Echipajul salvat de un oraș

Plajele din Sussex au fost invadate de scândurile de pe nava scufundată în urma furtunii.Toată lumea era preocupată de cât se mai putea recupera din marfă. Dincolo de asta, mult mai importantă a fost însă operațiunea de salvare a echipajului
 

Furtuna vuise pe mare
întreaga zi în acea duminică de iarnă. De la ora 7.00 seara, orașul de pescari Devon, din Brixham, era măturat de rafale de ploaie, iar digurile portului erau lovite de valuri imense.

Mecanicul Mat Tyler, în vârstă de 33 de ani, era acasă şi se pregătea pentru maratonul de la Londra. Prepara masa pentru cei patru copii ai săi. FOstul pescar, înalt și slab, tresări când o rafală de vânt de 75 km pe oră îi zgâlțâi acoperişul.

Într-o altă casă, Darryll Farley, în vârstă de 32 de ani, şi-a îmbrățişat cei doi copii şi i-a dus la culcare.

Inginerul de marină Roger Good, în vârstă de 43 de ani, o ajuta pe mama lui să-şi facă bagajele pentru o excursie în Statele Unite.

John Ashford, 55 de ani, scund şi cu o barbă scurtă, un constructor de bărci care devenise paramedic, stătea în fața televizorului.

Nigel Coulton, în vârstă de 55 de ani, fotograf de meserie, lua cina cu fiul său.

În centrul de salvare din cheiul portului, Mark Criddle, 41 de ani, usca la maşină hainele ude ale celor doi băieți ai săi. O rafală puternică izbi geamurile, care zdrăngăniră puternic, şi el privi cu îngrijorare cum stropii de apă erau ridicați de vânt.

Dincolo de orizont,
la 34 de mile Sud-Est de coasta Devonului, cargobotul grecesc Ice Prince era la ananghie. Călătorea din Suedia spre Egipt cu un transport de scânduri şi avea puntea încărcată la maximum cu lemn. Pe măsură ce stropii de apă au îmbibat lemnul, nava a devenit din ce în ce mai grea şi a început să se încline. Când puntea alunecoasă a atins o înclinație de 25 de grade, căpitanul a trimis un mesaj că se aflau în pericol.

În Brixham, Alex Rowe, de 40 de ani, medic generalist, le citea poveşti de „noapte bună“ celor două fiice ale sale. Se alăturase centrului de salvare cu doi ani în urmă și salvase excursionişti izolați de venirea fluxului, resuscitase wind-surferi şi remorcase bărci stricate.

Centrul de salvare de pe chei a solicitat trimiterea unei nave. Liniştea a fost brusc întreruptă în peste 30 de case prin primirea mesajului. „Îmi pare rău, mamă, trebuie să plec“, spuse Roger Good, apucând în grabă un pulover şi ieşind în furtună.

Maşina de spălat a lui Criddle usca rufele, nebăgată în seamă. Când era copil şi adolescent, Criddle fusese deseori trezit de rachetele lansate de cei care cereau ajutorul navelor de salvare. Îşi dorise tot timpul să ia parte la asta şi la 18 ani a avut şansa să li se alăture. În timp, a învățat meşteşugul navigării pe bărci de pescuit şi a avansat până la gradul de căpitan al navei de salvare Torbay. Fire veselă şi directă, cu şuvițe albe în păr precum spuma mării, Criddle alergă spre centrul de salvare – unul dintre cele mai solicitate din Marea Britanie. În weekendurile sale libere se întorcea pe mare în postura de căpitan al unui vas de pescuit.

Acum, în timp ce bărbații intrau alergând în centrul de salvare şi îmbrăcau în grabă salopetele şi cizmele, Criddle îşi alese echipajul. „Mat, Roger, John, Alex, Darryll, Nigel…“

La ora 19.41, pe 13 ianuarie 2008, la zece minute de la primirea apelului, nava de salvare Torbay ridică ancora.

Valurile erau imense şi violente. Înaintând cu viteza maximă, nava de 15 metri care făcea parte din clasa Severn – cele mai mari nave de salvare din flotila Marii Britanii – se mişca pe mare precum un avion care aterizase forțat pe apă, deseori ridicându-se în aer, alunecând ca un pescăruş, apoi izbind cu putere apa pe creasta următorului val. Jeturi de apă împroşcau geamurile cabinei de comandă, aşa că Roger Good naviga orbeşte, bazându-se, pentru găsirea drumului, pe radar şi pe radio.

Scaunele aveau amortizoare de şoc, dar zdruncinăturile erau un chin. Alex Rowe a învățat să-și încleşteze fălcile pentru a nu-şi înghiți limba. În timp ce na-viga, John Ashford a vomitat în buzunarul salopetei sale şi s-a simțit mai bine.

Pe nava avariată înclinația crescuse
la 45 de grade. Un bărbat alunecase pe puntea abruptă şi părea că-şi rupsese un picior. Motoarele şi generatoarele cedaseră. Ascultând schimburile de replici din barca de salvare aflată în continuu balans, Criddle simți frica în vocea căpitanului.

Nava de salvare Torbay ajunse la cargobotul Ice Prince la ora 21.17, reduse viteza, iar echipajul său aruncă o privire spre nava avariată. Plutind în derivă pe valuri, se rotea încetişor, se ridica şi cădea pe talazuri de cinci metri, alunecând de pe o parte pe alta. Scântei şi aburi ieşeau pe coşul vaporului.

– Doamne, arată ca şi cum stă să se răstoarne, spuse Mat Tyler.

– În orice moment, întări Roger Good.

Nu mai văzuseră niciodată ceva si-milar. Un elicopter de salvare alb-roşu din Portland vuia pe deasupra. Pilotul încerca să țină aparatul în echilibru în timp ce nava se clătina. Atârnând de un cablu prins de elicopter, Gary Mitchel se izbi de partea laterală a navei, se balansă deasupra mării, apoi îşi dădu drumul pe partea inferioară a punții înclinate. Stând într-o parte, echipajul navei de salvare lumina câmpul de operațiune. Din cauză că supraviețuitorii erau ridicați câte doi, elicopterul se zdruncina îngrijorător de aproape de Ice Prince. Nava de salvare Salcombe ajunse şi ea în zonă şi lumină zona.

După o oră istovitoare, elicopterul atât de încercat a trebuit să se întoarcă la bază. Mai erau încă opt oameni la bordul navei care se scufunda din ce în ce mai mult.

– Ce intenționezi?, întrebă Criddle prin radio.

– Vreau să abandonez nava, îi spuse căpitanul.

Criddle porni la maximum cele două puternice motoare diesel pentru a apropia nava de salvare de Ice Prince. Opțiunile sale erau limitate. Partea stângă a navei se scufundase, dar din când în când ieşea din apă; dacă nava de salvare se apropia prea mult, risca să fie prinsă şi răsturnată. Cealaltă parte, bătută de vânt şi valuri, era prea înaltă. Oare putea echipajul vasului să sară în apă şi apoi să fie recuperat? Criddle renunță imediat la idee. Era mult prea periculos.

Acesta plecă din partea stângă a pupei, dar, în partea în care nava de salvare trebuia să ajungă, o ancoră imensă ieşise în afară. Biciuiți de vânt, ei trebuiau să lucreze în mij-locul apelor învolbu-rate, acolo unde marea şi condițiile meteo erau cele mai dure.

Riscurile erau foarte mari. O persoană care cădea între nava de salvare şi cargobot ar fi fost zdrobită. O mână întinsă peste bord ar fi fost retezată într-o secundă. Dacă s-ar fi apropiat într-un moment nepotrivit, uriaşul cargobot ar fi căzut peste nava de salvare precum o ghilotină.

Lucrul de care Criddle avea cea mai mare teamă era ziua în care ar fi trebuit să bată la uşa unui marinar şi să spună familiei acestuia că murise. Dar oamenii aceştia erau toți voluntari şi aveau un singur scop: acela de a salva vieți. În cele din urmă, observând cum se ridică şi se scufundă nava şi frecvența valurilor, Criddle se hotărî. Strigă la oamenii săi:

– Legați-vă şi verificați vestele de salvare! Mergem pe vas şi îi prindem.

Roger Good şi Mat Tyler, amândoi înalți şi cu brațe lungi, s-au aşezat în față. În spatele lor, în afara parapetului de siguranță, dar strâns legat de el, era Alex Rowe. John Ashford, care stătea mai în spate, împreună cu Nigel Coulton erau gata să preia supraviețuitorii sau să arunce frânghiile. Căpitan cu experiență, Ashford ştia că aceasta era cea mai periculoasă operațiune de salvare la care participase. Dacă cineva putea să o facă, Criddle era acela.

Căpitanul ştia că trebuie să intre cu viteză şi să se oprească înainte de a se zdrobi de vas. Dar navele nu au frâne. Când a schimbat viteza, a durat aproape două secunde până cutiile de viteză să reacționeze.

La bordul navei, cei opt supraviețuitori se țineau de vinciul pupei. Unul dintre bărbați alunecase pe puntea înclinată şi aştepta în spatele peretelui de oțel înalt până la mijloc. Criddle a observat că era gata şi a pornit motoarele.

Nava de salvare intră în cargobot. Se opri. Se întoarse. Fu ridicată şi aruncată în spate de un val. Cu motoarele duduind, dădu înapoi.

Din nou, Criddle duse nava spre cargobot. Se opri. Un val lovi la momentul nepotrivit. Nava de salvare căzu între valuri, iar cargobotul se ridică deasupra. Omul care era la primire se ridică la aceeaşi înălțime cu catargul. Criddle dădu din nou în spate.

Nava de salvare încercă o dată şi încă o dată. La cea de-a şasea încercare, partea stângă din prora navei se opri, echilibrându-se cu balustrada. Într-o fracțiune de secundă, moment în care cele două vase erau perfect aliniate, degetele lui Good se întinseră şi se prinseră de umărul unui marinar. Tyler înșfăcă spatele vestei de salvare. Rowe îl apucă de undeva de şolduri.

Deja motoarele dădeau în marşarier şi bărbații îl traseră pe marinar de pe vas. Zâmbind şi împleticindu-se pe punte, Filipino se ridică şi îşi făcu cruce.

Nava plecă din nou. Următorii doi supraviețuitori se aşezară acolo unde stătuse agilul şi tânărul Filipino. După cinci sau şase încercări, fură şi ei aduşi la bord. Dintr-odată, Mat Tyler se uită în jos şi observă că puntea cargobotului se scufunda sub nava de salvare. Dintr-o secundă în alta, s-ar fi răsturnat. Făcu gesturi disperate spre Criddle. Motoarele duduiau, elicele tăiară apa. Nava de salvare scăpă la timp.

Al patrulea bărbat era un grec de vârstă mijlocie, corpolent şi cu ochelari. Emoționat, se apropie încet de „locul de prindere“ şi se agăță de balustradă.

În timp ce nava de salvare se apropia, un val uriaş a izbit vasul. Ca să-şi salveze brațele, bărbatul dădu drumul balustradei. Alunecă pe puntea înclinată şi dispăru în mare.

– L-am omorât!, murmură Criddle. Tyler ascultă cu atenție, încercând să desluşească țipete, dar nu auzi nimic. După zece secunde, capul bărbatului apăru la suprafață, purtând încă ochelarii.

– E acolo!, strigă cineva.

Nava Salcombe, mai mică şi mai joasă, tură la maximum motoarele pentru a-l scoate din apă.

Îl prinseră pe bărbat şi-l aduseră sus, la bord.

Bărbații care rămăseseră
îşi pierduseră cumpătul. Când nava se apropie din nou, ei clătinară din cap şi refuzară să se mişte. Criddle fixă nava de cargobot pentru mai mult timp, turând motoarele la maxim. Echipajul său striga spre marinari, făcând semne disperate cu mâinile.

– Haideți, asta e şansa voastră!

În cele din urmă, un marinar se întoarse la balustradă şi ridică mâinile.

– Asta o să fie mai dificil, spuse Good în timp ce nava se apropia. Opt brațe se întinseră precum tentaculele şi se prinseră în timp ce nava dădea înapoi, trăgând omul de pe vas.

Cel de-al cincilea supraviețuitor era şi mai corpolent. Avea aproape o sută de kilograme şi o privire atât de pasivă, încât Rowe se întrebă dacă nu suferise un atac de cord.

Nava de salvare fu aruncată de un val mare către cargobot. Un alt val neaşteptat izbi nava atât de tare, încât bărbații de pe punte căzură. Rowe se dezechilibră la capătul frânghiei de salvare şi se lovi la genunchi.

– Eşti bine, Doc?, îl întrebă Ashford, ridicându-l de curelele vestei de salvare.

La următoarea încercare, marea se prăbuşi sub nava de salvare. Bărbații îşi ridicară privirile spre imensa elice şi spre cârma care țâşniseră din apă doar la câțiva metri mai în față.

Roger Good îşi lipi mâinile de partea metalică a navei şi se aplecă pe spate ca să nu se lovească la cap. Criddle împinse manşa motoarelor la „total înapoi“. În pauza dinainte ca elicea să muşte, nava începu să se prăvale. A fost un moment de frică oarbă, apoi nava de salvare se stabiliză.

Erau din nou pe poziție. De data asta, cele două vase se aliniară: caracatița de brațe îl apucă pe cel de-al cincilea bărbat şi îl trase opintindu-se. Ud şi gâfâind, corpolentul marinar ateriză pe punte ca un peşte gigantic.

Epuizat, dar plin de hotărâre, echipajul bărcii de salvare se îndreptă spre următorul supraviețuitor. La ora 23.30 ultimul om, căpitanul, a fost adus la bord. Echipajul verifică nava de salvare, dar stricăciunile erau minore – în ciuda impactului cu peste 50 de resturi de epavă.

Ajunşi înapoi în port,
o ambulanță îi duse pe doi dintre bărbați la spital şi ceilalți merseră la o pensiune.

– Vă mulțumesc mult, băieți!, spuse Criddle. Ați făcut o treabă excelentă.

La docurile acoperite, îi aşteptau sendvişuri cu costiță şi un ceainic era pus la încălzit.

Dar când Criddle ajunse, în cele din urmă, acasă, avea să afle că a dat-o totuși în bară.

Nevastă-sa, Mel, se întoarse în pat şi-l întrebă:

– N-ai adus acasă rufele?

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza