„Familia mea a testat viața fără“ BANI

După o lună eram mai bogați, dar nu în felul în care ne așteptam
 

Când îți propui
să nu cheltuiești niciun ban timp de o lună, cel mai înspăimântător lucru pe care îl poți auzi este un gâlgâit de țeavă, urmat de vocea soției, care spune:

– Vai, Doamne! Avem nevoie de un instalator!

Experimentul nostru, prin care încercam să trăim fără cheltuieli, se desfăşura foarte bine. Până în acea clipă. Foloseam din plin resursele din cămara proprie, împrumutam diverse lucruri în loc să le cumpărăm şi profitam din plin de permisul gratuit de testare, pe termen de şapte zile, la noua sală de fitness. Dar acum, la ora 11 noaptea, într-un weekend în care picase şi o sărbătoare, prin scurgerea de la duş ieșea un fel de nămol, ceea ce nu putea însemna decât un singur lucru: taxă de intervenție în regim de urgență pentru instalator.

– Gândeşte-te! Gândeşte-te!, i-am spus soției, care căuta în continuare cartea de vizită a instalatorului.

Abia ne începusem experimentul și deja eram experți în acest stil de viață. Fă o pauză înainte de orice decizie, pentru că întotdeauna există o cale de a evita să-ți deschizi portofelul.

Ideea îmi dădea ocol
de la o vreme, însă ceea ce m-a făcut să mă decid a fost un drum până la supermarket, care m-a lăsat aproape falit. Împreună cu fiul nostru de 4 ani, Sebastian, Ruth şi cu mine am umplut căruciorul cu pachete de lenjerie, covoraşe de baie, ustensile pentru grătar, jucării Spider-Man, instrumente de bucătărie şi aparate de băgat în priză garantate să alunge țânțarii. În timp ce ne apropiam de casă, m-am gândit că nu aveam nevoie de acele lucruri. Am abandonat căruciorul (după ce l-am păcălit pe Sebastian să se uite în altă parte), economisind astfel 300 de dolari.

M-am gândit la toate cheltuielile inutile: DVD-uri comandate pe mail, mese la restaurant, spălatul maşinii, oferte de nerefuzat pentru jucării, aparate sofisticate de făcut cafea, cumpărături pe internet. În contextul economic actual și gândindu-mă la imensele gropi de colectare a gunoaielor menajere, mi s-a părut brusc că familia mea consumă extrem de mult. Cu promisiunea că ne vom opri dacă ne va fi prea greu, i-am convins să facem un salt brusc spre cumpătare.

Regula era că nu vom cumpăra absolut nimic timp de treizeci de zile, cu excepția lucrurilor esențiale, ca laptele şi fructele proaspete. După primele drumuri la piață pentru „strictul necesar“ mi-au mai rămas 100 de dolari pentru restul lunii. Am exclus din experiment câteva cheltuieli-cheie, cum ar fi rata la casă, utilitățile şi grădinița lui Sebastian. Dar am sacrificat mesele la restaurant, parcarea, îmbrăcămintea, cosmeticele, accesul la internet, babysittingul şi chiar benzina.

Aşa că nu aveam bani pentru instalator. Din nefericire, pompa de desfundare a scurgerii de la duş nu m-ar fi ajutat decât să-i mâniez pe zeii canalizării. Priveam cum mizeria se aduna tot mai groasă. Din fericire, rețeaua wireless a vecinului nu era protejată și funcționa și la noi în casă. Așa că am căutat pe internet soluții. Am citit des-pre nişte biete suflete care plătiseră 200, 400 sau chiar 1.500 de dolari ca să rezolve această problemă.

Însă de pe site-ul thriftyfun.com, unde mii de utilizatori postează sfaturi despre cum să economisești, am aflat că nu există criză pe planetă care să nu poată fi combătută cu o combinație de bicarbonat de sodiu, oțet alb, suc de lămâie, sare şi puțin lichid de spălat vase. Am pus o asemenea soluție într-un ibric plin cu apă fiartă şi am turnat-o în scurgerea de la duş. Problema s-a rezolvat. Preț: 10 cenți. Expresia de pe fața lui Ruth după ce am rezolvat problema: de neprețuit.

Mi-am dat seama că mulți trăiesc mereu în aceste condiții, de nevoie, nu de voie. Dar nu mă jucam de-a săracul. Luna în care nu am cheltuit nimic a fost o trezire la realitate din punct de vedere financiar, o reconsiderare a relației noastre cu banii în-tr-un moment în care toată lumea pe care o cunosc se gândeşte la bani.

Chiar avem nevoie de toate lucrurile pe care le cumpărăm? Nu putem fi fericiți cu mai puțin?

Aventura noastră a început grozav. Iată ce am scris în jurnalul meu după prima zi: „Mă simt extrem de încărcat. Avem atât de multe! Mai avem nevoie să ne cheltuim banii şi pe altceva? Până la ora 9 dimineața, Ruth făcuse dulceață din niște căpşuni vechi şi culesese nişte flori despre care nici nu ştiam că le aveam în grădină. Mi-am spălat singur maşina, apoi am găsit o conservă de fasole uitată într-un dulap. Mamă! După aceea am citit ziarul pe care l-am împrumutat din cutia poștală a vecinului înainte ca el să se trezească. Suma totală cheltuită azi: 0 dolari. Va fi foarte amuzant!“.

A urmat a doua zi. O persoană înstărită mi-a spus mai demult că banii sunt importanți doar dacă nu îi ai. Am înțeles mai bine asta când mi-a venit rândul să am grijă de Sebastian. De obicei ne opream la o librărie de unde îi luam o carte cu benzi desenate, apoi ne duceam să mâncăm o înghețată, aruncând cu bani în dreapta şi-n stânga. Acum nu ne permiteam nici taxa de parcare. Sebastian începea să se plictisească, dar brusc mi-a venit o idee.

– Auzi, Șefu’, nu vrei să te plimbi într-o trăsură din argint, să vezi lucruri frumoase şi să mănânci tot felul de semipreparate?

– Daaaaa!, a țipat el.

Ei bine, căruciorul de cumpărături de la magazinul de discount Costco nu era exact ca la parcul de distracții, dar am beneficiat de tot felul de mostre gratuite de produse. Timp de o oră ne-am îndopat cu cârnăciori, ravioli cu brânză, covrigei, jeleu de zmeură, limonadă sau budincă de ciocolată (interdicțiile de nutriție dispar ca prin farmec când mănânci orice ți se oferă).

Remarcabilă a fost însă senzația de eliberare pe care am avut-o în această catedrală a consumerismului în care de fapt nu am cheltuit nimic. Nu-i înțeleg pe cei care cred că economisesc dacă merg la supermarket. Eu, unul, nu cheltuiesc niciodată mai puțin de 200 de dolari acolo. Economie ar fi să merg fără portofel.

Unul dintre
beneficiile neaşteptate ale cenzurii la cheltuieli este că te apropie mai mult de oameni. În cultura noastră este un adevărat stigmat să discuți despre bani, dar în principiu am încercat să întreb prietenii, vecinii şi străinii dacă ştiu câteva trucuri prin care poți economisi bani.

Am primit sfaturi nemaipomenite: să folosesc o aplicație online, ca Skype, pentru a telefona gratuit. Să le cer vecinilor pasionați de grădinărit legume sau ierburi aromate. Să verific la missingmoney.com dacă mai am bani necolectați pe numele meu (eu aveam o dobândă neîncasată la un cont bancar de care uitasem).

DVD-uri, muzică şi cărți împrumutam de la biblioteca publică. Răspundeam la sondajele de pe site-urile de notorietate (mysurvey.com), pentru a obține produse gratuite şi bonusuri în bani. Exercițiul meu preferat: să completez formularele de comandă din cataloage şi după o săptămână să mă gândesc dacă mai vroiam acele lucruri. Încearcă și tu! Cel mai adesea vei concluziona că nu ai nevoie de ele.

Comunitățile online precum Craigslist şi Freecycle îți oferă suficiente mărunțişuri cât să doteze o țară mai mică: aparate foto, saltele de pat, schiuri, reptile… orice. Un tip oferea un televizor nou-nouț cu plasmă, pentru ca fosta soție să nu-l poată obține la divorț (s-a dat în mai puțin de 60 de secunde). Eu mi-am luat de acolo un teanc de reviste financiare (ştiai că cel mai bogat om din lume nu foloseşte computerul?) şi m-am mai uitat prin ele. La două săptămâni după începerea proiectului, Ruth a reuşit să se tundă gratis la un salon de coafură care încerca să-şi câștige clienți fideli.

Cu fiecare zi și săptămână
ce treceau, deveneam atât de pricepuți la traiul pe sponci, că ne speriaserăm. Am început să mergem cu bicicleta, ca să nu mai dăm banii pe benzină. Desenele lui Sebastian au fost transformate în hârtie de ambalat cadoul arti- zanal pe care l-am făcut pentru tata de ziua lui.

Știam ora la care fermierii dădeau aproape gratis produsele în piață, ca să scape de ele. Ruth prăjea pâinea veche, iar pe cea foarte veche o transforma în crutoane. Eu şi Sebastian am luat un mic dejun copios şi gratuit la templul local Hare Krishna.

De la un anumit punct, totuşi, farmecul s-a risipit și realitatea s-a reinstaurat. Să ai doar suficient nu îți mai e suficient. Îmi place mult iPhone-ul meu. Ruth adoră frigiderul cel nou şi strălucitor. Iar lui Sebastian îi plac foarte mult tenişii lui cu beculețe.

Este patetic, ştiu. Am ajuns la concluzia tristă că risipa de bani ne dă iluzia unei vieți pline de sens, de succes şi reuşite. Dacă renunți la ea, ce îți mai rămâne? Nu prea mai știu ce.

Cu doar 8,72 dolari rămaşi pentru cheltuielile esențiale în ultima săptămână a experimentului, mă autocompătimeam şi devenisem irascibil. A- proape că mi-a venit să strâng de gât un prieten care venise în vizită, când şi-a turnat un pahar din laptele pe care mă străduisem atât de mult să-l păstrez. Am început să mă cert cu Ruth când a cumpărat un burete de vase (de care nu aveam nevoie) de la magazinul cu articole de 99 de cenți. Iar la una din plimbările noastre la magazinul Costco, Sebastian a început să plângă când cineva i-a luat din față ultima mostră de carne de pui în formă de dinozaur.

Am fost la o şedință cu un psihoterapeut care mi-a oferit sesiunea gratis. Trebuia doar să fac câteva comisioane pentru el. Dacă mă întrebi cum m-am simțit cu el, pot să-ți spun că plătește o avere pentru ketch-up organic! M-a ascultat, mi-a zâmbit cald şi mi-a zis:

– Du-te acasă. Joacă-te cu Sebastian. Spune-i lui Ruth cât de mult o iubeşti şi gândeşte-te cum îi poți ajuta pe alții.

Cum de nu mă gândisem că ar trebui să fiu recunoscător pentru ce aveam? Mă simțeam ca un idiot. Din fericire, cât timp stătusem departe de restaurante şi cumpărături avusesem ocazia să fac exact ceea ce mi-a spus. Am pedalat spre casă. Am inventat un joc de cărți având ca temă călătoria în spațiu, ca să-l amuz pe Sebastian, jucându-ne ore întregi cu planetele şi cometele decupate și lipite de noi.

Ruth și cu mine ne-am petrecut ultimele zile ale experimentului lucrând ca voluntari la Bread and Roses Café, de lângă locuința noastră din Venice, California. Din 1989 încoace, cafeneaua servea în fiecare dimineață câte 150 de oameni nevoiaşi. Ruth ducea platourile cu paste şi turna cafeaua, iar eu eram ajutor de bucătar. Am întâlnit acolo oameni care se descurcau cu foarte puțin.

– Locul ăsta înseamnă enorm pentru mine, mi-a spus un om fără adăpost. De câte ori mă necăjesc în legătură cu situația mea, mă gândesc că lucrurile puteau sta şi mai rău. Măcar sunt înconjurat de oameni cărora le pasă. Mă ajută să gândesc așa.

Cred că a fost cel mai bun sfat primit în acea perioadă. Și gratuit!

În cele din urmă,
nu am cheltuit aproape nimic timp de o lună și am economisit astfel aproape 2.000 de dolari. Când am început experimentul, ne imaginam că la final aveam să ne repezim la magazine, că aveam să coman- dăm la restaurant clătitele noastre favo- rite, iar apoi aveam să ne ducem nerăb- dători la mall sau la un film. În realitate, însă, am stat acasă, la un joc de cărți cu planete decupate și lipite pe ele. După care am completat un cec cu o donație pentru Bread and Roses Café.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza