Fata din tablou

 

Era primăvara anului 1954, într-un sat de pe Riviera franceză. Sylvette David, o tânără timidă de 19 ani, stătea la soare şi împărţea o ţigară cu prietenii ei când, deodată, în mod misterios, deasupra zidului din curtea de peste drum începu să răsară încet, centimetru cu centimetru, un portret. Desenul semăna izbitor cu Sylvette. Înfăţişa coada ei de cal lungă şi zulufii ei blonzi. Era opera proprietarului grădinii, cel mai faimos rezident al sătucului Vallauris: Pablo Picasso

Din zid se deschise larg o uşă, iar adolescenţii alergară râzând înăuntru pentru a-l întâlni pe cel mai faimos artist din lume, care tocmai se strica de râs. În timp ce pictorul le arăta tinerilor studioul lui, o întrebă pe Sylvette dacă nu voia să-i pozeze pentru un tablou.

Rezultatul a fost Fata cu coadă de cal
– una dintre cele mai iconice reprezentări realizate de Picasso. Peste 40 de tablouri au urmat în acea vară, toate ipostaze ale muzei sale. „Picasso avea 73 de ani atunci, vârsta pe care o am eu acum“, îşi aminteşte Sylvette. Ea este acum o artistă de succes stabilită în Devon, Marea Britanie, care semnează sub numele de Lydia Corbett. „El era o legendă internaţională, dar în Vallauris îl consideram de-al nostru. Era foarte implicat în viaţa satului şi îi plăcea să organizeze evenimente precum coride false în piaţa centrală. Era o forţă a naturii care iubea viaţa, iar când venea vorba de distracţie era ca un copil. Toţi îl iubeam.“

Sylvette îl întâlnise prima oară
pe Picasso cu puţin timp înainte ca el să îi ceară să-i pozeze, când i-a livrat acestuia acasă două scaune pe care pictorul le cumpărase de la iubitul ei, Toby Jellinek.

„Toby şi cu mine mergeam împreună la Şcoala Summerhill, din comitatul Suffolk. El se pregătea să devină designer de mobilă, sub supravegherea lui Terence Conran, înainte să ne mutăm înapoi la Vallauris şi să locuim cu mama mea. Eram faliţi şi Toby a început să-şi expună operele prin sat. A fost nemaipomenit când Picasso a comandat două dintre scaunele lui, create din funii, metal şi lemn...“

Prin sat se auzea că bătrânul Picasso pusese deja ochii pe tânăra care semăna cu Brigitte Bardot. „Mi-a spus mai târziu că îi plăcea coada mea, cu şuviţele de păr care atârnau de-a lungul gâtului meu lung.“

Lydia s-a născut la Paris
dintr-o mamă engleză şi un tată francez. A avut o copilărie dificilă. „Părinţii mei s-au cunoscut la facultatea de artă, dar au divorţat când eram mică. M-am mutat cu mama într-o comunitate natu-ristă din Ile du Levant şi tata ne vizita rar. Ne-am mutat înapoi pe continent în timpul ocupaţiei germane, ca să pot merge la şcoală, dar am trăit cu o frică permanentă de nazişti.“, spune ea.

Despre Picasso, Sylvette povesteşte: „A devenit pentru mine ca un fel de părinte spiritual. Înainte mă consideram neatrăgătoare, oribilă. Dar încrederea şi entuziasmul lui erau pur şi simplu molipsitoare“.

Lydia îşi mai aminteşte: „Era îndesat şi scund, mai mic chiar şi decât mine. Dar era puternic şi în formă, mirosea incredibil de proaspăt şi avea o piele netedă şi bronzată. Şi ce ochi! Erau negri şi surâzători tot timpul!“.

Acei ochi, vigoarea şi feromonii au atras nenumărate femei în patul lui Picasso. Dar, în primăvara lui 1954, artistul se resimţea încă după despărţirea de iubita lui de cursă lungă, Françoise Gilot. Nu era încă legat de Jaqueline Rogue, care i-a devenit mai târziu iubită şi ulterior soţie.

Modelele lui Picasso îi deveneau în general amante. A încercat el vreodată să o seducă şi pe tânăra sa muză?

„Nu sunt sigură că a vrut să îi fiu iubită“, spune Lydia. „Au fost momente când am crezut asta. De pildă, atunci când m-a invitat să stau cu el pe bancheta din spate a îndrăgitului său automobil Hispano Suiza, pe care îl ţinea într-un hambar. M-am aşezat lângă el gata să o iau la fugă dacă era cazul. Dar nu am făcut decât să vorbim, nimic mai mult.

În altă zi, a început să sară în sus şi în jos în pat ca un băieţel. M-a îndemnat să-i urmez exemplul, dar am rămas în pragul uşii, râzând. Era întotdeauna atent şi bun cu mine şi mă simţeam protejată în compania lui. Făcea flotări în atelierul lui, înconjurat de o harababură alcătuită din capete de gâşte, bucăţi de metal şi plastic, jucării vechi şi instrumente muzicale.“

„Stăteam pe un scaun
cu balansoar fumând ţigările pe care el le cumpăra pentru mine, aţipind în timp ce el lucra. Era o atmosferă relaxată şi fără pretenţii. Picasso fuma ţigări Gitanes una după alta, apoi aranja chiştoacele în formă de piramide şi sculpturi doar ca să arate câte dăduse gata!“

„Mereu se juca şi făcea farse. Desena un păianjen pe podea, pleca, iar când se întorcea pretindea că se sperie de imagine. Deşi încerca şi să mă ajute să scap de nervozitate, îmi oprea sughiţul sărindu-mi cu un cuţit în faţă şi şocându-mă!“, râde Lydia.

O trăsătură interesantă a seriei Sylvette constă din faptul că modelul e uneori reprezentat fără gură.

„Adesea mă picta aşa, pentru că adesea timiditatea mea mă împiedica să vorbesc. Cred că acele piese au fost inspirate de o carte pentru copii faimoasă în Franţa, numită la vremea aceea Bécassine.
Era despre o fată care nu avea gură, dar era foarte inteligentă şi trecea prin aventuri fabuloase. Picasso spunea că vrea să îmi dea o voce.“

Vara se scurgea cu repeziciune. Şi, pe măsură ce Picasso lucra la îmbunătăţirea imaginii fetei cu coadă de cal, coafura timidei adolescente devenea o modă.

„A primit vreodată părul lung o asemenea expunere şi publicitate precum cea oferită de actuala expoziţie a lui Picasso?“, se întreba Mary Dunbar, de la The Sunday Times,
în octombrie 1954. „Aproximativ 20 de portrete diferite ale fetei de 19 ani din Vallauris sunt expuse. Părul ei lung, drept, prins la spate într-o coadă de cal, este laitmotivul seriei şi deja văd multe fete… adoptând acest stil, exact ca Sylvette a lui Picasso“. Şi revista Paris Match
a publicat un articol generos dedicat muzei lui Picasso.

Chiar şi Brigitte Bardot,
un star de primă mână, adoptase stilul Sylvette. „Bardot a fost iniţial brunetă. Mi s-a spus că şi-a vopsit părul blond după ce soţul ei, Roger Vadim, m-a admirat pe mine în tablourile lui Picasso“, spune Lydia.

„În autobiografia ei, Bardot spune că l-a întrebat pe Picasso dacă vrea să îi fie model. El a refuzat-o, pentru că deja mă pictase pe mine. Bardot a scris că noi două semănam ca două picături de apă“, explică Lydia.

„Dar, deşi arătam similar şi aveam aceeaşi vârstă, eram de fapt extrem de diferite. Am văzut-o odată cu Vadim pe Croazetă, la Cannes. Emana încredere de sine şi sex-appeal. Era deja o femeie împlinită, în timp ce eu eram timidă, o adolescentă gata să mulţumească pe toată lumea şi pe care o îngrozea orice.“

„Jaques Tati m-a oprit odată pe stradă, spunându-mi că vrea să joc în următorul lui film. Spre deosebire de Bardot, nu-mi doream să apar în filme. Vroiam să pictez, să am o familie şi să trăiesc o viaţă liniştită.“

Pe măsură ce vara se transforma în toamnă şi apoi în iarnă, relaţia lui Picasso cu Jaqueline Rogue devenea din ce în ce mai serioasă. Sesiunile lui Sylvette ca model s-au încheiat odată cu mutarea cuplului la Mougins, unde sperau probabil să scape de fantoma lui Françoise Gilot.

Lydia a mers să-l viziteze
pe Picasso doar o singură dată, după ce ea şi Toby s-au căsătorit. „Am fost în vizită la el şi Jaqueline pe vremea când fiica mea era doar o fetiţă. Am vrut ca ea să-l cunoască, iar el s-a purtat minunat, ca întotdeauna. Dar îmbătrânise şi la scurt timp a şi murit.“

În anii ’60, muza lui cu coadă de cal şi-a schimbat numele în Lydia, după ce a trăit o epifanie religioasă cauzată de faptul că Toby a părăsit-o. S-a recăsătorit şi a luat numele de Corbett, a născut încă doi copii şi a divorţat a doua oară.

Acum duce o viaţă liniştită cu partenerul ei, David, locuind când în Devon, când în Provence. S-a apucat din nou de pictură, după ce copiii au început şcoala, iar acum este o artistă respectată care expune în galerii de prestigiu ca Francis Kyle, din Londra.

Zâmbind în timp ce razele soarelui se revarsă în studioul său din Devon, ea spune: „Sunt mai fericită acum decât am fost vreodată. Picasso mi-a insuflat iubirea pentru artă. Dar adevăratul său dar pentru mine este cheia care mi-a deschis uşi din întreaga lume. Este un dar infinit“.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza