Elevii sar gardul scolii ca sa cumpere alimente nocive

 

Chiar daca scolile au inchis chioscurile cu mancare nesanatoasa, elevii continua sa-si cumpere chipsuri si pufuleti de la magazinele din apropiere.

Minimarketurile de langa scoli sunt luate cu asalt, in pauze, de elevii care vor sa-si cumpere alimentele interzise in scoli. Desi chioscurile din incinta unitatilor scolare au fost inchise din acest an odata cu aprobarea Legii 123/2008 privind alimentatia sanatoasa in unitatile de invatamant preuniversitar, acest lucru nu-i impiedica pe elevi sa consume alimente de tip fast-food.

Radu este elev in clasa a II-a la Scoala nr. 197 din sectorul 6. "Avem aici langa scoala un minimarket. De acolo imi cumpar suc, napolitane sau pufuleti. Mami imi da bani de pachetel", ne-a spus elevul de 9 ani.

Pana la chioscul cu pricina, elevii fac mai putin de doua minute, astfel ca multi ies in timpul pauzei pentru a-si cumpara gustarile care le-au fost interzise in scoala. "Stiu ca nu sunt sanatoase, dar ce sa-i fac daca nu ma inteleg cu ea? Mi-a plans pana acum ca vrea pufuleti cu surprize, asa ca, pana la urma, i-am luat", a explicat bunica unei eleve din clasele primare.

Sendvisuri, tigari si alcool


Oferta multor chioscuri amplasate in apropierea unitatilor de invatamant este cat se poate de generoasa: de la sendvisuri cu multe E-uri pana la tigari si bauturi alcoolice.

Scoala numarul 164 din Bucuresti este la un pas de piata Moghioros. Desi chioscul din incinta scolii a fost inchis, elevii fug in pauze in piata. "De aici isi pot lua orice vor. Eu am incercat sa o invat pe asta mica sa-si cumpere fructe. Dar e mai greu, tentatiile sunt multe, iar parintii, din lipsa de timp, prefera sa le dea bani copiiilor pentru a-si cumpara ce doresc", ne-a marturisit mama unei eleve.

Profesorii nu au nicio influenta


Valeriu Tulba, directorul Scolii 165 din sectorul 4, aflata in apropierea Pietei  Resita, ne-a spus ca elevilor li s-a tot explicat in timpul orelor de curs ca produsele de tip fast-food nu sunt sanatoase. "Dar oricat le-ai explica ca nu e bine pentru sanatate sa consume astfel de alimente, ei tot mananca", a declarat directorul.
Nici profesorii de la Scoala 119 nu au avut mai mult succes in fata scolarilor. "Le-am explicat inca din anul scolar trecut ca chipsurile nu sunt bune deloc pentru sanatate, dar nu avem nicio influenta asupra lor. Nu le putem cauta in ghiozdane sa vedem daca au produse interzise", a spus Carmen Toader, directoarea unitatii. Ea a adaugat ca in scoala va fi deschis in curand un bufet unde vor fi comercializate numai produse potrivite. 

Sursa: Adevarul

Vote it up
105
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza