru. E un copil cât se poate de sănătos şi voios, deşi s-a născut prematur şi în condiţii excepţionale. Despre tatăl Ioanei, mama evită să vorbească prea multe. „Mi-am dorit foarte mult acest copil, dar tatăl ei nu. Aşa că am decis să ne despărţim înainte de naştere. N-am vrut să spun nimănui de sarcina mea. Nici mamei, nici Claudiei, nici colegilor“, spune Mariana, care de mai bine de un an e implicată într-o nouă relaţie. „Pot să spun că Ioana are acum un tătic, care o iubeşte chiar mai mult decât pe mine.“

Mariana Oseacă nu s-a mai întors până acum la Cabana Piatra Arsă, pentru a-şi relua slujba de cameristă. „E foarte greu sus, la cabană, şi nu cred că aş mai putea munci acolo, acum că o am pe Ioana. Nu pot să mai dorm nici măcar o noapte fără s-o simt în braţele mele“, mărturiseşte tânăra mămică.

În timp ce mama ne povesteşte totul la o cafea, micuţa Ioana aleargă prin curte, ascunzându-se de aparatul de fotografiat. După doi ani în care mai toate ziarele mari din România au tot solicitat-o pentru poze, fetiţa munţilor nu vrea să mai fie pozată. Pare că vrea să trăiască liniştită printre pisicile ei fără să fie vedetă.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza