Fără bucurii. Doar obligații…

 

„A
m visat dintotdeauna să studiez în limba franceză, dar, până la sfârșitul războiului, m-am căsătorit, iar studiile ieșeau deja din discuție. În 1948, comuniștii au preluat puterea. Soțul meu, inginer de profesie, a refuzat să se înscrie în Partidul Comunist și a fost trimis în Slovacia, la muncă forțată. Timp de mai mulți ani am stat singură. Când Lena, fiica mea, avea 8 ani, iar Otakar, băiatul meu, 6 ani, mi-am căutat ceva de lucru. Dar aveam origini burgheze, așa că nu m-am putut angaja decât ca taxatoare la tramvai. Timp de 15 ani, m-am trezit la ora 3 dimineața. Aveam picioarele pline de varice, eram înghețată până în măduva oaselor iarna și transpirată toată vara. Fără bucurii. Doar obligații… Comuniștii nu numai că ne-au naționalizat casa, dar fiicei mele nu i s-a permis niciodată să studieze medicina, deși era pasionată. Când Otakar a împlinit 30 de ani, a fugit cu soția și cei doi copii în Germania Federală.

În 1981, am început să am grijă de Otik, băiețelul fiicei mele. În noiembrie 1989, l-am luat și pe el la demonstrațiile din Praga. Fiica mea a ținut un discurs acolo, iar soțul meu a fluturat un steag.

Acum îmi place viața mea. Îmi văd nepoții și călătoresc adesea cu prietenii. De curând, am fost la strănepoata mea, la Köln. Și mă uit zilnic la Mezzo, un canal TV care difuzează concerte și documentare în limba franceză.“

Vote it up
56
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza