Febra aurului

Mirajul îmbogățirii atrage noi aventurieri în goana după metalul galben
 

Dan și Lori Zimmanck ies din cort în aerul rece al dimineții
însorite, undeva în California, și se pregătesc de lucru. Lori umple o cutie de cafea cu apă din pârâul din apropiere, în timp ce Dan privește cerul, încercând să își dea seama dacă o să plouă.

În jurul lor doar cântecul păsărilor și susurul râului Stanislaus tulbură liniștea. Se anunță o nouă zi însorită, o zi în care, cine știe?, poate vor deveni bogați. Dan, în vârstă de 35 de ani, cu o constituție subțire, dar puternică, își încalță cizmele și intră în râu. Venele de la tâmplă par să i se spargă în timp ce mută bolovani grei pentru a ajunge la sedimentele de rocă de bază pe care le cerne într-o găleată. Lori, în vârstă de 45 de ani, i se alătură și ea, continuând să cearnă până când nu mai rămâne decât nisip și pietriș.

Cu multă grijă, Lori ia câte o mână plină din acest amestec de nisip și pietriș și îl răstoarnă tot în șaitrocul lui Dan. Acesta îl scufundă în apă și îl spală. Îl vântură înainte și înapoi până când nu mai rămâne aproape niciun pic de nisip. Și numai atunci începi să zărești ceea ce ei numesc „culoarea“. Dan îmi întinde șaitrocul și termin eu de cernut. Nu mai este nicio îndoială că este aur. Nu este ușor să descrii senzația care te cuprinde când vezi aur pentru prima oară, dar nimeni nu o poate uita. „Febra aurului“ descrie cel mai bine acest sentiment și a cuprins din ce în ce mai multe persoane precum Dan și Lori în cea mai mare goană după aur din California de la Marea Criză Economică. Creditele scumpe, pierderea locurilor de muncă și costurile ridicate la combustibil, toate au dus la o creștere a prețului metalului galben care i-a încurajat pe miile de noi căutători să ia din nou cu asalt dealurile.

Având în vedere declinul acțiunilor la bursă din ultimii ani, aurul a devenit din ce în ce mai atractiv pentru tot mai multe persoane care vor să-și reechilibreze investițiile. În 2007, 20.000 de căutători de aur au depus cereri pentru teren la birourile de stat din California și la Biroul American de Gestionare a Terenurilor (din engleză BLM). În 2008, cifra a crescut cu 20%, până la 24.000, în doar 12 luni.

Este ușor de înțeles de ce. La începutul lui 2000, 28 de grame de aur valorau puțin sub 300 de dolari. Până la sfârșitul anului, prețul pentru livrarea imediată a crescut la aproape 1.000 de dolari.

Așadar, o bună ocazie de a investi niște bani în echipamente rudimentare
și de a-ți încerca norocul, nu-i așa? Ei bine, da... sau poate nu. Deși se complace și el în vise de a găsi un depozit de pepite care să-i schimbe viața, Dan este primul care îți va spune că în această goană după aur puțini sunt cei care ajung să se îmbogățească. Dan și Lori caută de luni întregi împreună cu prietenii lor, Richard „Scotty“ Evans, în vârstă de 46 de ani, și prietena acestuia, Maureen Carey, de 41 de ani, în jurul bifurcației din partea sudică a râului Stanislaus, pe dealurile de la poalele Munților Sierra Nevada, lângă Columbia, la 260 de kilometri nord-est de San Francisco.

Un lucru însemnat este faptul că aici a început prima goană după aur, între 1848 și 1855. Atunci, vreo 300.000 de oameni din toată lumea au invadat regiunea după ce James Marshall a descoperit aur în timp ce conducea echipa însărcinată cu lucrările de construcție la o fabrică de cherestea din Coloma.

În timpul nebuniei care a urmat, s-au găsit 340.000 kilograme de aur (în valoare de circa 10,5 miliarde de dolari la prețul actual). Dintre primii căutători, mulți s-au îmbogățit, dar și mai mulți s-au întors acasă fără nimic, poate doar considerându-se norocoși că nu au fost răpuși de boli sau omorâți în accidente sau din cauza diverselor dispute.

Căutătorii din ziua de azi sunt mai în siguranță, însă să găsești aur e încă la fel de dificil. „De fapt, trebuie să muți pământ și pietre dintr-un loc în altul“, spune Dan. „Trebuie să muncești din greu înainte să găsești ceva. Trebuie dați la o parte bolovanii pentru a ajunge la sedimente și la roca de bază. Și abia acolo poți să speri că vei găsi aurul adus la vale de apele izvorâte din munți.“

„Trebuie să pui din pământul săpat în șaitroc, să-l sortezi și apoi să-l speli. Și nu există un sentiment mai frumos pe lume decât atunci când începi să zărești solzișorii strălucitori sau, dacă ai noroc, o pepită de aur!“

Dan a avut un an bun și a dat lovitura când a găsit patru pepite în trei zile, inclusiv una care cântărea 14 grame, chiar de ziua lui. Valoarea pepitelor și a bucăților de aur (fragmente suficient de mari pentru a putea fi prinse literalmente cu două degete) nu constă doar în greutatea lor. Bucăți din care se pot face bijuterii frumoase se vând adesea la preț dublu sau triplu. Deși au fost destul de norocoși, o „captură“ la care au muncit 12 luni nu le va aduce lui Dan și Lori decât undeva între 8.250 și 10.500 de dolari. Și, spre deosebire de alți căutători care fac asta doar în weekend, ei lucrează permanent.

„Nu avem nevoie de mult“, spune Lori. „Avem tot ce ne trebuie aici. Locuim în cort și avem rulota noastră. Apa ne-o luăm de la un pârâu și auzim doar cântecul păsărilor și susurul râului. Fiecare zi este altfel și de aceea interesantă, pentru că nu știi niciodată cât de norocos vei fi. Este un mod de viață minunat.“

Și unul decent. În ultimii ani, Scotty a făcut săpături în Virginia, dar s-a alăturat apoi goanei după aur din California, fiindcă nu mai dorea să continue o afacere pe care o pusese la cale cu un unchi de-al său.

Există multe modalități prin care poți găsi aur, dar cel mai des utilizate
de căutătorii independenți sunt spălarea cu șaitrocul, dragarea, spălarea minereului, săparea crevaselor și ventilarea. Spălarea cu șaitrocul presupune să cerni pământul într-o farfurie adâncă și rotundă din plastic și să-l speli de mai multe ori, eliminând treptat în apă sedimentele mai ușoare. Aurul este mai dens ca nisipul sau pietrișul și de 19 ori mai greu decât apa, astfel că rămâne la fundul șaitrocului, în timp ce depunerile sunt eliminate odată cu apa.

Cei care folosesc metoda dragării utilizează tuburi cu vid. Acestea absorb sedimentele, care apoi ajung într-un scoc unde sunt spălate, lăsând în urmă depunerile de aur. Săparea crevaselor înseamnă literalmente să cauți crăpături mici în albia râului unde se pot fixa depunerile. Iar ventilarea înseamnă să plutești cu fața în jos în apă, utilizând, de obicei, ochelari de scafandru, și să vânturi încet nisipul în speranța că vei găsi bucățele sau pepite mari de aur.

Desigur, operatorii industriali sparg stânca și sapă tunele, dar cei de azi, inspirați de primii căutători, se echipează cu târnăcop, lopată, șaitroc, scoc și detector de metale.

Și, conform afirmațiilor lui Richard Grabowski, director de stat adjunct al departamentului de minereuri și energie la Biroul de Cadastru California, interesul pentru căutarea aurului cunoaște un avânt puternic.

„În majoritatea cazurilor este vorba despre minerit la scară mică“, spune acesta. „Unii au solicitat o bucată de teren o dată sau de două ori în speranța că vor găsi o pepită cu puțin peste o sută de grame sau visează la vreun filon de aur în cine știe ce de stâncă. Mulți vin doar în weekenduri, iar alții o fac doar din plăcere. Dar oricine crede că vine aici și se îmbogățește repede va fi dezamăgit. Ideea este că nimeni nu știe sigur peste ce o să dea și tocmai acest lucru îi atrage pe oameni să vină și să-și marcheze teritoriul.“

Dar nu toată lumea trebuie să se înregistreze pentru a căuta legal aur. Multe persoane se înscriu în asociații de minerit cum ar fi Asociația de Minerit Lost Dutchman, care le permite să facă săpături în aproape zece locații diferite pe teren privat atât în California, cât și în alte state bogate în aur, cum ar fi Oregon, Georgia și Michigan. Un abonament pe viață costă 3.600 de dolari.

O astfel de asociație este Duisenburg, cu sediul lângă vechiul oraș al goanei după aur, Randsburg,
la 640 de kilometri sud de locul unde se află tabăra lui Dan și Scotty. Aici, într-o comunitate așezată dintr-o regiune deluroasă expusă vânturilor la marginea deșertului Mojave, zeci de membri vin la sfârșit de săptămână doar ca să viziteze locurile unde se fac săpături.

Printre aceștia se numără și Bea și Bob Halahan, în vârstă de 70 de ani, care au renunțat anul trecut la viața lor din Santa Monica pentru a căuta liniște și pace și, bineînțeles, aur. Locuiesc într-o rulotă, dar își petrec majoritatea timpului afară, admirând peisajul deșertului. Nu există niciun fel de utilități în camping. De aceea, folosesc panouri solare pentru electricitate, își procură rezervele de apă din apropiere de Randsburg și plătesc 23 de dolari pentru colectarea gunoiului o dată pe lună. Timp de câteva ore pe zi își încarcă echipamentele în camionetă, merg puțin până la locul unde se fac săpături și se pun pe lucru. Amândoi debordează de energie.

„Ne-am săturat de oraș“, spune Bea, care s-a mutat din Liverpool în California în 1963. O femeie veselă, Bea are doi copii și patru nepoți. „Am fost chelneriță în Santa Monica timp de aproape 30 de ani, dar multe s-au schimbat de atunci: mult zgomot, prețuri mari și foarte mulți oameni rămași pe drumuri odată cu declinul economiei. Am vrut liniște, și asta am găsit aici. Fiicele mele cred că am luat-o razna. Au venit să mă viziteze și apoi, când au ajuns acasă, m-au sunat să mă roage să mă întorc, fiindcă nu o să supraviețuiesc aici. Ei bine, au trecut șase luni de când suntem aici și le-am dovedit că se înșală.“

Ea mai declară: „Săpăm în fiecare zi și aproape mereu găsim aur, dar nu e singurul lucru care contează. E vorba de natură și de un mod de viață mai sănătos. Nu am fost niciodată mai fericiți ca acum“.

Soțul ei, Bob, este bunic, dar are brațele unui bărbat de 20 de ani. El spune că mutarea în deșert nu a fost din cauza banilor, deși aceștia au avut și ei rolul lor. Împreună au o pensie de la stat de doar 1.350 de dolari pe lună, dar în Santa Monica numai chiria ajungea la 2.200 de dolari. Când s-au pensionat, au constatat că banii pur și simplu nu le mai ajungeau.

„Ne este mult mai bine aici din multe puncte de vedere“, spune el. „Am putea sta acasă în fața televizorului, irosin-du-ne viața, sau am putea trăi aici, unde ne bucurăm de libertate, ne păstrăm condiția fizică și căutăm aur.“

„În timpul verii, temperatura poate ajunge și la 45 grade Celsius, iar iarna, în timpul nopții, scade sub zero, așa că trebuie să fii tare“, spune el. „Dar este și frumos și, în plus, ai parte de emoția găsirii aurului. Când îl vezi... ei bine, este greu să vă descriu. Recunosc că am găsit până acum aur în valoare de aproape 2.000 de dolari, adică echivalentul a câteva ore de muncă pe zi. Nu pare o sumă mare, dar când nu ai chirie și facturi de plătit e o sumă bunicică.“

Îi las pe Bob și Bea în urmă și mă îndrept cu mașina spre Randsburg,
jumătate oraș-fantomă, jumătate atracție turistică, unde intru într-un magazin de produse de minerit, Charlie’s Ore House, administrat de Charlie Salwasser, în vârstă de 69 de ani. Aici aflu cât de serioasă este căutarea aurului.

„Lumea vine și pleacă“, spune Charlie. „Febra aurului a cuprins multă lume, ceea ce înseamnă că mulți vor fi dezamăgiți. Ei cred că, dacă văd o emisiune despre exploatarea aurului, va fi floare la ureche, dar nu este chiar așa de ușor.“

„Am cunoscut oameni care au lăsat totul pentru a căuta aur. Era un tip care a renunțat la locul de muncă și la familie. A venit aici și a locuit în mașină, în mijlocul deșertului, a muncit din greu zi și noapte și a reușit să câștige doar cât să-și acopere nevoile zilnice. Nu i-am dat mai mult de șase luni. A plecat acasă cu mâna goală.“

„Dar ai mai auzit, așa cum am auzit și eu, de tipul care tocmai a găsit o pepită de 21 de grame. De fapt, am auzit în mai multe rânduri vorbindu-se de el, dar nu am l-am cunoscut niciodată.“

Totuși, dacă ești ca Bob sau Bea, Dan sau Lori, Scotty sau Maureen, nu mai contează. Rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni mai fericiți sau mai împliniți.

„În fiecare zi mă gândesc că aceasta ar putea fi ziua cea mare“, spune Bob. „Visez că dau peste o pepită uriașă, dar, sincer, nu disper. Cu sau fără aur, deja mă simt norocos. Știi, există mai multe feluri în care poți fi bogat.“

Vote it up
73
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza