Decalogul păcatelor împotriva mediului

 

Dincolo de a fi doar un trend ce dă bine ca preocupare socială, ecologia reprezintă o problemă spinoasă în România. O dovedeşte mizeria de pe străzi, de pe şoselele naţionale sau locale, din păduri sau ape. Respectul pentru mediu e încă departe de a fi integrat în modul nostru de viaţă, iar deficienţa structurală porneşte de jos, de la bază, respectiv din felul în care cei mai mulţi ştiu să-şi crească şi să-şi educe copiii.

Nu trebuie să stai prea mult la pândă pe stradă pentru a observa acest lucru. E suficient să întorci capul pentru a vedea cum copilul purtat de mână de părinţi aruncă pe jos ambalajul de la îngheţata pe care tocmai a terminat-o sau cum tatăl scapă printre degete ţigara fumată. Ce să înveţe cel mic dacă nimeni nu-i atrage atenţia? Ba mai mult, el începe să deprindă astfel de gesturi, pe care chiar le va considera normale.

Iată de ce am decis să selectăm zece dintre cel mai des întâlnite păcate dăunătoare mediului comise în România, după care le-am supus atenţiei cititorilor noştri, printr-un sondaj. De asemenea, am solicitat doi părinţi celebri, dar şi un copil de şase ani să-şi exprime părerea asupra subiectului. Ne-am dat seama astfel că mai există speranţă!

Vote it up
96
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza