Fenomenul Sara

Incredibila poveste a unei românce înfiate
 

Prin muncă, devotament şi în special ajutată de dragostea celor din jur, o româncă salvată dintr-un leagăn de copii din Bucureşti a reuşit performanţa de a parcurge în câţiva ani distanţa de la agonie la extaz: de la diagnosticul retardată mental la recunoaşterea oficială a deosebitelor sale calităţi intelectuale. În prezent, este oficial unul dintre cei mai merituoşi elevi ai Americii

Era în anul 1991 când Lily Romine,
o americancă în floarea vârstei şi mama unei familii fericite din Florida, a venit în Bucureşti pentru a adopta un copil. Imaginile prezentate la televiziune – vă aduceţi desigur aminte de reportajele halucinante realizate în leagănele de copii, imagini devenite aproape emblematice pentru o Românie ieşită zdrenţuită din era comunistă – au impresionat-o atât de tare, încât a decis să adopte un copil necăjit din orfelinat. La acea vreme, încă nu-şi putea imagina prin ce va trece şi ce urmări va avea hotărârea ei. „De când am văzut-o prima oară pe Sara mi-am dat seama că are mari probleme de dezvoltare, spune mama adoptivă, dar am hotărât, după cinci săptămâni petrecute cu ea, să nu renunţ la adopţie.“

Abia la întoarcerea în America a aflat cu adevărat despre ce boli era vorba, diagnosticul întrecând orice închipuire. „În primul rând, analizele au arătat că Sara este infectată cu virusul hepatic de tip B, fiind bolnavă de o boală aproape incurabilă, hepatita B în forma cronică. De altfel, primii doctori la care s-a apelat pentru consult au fost de acord, la unison, că fetiţa de nici doi ani nu va ajunge la vârsta adolescenţei şi au sfătuit părinţii să se aştepte la ce e mai rău. Vestea aflată de la specialişti i-a întristat enorm, dar nu i-a dezarmat. Au hotărât că vor face tot ce e omeneşte posibil, indiferent cât timp va dura şi câţi bani va costa, pentru a da micuţei Sara speranţa la viaţă. şi atunci a intervenit norocul său, ajutorul divin. Au aflat că, la Institutul Naţional de Sănătate din Washington, s-a reuşit tratarea unor cazuri asemănătoare. Unele au constituit un succes, altele nu. Dar ce aveau de pierdut? S-au urcat în primul avion şi au străbătut jumatate din continentul american cu speranţa că Sara va fi primită în programul special de cercetare.

Paradoxal, gravitatea deosebită
a bolii ei a însemnat şi salvarea sa! Medicii din institut au considerat că este un caz atât de aparte, încât studierea lui precum şi efortul de vindecare ar constitui un real folos pentru cercetarea virusului hepatitei B, un real ajutor în vederea eradicării bolii pe care o generează.

Astfel, naveta Florida – Washington DC a devenit o obişnuinţă şi, mai bine de doi ani, Lily şi Sara şi-au petrecut timpul prin avioane şi camere de spital. Din fericire, statutul de admis în program a însemnat şi suportarea unei însemnate părţi a cheltuielilor legate de tratament, cheltuieli care şi pentru o familie extrem de bogată ar fi însemnat un efort uriaş. Douăzeci de internări au fost necesare până în ziua în care au aflat rezultatul final: Sara e vindecată! Minune divină sau rezultatul cercetărilor medicale? Ce mai contează, soarta a vrut ca fetiţa căreia i s-au făcut formele de adopţie în regim de urgenţă, ca să apuce să fie scoasă din cămin şi să trăiască măcar câteva luni în familia adoptivă, să aibă zile. Poate şi pentru a putea înfrunta şi cealaltă cumpănă pe care viaţa i-o hărăzise. „Încă din prima zi am ştiut că are serioase probleme de dezvoltare“, îşi aduce aminte Lily Romine.

„Examinările ulterioare ne-au adus vestea teribilă că o mare parte a creierului ei este afectată, nu funcţionează cum trebuie, că este retardată şi, ce e mai grav, că va rămâne retardată tot restul vieţii. Am fost sfătuiţi să o dăm la o grădiniţă specială şi apoi la o şcoală pentru copii cu dizabilităţi.“ Părin ţii adoptivi au refuzat şi de această dată să se împace cu destinul hărăzit Sarei şi au decis să lupte în continuare.

Au urmat însă sacrificiile
de tot felul, acestea culminând, în ceea ce o priveşte pe Lily, cu pierderea sprijinului din partea propriei familii, soţul alegând să nu-i mai fie alături în lupta pentru viaţa copilului adoptat. Mama şi fiica au urcat, împreună, treptele vindecării, una câte una. Preparatorul fizic, logopedul, psihologul, cu toţii şi-au adus aportul la vindecarea Sarei, despre care credeau cu încăpăţânare că are un viitor mai bun decât cel înscris în actele oficiale întocmite în urma unui program de cercetare a unui număr de 1.000 de copii cu pro-bleme de dezvoltare mentală. Sara a ieşit printre cei mai afectaţi, analizele scoţând la iveală că mai mult de jumătate din creier şi funcţiile acestuia erau afectate. La doi ani nu putea vorbi şi nici nu se mişca normal. Până şi mâncatul era o necunoscută pentru ea. La patru ani era încă în scutece şi nu articula cuvinte inteligibile.

La şapte ani, părinţii au aflat
că va rămâne retardată pentru întreaga viaţă. Cu toate acestea, lupta pentru supravieţuire, şi nu una în condiţii de handicap, ci normală, a continuat. Iar factorul determinant a fost chiar Sara. „ ţin minte că, şi în momentele cele mai dificile, Sara îşi propuneaţeluri pe care vroia să le atingă. Nu s-a dat bătută niciodată şi nu a acceptat faptul că ar putea fi mai prejos decât ceilalţi copii“, spune mama lui Lily.

„ştiu că, după cele 22 de luni petrecute în orfelinat, nu eram capabilă să fac nimic. Nici să vorbesc, nici să mă mişc normal“, spune Sara. „La vârsta de cinci ani a existat o primă tentativă de a fi inclusă într-o grupă specială de pregătire, dar părinţii mei au refuzat. Pe atunci, cu toţii aveam un singur ţel în viaţă: să fiu normală!“

Terapiile şi-au spus cuvântul în timp. Nu imediat, dar progresele au început să fie vizibile de la un an la altul, apoi de la o lună la alta. Prima victorie a fost încadrarea în baremul normal de timp la lucrările scrise.

Atunci când a pus creionul jos în acelaşi timp cu colegii ei, a ştiut că nu e totul pierdut, că e capabilă să revină la viaţă. Au urmat sute de ore de studiu individual, acasă. Nevoia recuperării timpului pierdut i-a dublat orele de meditaţii şi de „home work“, întotdeauna împreună cu mama sa.

În prezent, este o strălucită
absolventă a învăţământului gimnazial, motiv pentru care a dobândit diploma de merit semnată de guvernatorul statului Florida, intrând astfel în elita educaţiei americane. Un pas înainte spre cariera de apărător internaţional al drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a copiilor înfiaţi. Iar dacă a reuşit în confruntarea cu viaţa, restul cu siguranţă că va fi floare la ureche.

Într-un fel, Sara Romine,
fetiţa abandonată într-un orfelinat din România, a reinventat povestea de succes americană. Doar că ea nu a dobândit faimă şi avere. Ea şi-a recâştigat dreptul la viaţă. şi, poate cel mai important lucru, a dovedit că, acolo unde este dragoste, există speranţa şi că se poate.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza