Evaluarea riscului de cancer pulmonar

Un test de saliva poate masura probabilitatea ca un fumator sau un nefumator sa se imbolnaveasca de cancer pulmonar.
 


Testul a fost pus la punct de
o echipa de cercetatori neozeelandezi de la Universitatea Auckland. Informatia
este preluata din "Le Figaro".


De ce unele persoane care n-au fumat niciodata fac cancer
pulmonar, in timp ce fumatori de cursa lunga sunt ocoliti de aceasta boala?
Pornind de la acest paradox, cercetarile genetice ale profesorului Young s-au
concretizat printr-un test numit Respiragene. Testul ia in calcul ca unele
persoane sunt purtatoare de marqueri ADN care-i fac vulnerabili la aceasta
patologie. Ceea ce a condus la ideea unui calcul individualizat asupra
riscului, combinand analiza genetica si datele medicale ale persoanei
respective. Testul este produs de societatea Synergenz BioScience ltd. asociata
Universitatii Auckland si a fost lansat in Noua Zeelanda la inceputul acestei
luni, la pretul de aproximativ 275 de dolari. Testul este important, deoarece
cancerul pulmonar este printre cele mai severe forme de neoplasm. Jumatate din
persoanele afectate de cancer pulmonar mor in cel mult 12 luni de la
diagnosticare, iar 80% in doi ani de la descoperirea bolii. Totusi, in ultimii
ani, rata de supravietuire a crescut sensibil, cu conditia ca boala sa fie
depistata in faze incipiente si pacientul sa renunte imediat la fumat, pentru a
reduce riscul de evolutie a bolii. 



SPAIMA PRINTRE FUMATORI


Inventatorii testului au realizat o clasificare in trei categorii
de risc - moderat, ridicat si foarte ridicat - a persoanelor vulnerabile la
aceasta boala. Testul este usor de efectuat, prin prelevare de probe salivare
care sunt analizate intr-un laborator. Rezultatele sunt interpretate coreland
informatiile furnizate de pacient, eventuale bronsite cronice sau emfizeme
(boala a alveolelor pulmonare insotita de dificultate in respiratie) si
antecedente de cancer pulmonar in familie. In mod ciudat, numarul tigarilor
fumate nu este luat in calcul.


Cercetatorii nostri nu vad nici o diferenta, care sa influenteze
rezultatele, intre un individ care fumeaza 10 tigari si un altul care ajunge la
20 pe zi, spune Steve Markscheid, responsabil cu comunicarea la societatea
producatoare. Principalul obiectiv al acestui test este de a-i pune pe fumatori
in situatia de a-si evalua concret riscul unei boli cumplite daca nu renunta la
fumat.


Pe
de alta parte, doctorul Bruno Housset, presedintele Federatiei Franceze de
Pneumologie, citat recent in Le Fiagro in legatura cu acest test, sustine ca
testul ar putea genera o spaima printre oameni si de aici o respingere chiar de
catre fumatori.


Sursa:
Jurnalul National

Vote it up
175
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza