Evadati din oras

Cazuri izolate sau vant de schimbare? Tot mai multi romani redescopera balsamul vindecator al vietii tara.Foto: Laszlo Mihaly; arhiva personala
 

<p>Cu picioarele pe pamant

Pana de curand, familia Tichindelean a locuit la bloc, in Sibiu. Marioara are 52 de ani si este judecator si conferentiar la Facultatea de Drept. Si ea, si sotul, profesor de matematica, au copilarit la casa, asa ca au ramas cu nostalgia locuirii "pe pamant". Pe Marioara, la apartament parca nu o incapea locul: "Vesnic ma loveam de colturile mesei sau de muchia zidului. Imi doream o casa spatioasa si luminoasa".

Pe la finele anilor ’90, reusisera sa economiseasca o suma de bani care le permitea sa cumpere un teren in Sibiu, urmand ca, mai tarziu, sa gaseasca resursele pentru a ridica o casa. Si-au a­mintit insa ca, in 1993, vizitasera un fost coleg de facultate de-al Marioarei care se stabilise in Germania in 1988. "Locuia la cinci kilometri distanta de un orasel, intr-un satuc adorabil, un dorf, cum ii spun nemtii. El a fost cel care ne-a sfatuit sa ne indreptam atentia spre zonele din apropierea Sibiului pentru noua casa." Nu era rea ideea! In acest caz, banii le-ar fi ajuns si pentru o casa.

Au rugat o cunostinta din satul Cristian sa se intereseze de case acolo. Multi sasi se stabilisera definitiv in Germania inainte de 1989 si le ramasesera aici proprietatile.

- Cineva a cumparat de curand o casa la noi, pe Strada VIII. De ce nu mergeti acolo sa va interesati daca mai e ceva de vanzare?, le-a sugerat prietenul lor.

Cand au ajuns pe Strada VIII, la o poarta au vazut un barbat pe care sotul Marioarei il cunostea. L-au intrebat daca mai sunt case de vanzare pe strada si el le-a aratat una din apropiere. Era o gospodarie tipic taraneasca, cu sura, cotete de porci si gaini, gradina... "Ne-am indragostit imediat de ea. Ni s-a parut ca ne reprezinta", isi aminteste Marioara.

Proprietarul era plecat in Germania si nimeni nu-i cunostea numarul de telefon. Nu avea sa le fie usor. Se zvonea ca cei care administrau proprietatea voiau sa o cumpere la un pret bun, deci concurenta nu era binevenita.

- Poate aveti noroc daca va nimeriti cand vine proprietarul in tara. Am auzit ca in august o sa fie pe aici, le-a mai zis cel care avea sa le devina vecin.

"Nu am sa uit niciodata. A fost chiar de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1997, cand am citit in ziar niste anunturi despre case de vanzare in Cristian. Printre ele, si cea de pe Strada VIII", spune Marioara.

Proprietarul, un om foarte comunicativ, vazandu-i seriosi (oferisera un avans mare) a batut palma cu ei in cateva zile.
Desi a necesitat eforturi financiare mari si multa munca, cei doi soti spun ca a meritat. "Am demolat anexele si am marit casa, care initial avea doar doua camere, bucatarie si camara. Camerele si bucataria erau distribuite gen vagon, dar noi vroiam sa facem casa mai mare si mai primitoare", povesteste Marioara. De aceea, le-a luat ceva timp pana sa se mute. "Am amenajat-o cu drag, dupa ideile familiei, dar nu am ignorat nici sugestiile celor care ne-au trecut pragul. Acum e functionala, calda, te imbie sa stai la taclale. Nu mi-am dorit o casa ca un muzeu, facuta pentru altii, ci una cu bucatarie, cu spatiu de studiu si cu un spatiu in care noi si invitatii sa ne simtim pur si simplu bine (nu stingheri, ceva de genul: Nu atinge obiectul acela! sau Vezi cum stai pe scaun, ca patezi tapiteria)", spune proprietara.

La 9 august 2002, s-au mutat in casa noua. In timpul liber, Marioarei ii place sa gateasca, iar sotul este pasionat de munca in gradina. Ea foloseste in bucatarie ingrediente din gradina proprie: ceapa verde, patrunjel, morcovi, cartofi, busuioc, tarhon, telina, rosii ("foarte mari", precizeaza Marioara), vinete, uneori si castraveti. "Cred ca suntem destul de buni la gospodarie, fiindca mai avem si stupi, si gaini de carne pentru consumul familiei. Anul trecut, am avut si cinci curcani", se lauda doamna Tichindelean. De curand, pe langa casa a aparut si o catelusa ciobanesc belgian care nu are inca un an.

Fiind o persoana ocupata, Marioara reuseste sa stea in gradina doar seara si la sfarsit de sapamana, cand - daca nu isi ia de lucru de la birou - se ocupa de flori, gateste sau sta pe banca si discuta cu vecinele. Intrebata daca nu-i lipseste viata in orasul care de curand a fost desemnat Capitala Culturala a Europei, spune: "Nu-mi lipseste nimic din viata de la oras. Apreciez enorm linistea de aici. Nu este praf, aerul e proaspat, iar cei care vor sa vina in vizita trebuie sa ne anunte. Sarbatorile sunt ca pe vremuri, de vis. Ne place acest mod de viata. Si avem multi prieteni care, intre timp, l-au adoptat si ei".

Fenomenul "downshifting"

La adresa viatalatara.wordpress.com/downshifting, se gasesc si alte povesti similare din toata lumea. Tot acolo este citat un fragment dintr-o expunere mai ampla a psihologului Aurora Liiceanu despre fenomen: "Downshifting-ul s-a nascut din acest refuz al societatii occidentale de a nu te inregimenta, a deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergand dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Ideea de baza este ca, de fapt, calitatea vietii individului este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel incat sa nu devii un sclav al muncii."</p>

Vote it up
575
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza